SPORTUL DE VRANCEA VA INVITA SA VENITI CU TOTII SA LUPTAM IN ECHIPA CU DANIEL!
COMUNICAT DE PRESA – “Cancerul nu stie sa aleaga!”
Cancerul nu știe să aleagă, atunci când se hotărăște să te-ncerce.
Nu știe de vârstă, de funcție, avere sau de nume. Nu știe că Daniel, la doar 4 anișori nu înțelege ce i se întâmplă, nu înțelege de ce nu mai vede cu un ochișor și nici de ce trebuie să îl doară. Ne-ntrebăm: Ce-ar trebui să ni se-ntâmple, că să-ntelegem că o asemenea boală nu poate fi dusă de unul singur? Dar dacă am face un exercițiu de imaginație și unul de logică în același timp?
Ce poate fi în sufletul acelei mame care are un băiețel de doar 4 ani și doar o pensie socială lunar, pentru traiul întregii familie. Nici un om, oricât de puternic, n-ar putea să-ndure psihic așa ceva.
Noi am mai adăugat la exercițiul de imaginație și ipoteză că în jurul acestor oameni se aud discuții despre apropiatele pregătiri pentru sărbătorile Crăciunului, iar ei auzind așa ceva se vor îngrozi că în orice clipă copilul lor ar putea deznădăjdui să ducă luptă mai departe și-atunci niciun Crăciun n-ar mai putea fi la fel.
Dumnezeu a vrut să-l descoperim pe Daniel, micuțul luptător, tocmai că pe o altă lecție de viață și de atunci toate ierarhiile ni s-au inversat. Va reamintim cazul lui Daniel, descris pe larg în ediția din 8 noiembrie 2010 a cotidianului „Monitorul de Vrancea“. El locuiește în Gugesti și luptă alături de părinții săi să învingă boală.
Mergând la spital la Fundeni, am descoperit alți zeci de Daniel, fiecare cu povestea lui și toți merită ajutați.
Edmund Burke spunea că nimeni nu greșește mai mult decât aceia care nu fac nimic, pentru că ar putea face doar un pic. Și-atunci am decis să ne chemăm alături pe toți cei care cred că oceanul este format din picături. Și n-am făcut mare lucru: am lansat un apel către celebrii PASTORALA MARE, sub baghetă dirijorului Profesor Dr. Dumitru Sandulachi, am sunat la Marian Ionescu, cu-ai lui DIRECȚIA 5, bineteles și pe Eugen Radu de la PROVINCIALII și toți au spus că vor concerta în scop caritabil, pentru acest copil inteligent și neajutorat.
Liana Stanciu și Cristian Hrubaru ne vor fi și ei alături.
Am sunat la fostele glorii de la Dinamo și i-am provocat la un meci amical cu scop caritabil, pentru că nu degeaba ne numim Voința DEEP SERV. A fost suficient un telefon și echipă întreagă „Monitorul de Vrancea”, care a adus în atenția opiniei publice situația lui Daniel, a venit cu tot sprijinul pentru cauza ce merită luptat. Am sunat la alți prieteni, la Optimum Communication și ne-au pus în pagină conceptul și afișele, pe care le-am materializat prin alți parteneri cu suflet, Caspro și Laris și iată așa am creat un model de ajutor ce pare a fi aproape tot ce putem noi face.
Dar limitele nu există! Le depășim dacă ne întâlnim la Sală Polivalență pentru desfășurarea de forțe, să-i vedem la Turneul de fotbal și la Concertul de Crăciun, cu protagoniștii mai sus menționați, sau donând în contul deschis special pentru Daniel la BRD, RO 45 BRDE 400S V196 1928 4000.
Biletul nostru, cât de ieftin, este o steluța aprinsă pe cerul la care se roagă la culcare Daniel.
Un Teledon de 2 EUR pe apel (0900 900 960) este că o șoaptă divină în visul apăsător al grijilor concrete și nemărginite ale unui copilaș care nu a apucat măcar să știe ce sunt acelea „jucarii”.
Pentru că noua tuturor să ne fie mai bine cu noi înșine, credem că acest exercițiu nu este altceva decât un împrumut de curaj pentru vremuri când și noi vom vrea măcar o parte înapoi.
Turneul de fotbal, din cadrul campaniei „Cancerul nu știe să aleaga”, al echipelor de copii se ține în data de 11 ai 12 decembrie, la Sală Polivalență și se va încheia duminică 12 decembrie la orele 14:00, cu Meciul Voința DEEP SERV a Dinamo București (fostele glorii). Cu doar 10 RON, puteți fi prezenți la Sala Polivalență atât în data de 11, cât și 12 decembrie. Biletele se găsesc la Sala Polivalentă din Focșani, la sediul Monitorul de Vrancea și Deep Serv, începând cu data de 7 decembrie. De asemeni, ne puteți contacta la 0743 224 129/ 0237 225 553.
Campania de anul acesta se va încheia cu Concertul caritabil de pe 16 decembrie, orele 18:00, intitulat „Cancerul nu știe să aleaga”, cu participarea invitaților PASTORALĂ MARE, DIRECȚIA 5 și PROVINCIALII, la Teatrul „Mr. Ghe. Pastia”, prezentat de invitată noastră specială: Liană Stânciu [Magic FM]. Tichetele de participare se găsesc la Sala Polivalentă, Sediul Monitorul de Vrancea și Deep Serv, precum și în locația unde se va ține concertul, începând cu data de 10 decembrie. Valoarea tichetului este de 300 lei, acesta fiind valabil pentru 2 persoane. De asemeni, pentru detalii, ne puteți contacta la 0743 224 129/ 0237 225 553.
Parteneri: Grup DEEP SERV G.I.E., Optimum Communication, Caspro Publicitate, Laris Production, Promenada Mall, Sportul de Vrancea, Scoala de Fotbal ProSport, Atlas TV, Club Rotary, Pandora Sport Hotel, Teatrul "Maior Ghe. Pastia”, Direcția de Tineret și Sport.
Pentru informații suplimentare, va rugăm să nu ezitați a ne sună sau intrați pe www.grupdeepserv.ro
Comunicat de presă sub responsabilitatea inițiatorilor: Fundația „Marian Spinu” și Monitorul de Vrancea.
redactia@sportuldevrancea.ro