CALENDAR SPORTIV DE LA VRANCEA – PE 5 NOIEMBRIE S-A NASCUT ION PARCALAB, SUPRANUMIT SAGEATA CARPATILOR

Săptămâna 1 – 7 noiembrie

2 noiembrie 1964 –– S-a născut portarul de fotbal Daniel Gherasim.

2 noiembrie 1983 –– S-a născut fotbalistul român Silviu Izvoranu.

3 noiembrie 1945 –– S-a născut, la Nordlingen, fotbalistul german Gerd Müller, unul din artizanii victoriei finale a Germaniei la Campionatul mondial de fotbal din 1974, când Gerd a cucerit şi titlul de golgheter cu 10 goluri. A cucerit trofeul „Gheata de Aur“ în 1970 şi 1972. A fost selecţionat de 61 de ori în naţionala Germaniei, pentru care a înscris 68 de goluri. S-a retras din naţională în 1974 iar în 1979 s-a transferat de la Bayern München în S.U.A., la Fort Lauderdale. Şi-a încheiat cariera sportivă la H.I.K. Helsinki, în Finlanda. Cei mai mulţi specialişti îl consideră al doilea fotbalist al Germaniei din toate timpurile după Franz Beckenbauer, cu care a fost coechipier atât la naţionala Germaniei cât şi la Bayern München.

3 noiembrie 1954 –– S-a născut, la Bucureşti, şahistul român Parik Ştefanov, inginer maestru internaţional.

3 noiembrie 1978 –– S-a născut Sergey Movsesian, şahist slovac.

3 noiembrie 1979 –– S-a născut fotbalistul român Emilian Dolha.

4 noiembrie 1972 –– S-a născut, la Lisabona, fotbalistul internaţional portughez Luis Figo. Este, după Eusebio şi alături de Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai mari fotbalişti ai Portugaliei din toate timpurile.

4 noiembrie 1982 –– Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti a realizat o calificare de prestigiu în cupele europene, eliminând-o pe Internazzionale Milano, după 1-1 în deplasare şi 3-2 la Bucureşti.

5 noiembrie 1880 –– S-a născut celebrul scriitor Mihail Sadoveanu, mare pasionat de şah şi animator al acestui nobil sport. În 1923, împreună cu alţi iubitori ai şahului, a înfiinţat la Iaşi primul cerc de şah. Trei ani mai târziu a devenit director al Revistei Române de Şah pe care a condus-o aproape un sfert de secol, ridicând-o tehnic la nivelul celor mai bune publicaţii şahiste din lume. În perioada 1926-1929 şi 1950-1958 a fost preşedintele Federaţiei Române de Şah. Dar şi în perioada când nu a deţinut această funcţie, cu autoritatea şi prestigiul de care se bucura, a ajutat în permanenţă şahul. În semn de respect şi preţuire pentru marele susţinător al sportului minţii, anual la Iaşi se desfăşoară un puternic şi apreciat turneu de şah, devenit tradiţional, „Memorialul Mihail Sadoveanu“.

          Vasta sa operă literară cuprinde, printre multe altele: „Baltagul“, „Hanu-Ancuţei“, „Fraţii Jderi“, „Ţara de dincolo de negură“, „Zodia Cancerului sau vremea Ducăi–Vodă“, „Neamul Şoimăreştilor“, „Nicoară Potcoavă“, „Apa morţilor“, „Nopţile de Sânziene“, „Floare ofilită“, „Însemnările lui Neculai Manea“, „Amintirile Căprarului Gheorghiţă“, „Haia Sanis“, „Vremuri de bejenie“, „Cosma Răcoare“, „Bordeienii“, „Bulboana lui Vălinaş“, „În drum spre Hârlău“, „Păcat boieresc“, „O umbră“, „Hoţul“, „O poveste de demult“. (m. 1961)

5 noiembrie 1926 –– În cadrul primului concurs de şah organizat la Paris de către cercul Cigorin, cerc înfiinţat de şahiştii ruşi, şahistul român Ion Gudju a reuşit, într-o confruntare cu V. Bogdanovsky, o prestaţie de excepţie, foarte apreciată de specialişti, partida intrând în analele şahului cu numele de nemuritoarea românescă. (Se numesc nemuritoare partidele de un nivel spectacular şi artistic deosebit, chiar şi dacă nivelul teoretic nu este întotdeauna cel maxim sau se strecoară greşeli. Spre exemplu, nenuritoarea nemuritoarelor lui Andersen are câteva greşeli, în schimb spectacolul este cu totul şi cu totul deosebit.)

