CALENDAR SPORTIV DE LA VRANCEA – PE 5 NOIEMBRIE S-A NASCUT ION PARCALAB, SUPRANUMIT SAGEATA CARPATILOR
Săptămâna 1 – 7 noiembrie
2 noiembrie 1964 –– S-a născut portarul de fotbal Daniel Gherasim.
2 noiembrie 1983 –– S-a născut fotbalistul român Silviu Izvoranu.
3 noiembrie 1945 –– S-a născut, la Nordlingen, fotbalistul german Gerd Müller, unul din artizanii victoriei finale a Germaniei la Campionatul mondial de fotbal din 1974, când Gerd a cucerit și titlul de golgheter cu 10 goluri. A cucerit trofeul „Gheata de Aur“ în 1970 și 1972. A fost selecționat de 61 de ori în naționala Germaniei, pentru care a înscris 68 de goluri. S-a retras din națională în 1974 iar în 1979 s-a transferat de la Bayern München în S.U.A., la Fort Lauderdale. Și-a încheiat cariera sportivă la H.I.K. Helsinki, în Finlanda. Cei mai mulți specialiști îl consideră al doilea fotbalist al Germaniei din toate timpurile după Franz Beckenbauer, cu care a fost coechipier atât la naționala Germaniei cât și la Bayern München.
3 noiembrie 1954 –– S-a născut, la București, șahistul român Parik Ștefanov, inginer maestru internațional.
3 noiembrie 1978 –– S-a născut Sergey Movsesian, șahist slovac.
3 noiembrie 1979 –– S-a născut fotbalistul român Emilian Dolha.
4 noiembrie 1972 –– S-a născut, la Lisabona, fotbalistul internațional portughez Luis Figo. Este, după Eusebio și alături de Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai mari fotbaliști ai Portugaliei din toate timpurile.
4 noiembrie 1982 –– Echipa de fotbal Dinamo București a realizat o calificare de prestigiu în cupele europene, eliminând-o pe Internazzionale Milano, după 1-1 în deplasare și 3-2 la București.
5 noiembrie 1880 –– S-a născut celebrul scriitor Mihail Sadoveanu, mare pasionat de șah și animator al acestui nobil sport. În 1923, împreună cu alți iubitori ai șahului, a înființat la Iași primul cerc de șah. Trei ani mai târziu a devenit director al Revistei Române de Șah pe care a condus-o aproape un sfert de secol, ridicând-o tehnic la nivelul celor mai bune publicații șahiste din lume. În perioada 1926-1929 și 1950-1958 a fost președintele Federației Române de Șah. Dar și în perioada când nu a deținut această funcție, cu autoritatea și prestigiul de care se bucura, a ajutat în permanență șahul. În semn de respect și prețuire pentru marele susținător al sportului minții, anual la Iași se desfășoară un puternic și apreciat turneu de șah, devenit tradițional, „Memorialul Mihail Sadoveanu“.
Vasta sa operă literară cuprinde, printre multe altele: „Baltagul“, „Hanu-Ancuței“, „Frații Jderi“, „Țara de dincolo de negură“, „Zodia Cancerului sau vremea Ducăi–Vodă“, „Neamul Șoimăreștilor“, „Nicoară Potcoavă“, „Apa morților“, „Nopțile de Sânziene“, „Floare ofilită“, „Însemnările lui Neculai Manea“, „Amintirile Căprarului Gheorghiță“, „Haia Sanis“, „Vremuri de bejenie“, „Cosma Răcoare“, „Bordeienii“, „Bulboana lui Vălinaș“, „În drum spre Hârlău“, „Păcat boieresc“, „O umbră“, „Hoțul“, „O poveste de demult“. (m. 1961)
5 noiembrie 1926 –– În cadrul primului concurs de șah organizat la Paris de către cercul Cigorin, cerc înființat de șahiștii ruși, șahistul român Ion Gudju a reușit, într-o confruntare cu V. Bogdanovsky, o prestație de excepție, foarte apreciată de specialiști, partida intrând în analele șahului cu numele de nemuritoarea românescă. (Se numesc nemuritoare partidele de un nivel spectacular și artistic deosebit, chiar și dacă nivelul teoretic nu este întotdeauna cel maxim sau se strecoară greșeli. Spre exemplu, nenuritoarea nemuritoarelor lui Andersen are câteva greșeli, în schimb spectacolul este cu totul și cu totul deosebit.)
5 noiembrie 1936 –– S-a născut fotbalistul german Uwe Seller, atacant de mare clasă al anilor ’60 din secolul trecut, unul dintre jucătorii de bază ai vicecampioanei mondiale din 1966, Republica Federală a Germaniei. Era atacantul care șuta la poartă foarte bine din orice poziție și cu orice parte a corpului, așa cum o cerea situația. A înscris goluri și cu ceafa și cu umărul și cu șoldul.
5 noiembrie 1941 –– S-a născut, la București, fotbalistul internațional Ion Pârcălab, ca al șaselea copil al familiei. A fost una dintre cele mai bune extreme ale fotbalului românesc, posesorul unui stil de joc ce l-a făcut un foarte îndrăgit fotbalist al anilor ’60, lider de echipă atât la Dinamo cât și la națională. A fost supranumit pentru viteza sa debordantă „Săgeata Carpaților“ sau „Racheta Carpaților“, iar pentru driblingul irezistibil, „Garincha de pe malul Dunării“.
S-a legitimat în 1954 la centrul de copii al Clubului Dinamo București. Talentul și pasiunea pentru fotbal l-au făcut să se remarce repede și, ca urmare, a fost legitimat, în toată regula, în echipa „ Tânărul dinamovist“, antrenată de Petre Steimbach, jucînd la început vârf de atac, apoi mijlocaș. În 1958 a fost transferat la U.T.A., pentru a juca în campionatul juniorilor republicani, unde l-a avut antrenor pe Coco Dumitrescu. Ajuns în orașul de pe malul Mureșului, a schimbat fața echipei pe care a scos-o campioană, jucând ca mijlocaș și apoi vârf (în ordine inversă ca la Dinamo). În iarna 1958/1959, la puțin timp după ce împlinise 17 ani, a făcut un turneu cu echipa mare în Siria și Liban. Juniorul Pârcălab a plecat rezervă și s-a întors titular, înlocuindu-l pe Jurcă. În acel turneu a jucat trei meciuri, câte o jumătate de repriză ca extremă dreaptă. Acesta a fost debutul lui pe acest post care avea să-l facă celebru.
În 1960, naționala noastră de juniori, în care extrema dreaptă Pârcălab a excelat , a obținut cel mai mare succes din istoria de până atunci a fotbalului românesc, terminând pe locul al II-lea în turneul UEFA de la Viena. Presa străină a elogiat în unanimitate și în mod categoric prestația românului, prevăzându-i un viitor strălucit.
Face progrese rapide și vizibile, astfel că la sfârșitul anului, în decembrie 1960, pleacă în Brazilia cu o selecționată de seniori a orașului București.
La începutul campionatului 1961/1962, după trei ani în curtea „Bătrânei doamne“, Părcălab s-a întors la Dinamo. Nici n-a început campionatul, doar după jocurile de pregătire, și susținătorii dinamoviști, încântați de jocul băiatului cu părul negru sclipitor, au apostrofat conducerea tehnică: „De ce ne-ați ascuns atâta timp brazilianul?“ La 5 august1961 Pârcălab a jucat pentru prima oară la Dinamo, într-un meci oficial cu Racing Club Paris, pe fostul stadion 23 August, când în minutul 12 a deschis scorul.
În toamna aceluiași an a debutat în echipa națională pentru care a îmbrăcat de 38 de ori tricoul cu numărul 7. (Era perioada când naționala nu juca așa multe partide și se numărau selecțiile numai pentru anumite meciuri.) A fost principalul artizan al cuceririi de către Dinamo a titlului de campioană de patru ori consecutiv, în 1962, 1963, 1964, 1965 și a Cupei României în 1964 și 1968. În 1964 a făcut parte din echipa care a jucat la turneul de fotbal din cadrul J.O. de la Tokio. Și tot în 1964 a primit titlul de maestru al sportului. Între 1970 și 1974 a jucat în Franța, la Olympique Nimes, alături de Florea Voinea, fiind un bun ambasador al fotbalului românesc.
Dintre partidele lui memorabile se detașează România – Portugalia din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din Anglia 1966, disputat la 21 noiembrie 1965, câștigat de ai noștri cu 2-0. Pârcălab a înscris chiar în primul minut și apoi tot meciul i-a făcut pe portughezi să nu-și revină.
Deși alterna partide de adevărată magie cu partide mai șterse, deși în deplasare nu dădea același randament, spectatorii veneau în număr mare la stadion să-l vadă pe Părcălab. Era suficiient să-l vezi jucând o singură partidă reușită ca să devii suporterul său. Cei mai buni dintre copiii echipelor din curtea școlii sau de pe maidanele de altă dată ale marilor sau micilor orașe își luau supranumele Pârcălab, acesta fiind pentru ei sinonim cu „liderul“ sau „căpitanul“.