5 noiembrie 1936 –– S-a născut fotbalistul german Uwe Seller, atacant de mare clasă al anilor ’60 din secolul trecut, unul dintre jucătorii de bază ai vicecampioanei mondiale din 1966, Republica Federală a Germaniei. Era atacantul care şuta la poartă foarte bine din orice poziţie şi cu orice parte a corpului, aşa cum o cerea situaţia. A înscris goluri şi cu ceafa şi cu umărul şi cu şoldul.

5 noiembrie 1941 –– S-a născut, la Bucureşti, fotbalistul internaţional Ion Pârcălab, ca al şaselea copil al familiei. A fost una dintre cele mai bune extreme ale fotbalului românesc, posesorul unui stil de joc ce l-a făcut un foarte îndrăgit fotbalist al anilor ’60, lider de echipă atât la Dinamo cât şi la naţională. A fost supranumit pentru viteza sa debordantă „Săgeata Carpaţilor“ sau „Racheta Carpaţilor“, iar pentru driblingul irezistibil, „Garincha de pe malul Dunării“.

S-a legitimat în 1954 la centrul de copii al Clubului Dinamo Bucureşti. Talentul şi pasiunea pentru fotbal l-au făcut să se remarce repede şi, ca urmare, a fost legitimat, în toată regula, în echipa „ Tânărul dinamovist“, antrenată de Petre Steimbach, jucînd la început vârf de atac, apoi mijlocaş. În 1958 a fost transferat la U.T.A., pentru a juca în campionatul juniorilor republicani, unde l-a avut antrenor pe Coco Dumitrescu. Ajuns în oraşul de pe malul Mureşului, a schimbat faţa echipei pe care a scos-o campioană, jucând ca mijlocaş şi apoi vârf (în ordine inversă ca la Dinamo). În iarna 1958/1959, la puţin timp după ce împlinise 17 ani, a făcut un turneu cu echipa mare în Siria şi Liban. Juniorul Pârcălab a plecat rezervă şi s-a întors titular, înlocuindu-l pe Jurcă. În acel turneu a jucat trei meciuri, câte o jumătate de repriză ca extremă dreaptă. Acesta a fost debutul lui pe acest post care avea să-l facă celebru.

În 1960, naţionala noastră de juniori, în care extrema dreaptă Pârcălab a excelat , a obţinut cel mai mare succes din istoria de până atunci a fotbalului românesc, terminând pe locul al II-lea în turneul UEFA de la Viena. Presa străină a elogiat în unanimitate şi în mod categoric prestaţia românului, prevăzându-i un viitor strălucit.

Face progrese rapide şi vizibile, astfel că la sfârşitul anului, în decembrie 1960, pleacă în Brazilia cu o selecţionată de seniori a oraşului Bucureşti.

La începutul campionatului 1961/1962, după trei ani în curtea „Bătrânei doamne“, Părcălab s-a întors la Dinamo. Nici n-a început campionatul, doar după jocurile de pregătire, şi susţinătorii dinamovişti, încântaţi de jocul băiatului cu părul negru sclipitor, au apostrofat conducerea tehnică: „De ce ne-aţi ascuns atâta timp brazilianul?“ La 5 august1961 Pârcălab a jucat pentru prima oară la Dinamo, într-un meci oficial cu Racing Club Paris, pe fostul stadion 23 August, când în minutul 12 a deschis scorul.

În toamna aceluiaşi an a debutat în echipa naţională pentru care a îmbrăcat de 38 de ori tricoul cu numărul 7. (Era perioada când naţionala nu juca aşa multe partide şi se numărau selecţiile numai pentru anumite meciuri.) A fost principalul artizan al cuceririi de către Dinamo a titlului de campioană de patru ori consecutiv, în 1962, 1963, 1964, 1965 şi a Cupei României în 1964 şi 1968. În 1964 a făcut parte din echipa care a jucat la turneul de fotbal din cadrul J.O. de la Tokio. Şi tot în 1964 a primit titlul de maestru al sportului. Între 1970 şi 1974 a jucat în Franţa, la Olympique Nimes, alături de Florea Voinea, fiind un bun ambasador al fotbalului românesc.

Dintre partidele lui memorabile se detaşează România – Portugalia din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din Anglia 1966, disputat la 21 noiembrie 1965, câştigat de ai noştri cu 2-0. Pârcălab a înscris chiar în primul minut şi apoi tot meciul i-a făcut pe portughezi să nu-şi revină.

Deşi alterna partide de adevărată magie cu partide mai şterse, deşi în deplasare nu dădea acelaşi randament, spectatorii veneau în număr mare la stadion să-l vadă pe Părcălab. Era suficiient să-l vezi jucând o singură partidă reuşită ca să devii suporterul său. Cei mai buni dintre copiii echipelor din curtea şcolii sau de pe maidanele de altă dată ale marilor sau micilor oraşe îşi luau supranumele Pârcălab, acesta fiind pentru ei sinonim cu „liderul“ sau „căpitanul“.