Ilie Dobre îl zugrăvește în cartea dedicată lui Dobrin, „Prințul din Trivale la ultimul dribling“ astfel: „Când țâșnea Pârcălab pe extremă, automat, apărările echipelor adverse intrau în alertă. Imediat îi apărea în cale un «inamic». Al doilea. Al treilea.Al patrulea. Inutil. «Săgeata Carpaților» îi dribla în viteză. Urma în secundele următoare, precum fulgerul, fie centrarea pe care scria gol, fie șutul necruțător. Finalizat c-un gol de kinogramă. Ion Pârcălab, care a strălucit în echipa reprezentativă și la Dinamo București într-o vreme când concurența era una acerbă (Ion Ionescu, Niki Dumitriu, Cornel Pavlovici, Constantin Frățilă, Creiniceanu etc), rămâne, pentru eternitate, un reper al fotbalului românesc. O emblemă. O pecete...“
Pârcălab era, paradoxal, o bijuterie fără seamăn în unele meciuri, majoritatea acasă, și foarte vulnerabil psihic în alte meciuri, îndeosebi în deplasare sau chiar și acasă în fața unor fundași duri, cu tupeu sau pur și simplu pentru care, inexplicabil, își făcea complexe. În „Carte pentru fotbaliștii de mâine“ scrisă de N. Petrescu în 1967, am găsit următoarea informație interesantă: „Își vădește, în chip regretabil, un trac fără leac în meciurile din deplasare. (...) nu-și poate înlătura anumite complexe de câte ori trece granița. Caută să alunge inhibiția cu ajutorul metodei lui Coué. Dar nici aceste lecții de autosugestie nu-l ajută“.
Referitor la vulnerabilitatea psihică, este semnificativ gestul său de a părăsi terenul și de a-și chema câțiva coechipieri apropiați să-l urmeze fiindcă „suporterii rapidiști vor năvăli pe teren“. Era în ultimul minut al finalei de Cupa României dintre Dinamo și Rapid în 1968. La scorul de 1-1 s-a dictat o lovitură de la 11 m pentru Rapid. Dacă executantul loviturii, rapidistul Sandu Neagu, ar fi înscris, Dinamo probabil că n-ar mai fi avut timp să egaleze și, odată cu fluierul final, frumoșii nebuni ai Giuleștiului, cei mai înfocați suporteri ai acelor ani, sigur ar fi invadat terenul, ceea ce lui Pârcălab pur și simplu îi producea teamă. Cum Neagu a ratat lovitura de pedeapsă, s-a intrat în prelungiri. Pârcălab și-a făcut încă odată datoria centrând impecabil lui Lucescu pentru 2-1. Rapid, intrat în degringoladă, a mai primit până la sfârșit un gol dar rămâne memorabilă teama lui Pârcălab.
Din păcate, strălucirea sa a pierdut relativ repede în intensitate. Dacă perioada de juniorat și tinerețe au fost la cele mai înalte cote, îndrăgitul jucător a început să se stingă repede. Ultimul său meci în națională a fost la doar o zi după împlinirea vârstei de 27 de ani, într-o confrunrare România – Anglia 0-0 la București, pe 6 noiembrie 1968.
Până la consacrarea lui Lăcătuș, a fost considerat cea mai bună extremă dreaptă a fotbalului românesc. Lăcă, la o imaginară competiție cu Pârcălab în fața unui juriu, n-ar reuși să se ridice la nivelul predecesorului său la impresia artistică și nici la dragostea suporterilor, în schimb aplombul „fiarei“ neîmblânzite, mentalitatea de învingător dusă până la tupeu, lipsa oricăror complexe fac din șeptarul anilor ’80 un jucător mult mai eficient, cu un palmares mult mai bogat și cu o perioadă de strălucire mult mai îndelungată.
Și tot ca o paralelă, până la Campionatul Mondial de fotbal pentru juniori din Australia, Părcălab a fost considerat cel mai bun junior de fotbal al României din toate timpurile. După ce Romulus Gabor a primit titlul de cel mai bun jucător al Campionatului Mondial, specialiștii au intrat în dilema alegerii între titlul de mare greutate cucerit de juniorul Gabor sau simpatia și popularitatea de care s-a bucurat juniorul Pârcălab pentru arta pe care o etala, atât pe plan intern cât și pe plan internațional.