Ilie Dobre îl zugrăveşte în cartea dedicată lui Dobrin, „Prinţul din Trivale la ultimul dribling“ astfel: „Când ţâşnea Pârcălab pe extremă, automat, apărările echipelor adverse intrau în alertă. Imediat îi apărea în cale un «inamic». Al doilea. Al treilea.Al patrulea. Inutil. «Săgeata Carpaţilor» îi dribla în viteză. Urma în secundele următoare, precum fulgerul, fie centrarea pe care scria gol, fie şutul necruţător. Finalizat c-un gol de kinogramă. Ion Pârcălab, care a strălucit în echipa reprezentativă şi la Dinamo Bucureşti într-o vreme când concurenţa era una acerbă (Ion Ionescu, Niki Dumitriu, Cornel Pavlovici, Constantin Frăţilă, Creiniceanu etc), rămâne, pentru eternitate, un reper al fotbalului românesc. O emblemă. O pecete...“

Pârcălab era, paradoxal, o bijuterie fără seamăn în unele meciuri, majoritatea acasă, şi foarte vulnerabil psihic în alte meciuri, îndeosebi în deplasare sau chiar şi acasă în faţa unor fundaşi duri, cu tupeu sau pur şi simplu pentru care, inexplicabil, îşi făcea complexe. În „Carte pentru fotbaliştii de mâine“ scrisă de N. Petrescu în 1967, am găsit următoarea informaţie interesantă: „Îşi vădeşte, în chip regretabil, un trac fără leac în meciurile din deplasare. (...) nu-şi poate înlătura anumite complexe de câte ori trece graniţa. Caută să alunge inhibiţia cu ajutorul metodei lui Coué. Dar nici aceste lecţii de autosugestie nu-l ajută“.

Referitor la vulnerabilitatea psihică, este semnificativ gestul său de a părăsi terenul şi de a-şi chema câţiva coechipieri apropiaţi să-l urmeze fiindcă „suporterii rapidişti vor năvăli pe teren“. Era în ultimul minut al finalei de Cupa României dintre Dinamo şi Rapid în 1968. La scorul de 1-1 s-a dictat o lovitură de la 11 m pentru Rapid. Dacă executantul loviturii, rapidistul Sandu Neagu, ar fi înscris, Dinamo probabil că n-ar mai fi avut timp să egaleze şi, odată cu fluierul final, frumoşii nebuni ai Giuleştiului, cei mai înfocaţi suporteri ai acelor ani, sigur ar fi invadat terenul, ceea ce lui Pârcălab pur şi simplu îi producea teamă. Cum Neagu a ratat lovitura de pedeapsă, s-a intrat în prelungiri. Pârcălab şi-a făcut încă odată datoria centrând impecabil lui Lucescu pentru 2-1. Rapid, intrat în degringoladă, a mai primit până la sfârşit un gol dar rămâne memorabilă teama lui Pârcălab.

Din păcate, strălucirea sa a pierdut relativ repede în intensitate. Dacă perioada de juniorat şi tinereţe au fost la cele mai înalte cote, îndrăgitul jucător a început să se stingă repede. Ultimul său meci în naţională a fost la doar o zi după împlinirea vârstei de 27 de ani, într-o confrunrare România – Anglia 0-0 la Bucureşti, pe 6 noiembrie 1968.

Până la consacrarea lui Lăcătuş, a fost considerat cea mai bună extremă dreaptă a fotbalului românesc. Lăcă, la o imaginară competiţie cu Pârcălab în faţa unui juriu, n-ar reuşi să se ridice la nivelul predecesorului său la impresia artistică şi nici la dragostea suporterilor, în schimb aplombul „fiarei“ neîmblânzite, mentalitatea de învingător dusă până la tupeu, lipsa oricăror complexe fac din şeptarul anilor ’80 un jucător mult mai eficient, cu un palmares mult mai bogat şi cu o perioadă de strălucire mult mai îndelungată.

Şi tot ca o paralelă, până la Campionatul Mondial de fotbal pentru juniori din Australia, Părcălab a fost considerat cel mai bun junior de fotbal al României din toate timpurile. După ce Romulus Gabor a primit titlul de cel mai bun jucător al Campionatului Mondial, specialiştii au intrat în dilema alegerii între titlul de mare greutate cucerit de juniorul Gabor sau simpatia şi popularitatea de care s-a bucurat juniorul Pârcălab pentru arta pe care o etala, atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional.