5 noiembrie 1942 –– S-a născut fotbalistul internaționl român Emil (Nichi, Niki) Dumitriu II, component al echipei de fotbal care a cucerut primul titlu de campioană din istoria Rapidului. Este unul dintre cei mai îndrăgiți fii ai Giuleștiului, alături de Dan Coe, Ion Ionescu și Necula Răducanu. Jucător cu o deosebită tehnică individuală, a lăsat în amintirea inimosului public giuleștean realizări artizanale deosebite. Cu Nichi, o deosebită amintire pentru giuleșteni este o partidă, îndeosebi repriza a doua, a naționalei noastre de fotbal, când într-un meci din preliminariile Campionatului European din 1968, la 23 aprilie 1967, România a învins Ciprul cu 7-0. La pauză scorul era 3-0 pentru români, golurile fiind înscrise de Lucescu, Martinovici și Nichi Dumitriu. După pauză – nu este vreun rapidist care să uite – cuplul giuleștean a înscris patru goluri, câte două Nichi Dumitriu și Puiu Ionescu, în total trei ale lui Nichi și cinci ale celor doi rapidiști împreună.
5 noiembrie 1946 –– Sa născut, la Giurgiu, Narcis Răduț Coman, fotbalist internațional român, portar. A jucat la Șantierul Naval Oltenița (1964-1965), U.T.A. (1965-1966), F.C.Argeș (1966-1970), Dinamo București (1970), Dunărea Giurgiu (1970-1971), Steaua (1971-1974), S.C. Bacău (1974-1976), C.S. Târgoviște (1976-1980). Debutul în Divizia A și l-a făcut la 26 septembrie 1965, într-un meci U. Craiova-U.T.A. 2-0. A debutat cu dreptul în națională pe 29 octombrie 1967, la Cracovia, într-un meci Polonia – România 0-0. A fost fotbalistul român al anului în 1978. În 1967 a fost al treilea fotbalost al țării, după Dobrin și Constantin, iar în 1968 al cincilea fotbalist, după Dumitrache, Dinu, Sătmăreanu și Gornea. A fost bun prieten cu Dobrin, cei doi, printre alte preocupări comune, fiind și parteneri de șah.
5 noiembrie 1952 –– S-a născut fotbalistul internațional rus Oleg Blohin.
5 noiembrie 1961 –– S-a născut fotbalistul internațional francez Jean-Pierre Papin.
5 noiembrie 1968 –– S-a născut fotbalistul internațional român Ion Jean Vlădoiu.
6 noiembrie 1970 –– S-a născut atleta keniană Joice Khepchumba.
6 noiembrie 1971 –– S-a născut, la Piatra Neamț, handbalista româncă Luminița Dinu–Huțupan, cea mai bună portăriță din toate timpurile din România. A fost declarată în 2000 cea mai bună portăriță a Campionatului European de Handbal feminin iar în 2005 cea mai bună portăriță a Campionatului Mondial de Hanfbal feminin.
7 noiembrie 1886 –– S-a născut, la Riga, șahistul profesionist leton Aaron Nimzovici, candidat la titlul de campion mondial, unul dintre marii teoreticieni ai timpului, autor al unor lucrări de specialitate originale și valoroase. Despre el, șahistul și publicistul vrâncean Constantin Ștefaniu scria: „Este una din cele mai interesante personalități din lumea atât de bogată în figuri remarcabile a șahului. Profund original în interpretarea principiilor logice ale jocului, el apărea la timpul său ca o excepție. Cel care repune pe tablă partidele sale trebuie să depună eforturi pentru a urmări de-a lungul mutărilor uneori bizare, gândul ascuns al maestrului. Dar atunci când, în întortocheatul labirint, găsește ideea conducătoare, totul devine uimitor de simplu. Nefiind înțeles pe deplin de contemporanii săi, scurgerea timpului a dovedit că el deschidea în realitate un drum nou care a dus la o înțelegere mai complexă a strategiei șahului. (...) Într-o mărturisire recentă, Tal declara că una din marile lacune ale carierei sale a fost necunoașterea la timpul potrivit a operei literare a lui Nimzovici“. (m. 16 martie 1935, Copenhaga)
7 noiembrie 1964 –– S-a născut șahista româncă Gabriela Olărașu, multiplă campioană națională și vicecampioană națională, mare maestră internațională. Printre antrenorii ei s-a numărat și maestra internațională Margareta Perevoznic, cea care l-a avut elev și pe șahistul vrâncean Mihai Strîmbu.
7 noiembrie 1970 –– S-a născut Marc Rosset, jucător elvețian de tenis.
Anton SOARE
sursa foto: gsp.ro