5 noiembrie 1942 –– S-a născut fotbalistul internaţionl român Emil (Nichi, Niki) Dumitriu II, component al echipei de fotbal care a cucerut primul titlu de campioană din istoria Rapidului. Este unul dintre cei mai îndrăgiţi fii ai Giuleştiului, alături de Dan Coe, Ion Ionescu şi Necula Răducanu. Jucător cu o deosebită tehnică individuală, a lăsat în amintirea inimosului public giuleştean realizări artizanale deosebite. Cu Nichi, o deosebită amintire pentru giuleşteni este o partidă, îndeosebi repriza a doua, a naţionalei noastre de fotbal, când într-un meci din preliminariile Campionatului European din 1968, la 23 aprilie 1967, România a învins Ciprul cu 7-0. La pauză scorul era 3-0 pentru români, golurile fiind înscrise de Lucescu, Martinovici şi Nichi Dumitriu. După pauză – nu este vreun rapidist care să uite – cuplul giuleştean a înscris patru goluri, câte două Nichi Dumitriu şi Puiu Ionescu, în total trei ale lui Nichi şi cinci ale celor doi rapidişti împreună.

5 noiembrie 1946 –– Sa născut, la Giurgiu, Narcis Răduţ Coman, fotbalist internaţional român, portar. A jucat la Şantierul Naval Olteniţa (1964-1965), U.T.A. (1965-1966), F.C.Argeş (1966-1970), Dinamo Bucureşti (1970), Dunărea Giurgiu (1970-1971), Steaua (1971-1974), S.C. Bacău (1974-1976), C.S. Târgovişte (1976-1980). Debutul în Divizia A şi l-a făcut la 26 septembrie 1965, într-un meci U. Craiova-U.T.A. 2-0. A debutat cu dreptul în naţională pe 29 octombrie 1967, la Cracovia, într-un meci Polonia – România 0-0. A fost fotbalistul român al anului în 1978. În 1967 a fost al treilea fotbalost al ţării, după Dobrin şi Constantin, iar în 1968 al cincilea fotbalist, după Dumitrache, Dinu, Sătmăreanu şi Gornea. A fost bun prieten cu Dobrin, cei doi, printre alte preocupări comune, fiind şi parteneri de şah.

5 noiembrie 1952 –– S-a născut fotbalistul internaţional rus Oleg Blohin.

5 noiembrie 1961 –– S-a născut fotbalistul internaţional francez Jean-Pierre Papin.

5 noiembrie 1968 –– S-a născut fotbalistul internaţional român Ion Jean Vlădoiu.  

6 noiembrie 1970 –– S-a născut atleta keniană Joice Khepchumba.

6 noiembrie 1971 –– S-a născut, la Piatra Neamţ, handbalista româncă Luminiţa Dinu–Huţupan, cea mai bună portăriţă din toate timpurile din România. A fost declarată în 2000 cea mai bună portăriţă a Campionatului European de Handbal feminin iar în 2005 cea mai bună portăriţă a Campionatului Mondial de Hanfbal feminin.

7 noiembrie 1886 –– S-a născut, la Riga, şahistul profesionist leton Aaron Nimzovici, candidat la titlul de campion mondial, unul dintre marii teoreticieni ai timpului, autor al unor lucrări de specialitate originale şi valoroase. Despre el, şahistul şi publicistul vrâncean Constantin Ştefaniu scria: „Este una din cele mai interesante personalităţi din lumea atât de bogată în figuri remarcabile a şahului. Profund original în interpretarea principiilor logice ale jocului, el apărea la timpul său ca o excepţie. Cel care repune pe tablă partidele sale trebuie să depună eforturi pentru a urmări de-a lungul mutărilor uneori bizare, gândul ascuns al maestrului. Dar atunci când, în întortocheatul labirint, găseşte ideea conducătoare, totul devine uimitor de simplu. Nefiind înţeles pe deplin de contemporanii săi, scurgerea timpului a dovedit că el deschidea în realitate un drum nou care a dus la o înţelegere mai complexă a strategiei şahului. (...) Într-o mărturisire recentă, Tal declara că una din marile lacune ale carierei sale a fost necunoaşterea la timpul potrivit a operei literare a lui Nimzovici“. (m. 16 martie 1935, Copenhaga)

7 noiembrie 1964 –– S-a născut şahista româncă Gabriela Olăraşu, multiplă campioană naţională şi vicecampioană naţională, mare maestră internaţională. Printre antrenorii ei s-a numărat şi maestra internaţională Margareta Perevoznic, cea care l-a avut elev şi pe şahistul vrâncean Mihai Strîmbu.

7 noiembrie 1970 –– S-a născut Marc Rosset, jucător elveţian de tenis.

                                                                                                Anton SOARE

sursa foto: gsp.ro