La Adunarea Generala Extraordinara a AJF Vrancea de sambata, presedintele Dan Dumitru a prezentat Strategia de dezvoltare a fotbalului județean din Vrancea pe termen mediu si lung
SPORTUL DE VRANCEA SUSTINE ACEST PROIECT
Analiza contextului
- Situatia critica in care se afla in acest moment fotbalul vrancean este exprimată cel mai bine prin numărul echipelor inscrise in Campionatul Judetean de seniori – 28. Prin comparație, în alte judete, numărul acestora trece de 50 iar cele care evolueaza la nivelul ce desemnează campioana județeana, participantă la barajul de promovare in liga a III-a au, obligatoriu, si echipa de juniori. In Vrancea, activitatea fotbalistica la nivelul copiilor si juniorilor este aproape nula, exceptie facand cateva cluburi din municipiul Focsani, dar care se zbat în dificultati, pentru că au posibilități materiale și financiare la un nivel mult inferior fata de cerintele actuale la nivel national.
- In ultimii 15 ani a fost ignorat aproape cu desavarsire sectorul copii si juniori si acum culegem ce am semanat, adica nimic. Consider ca avem cu totii datoria sa ne implicam si sa facem ceea ce trebuie pentru viitorul copiilor nostri, care practica sportul sporadic sau chiar deloc. Fara o organizare buna si investitii in sectorul juvenil riscam ca generatia viitoare sa nu mai reprezinte Romania la competitii importante asa cum am fost noi obisnuiti, asta daca ne gandim mai departe de granitele judetului Vrancea care in acest moment este probabil pe ultimul loc din tara la capitolul cluburi sportive specializate pe cresterea copiilor si juniorilor. Liceul cu Program Sportiv nu are la fotbal nici o echipa inscrisa in campionatul juniorilor republicani iar despre cluburi nici nu poate fi vorba sa participe din cauza lipsei unei baze sportive adecvate unei asemenea competitii si a resurselor materiale, practic, inexistente.
- De la o generatie care in anul 1986 castiga titlul national la juniori am ajuns sa nu mai existam in campionatele nationale ale juniorilor cu nici o echipa care sa reprezinte Vrancea intr-o faza superioara. Exceptie a facut CSM Focsani care s-a calificat la doua turnee finale cu aceeasi grupa, in anul 2007 si 2008 si cu alta grupa in 2011 . Baza de selectie a devenit foarte mica dupa emigrarile masive in spatiul U.E.
- Din pacate, cu foarte putine exceptii, copiii vranceni nu reusesc sa ajunga in fazele superioare ale selectiilor anuale pentru loturile nationale care se fac la varsta de 14 ani. Aceasta este consecinta lipsei unei competitii la nivel judetean care sa asigure un minim de jocuri care sa le dezvolte capacitatile pentru a putea aborda o competitie de nivel national. Constatarile antrenorilor si ale oamenilor cu experienta in fotbal arata ca fenomenul a scazut vertiginos in judetul Vrancea in primul rand din lipsa competitiilor organizate la nivelul juniorilor si mai apoi din lipsa fondurilor necesare participarii unei echipe in astfel de competitii.
- Interesul primariilor din mediul rural se concretizeaza, in principal, și în cel mai bun caz, in existenta unei echipe de seniori care, de cele mai multe ori, este compusa din fotbalisti cu varste inaintate care nu ofera un spectacol agreabil pentru putinii spectatori existenti la sate, in timp ce elevii scolii generale din localitatea respectiva nu au posibilitatea de a socializa si a face sport datorita resurselor materiale, pe de o parte, si lipsei de preocupare a dascalilor si autoritatilor pe de alta parte. Municipiul Focsani nu are nici o echipa de amatori la care sa participe la una din cele doua competitii la nivel judetean, deși sunt mulți tineri care nu au unde practica fotbalul după trecerea la seniorat.
Concluzia care se impune este ca sportul nu mai reprezinta la fel ca in trecut un magnet care sa atraga copiii pe stadioane existand multe alte preocupari, pe de o parte, pentru cei cu situatie materiala buna, pe alta parte, pentru cei nevoiasi, cu greutati financiare. De aceea, se impune ca absolut necesara colaborarea AJF Vrancea cu Consiliul Județean Vrancea, Consiliul Local Focsani si organismele abilitate in domeniul educatiei si sportului pentru lansarea unei competitii de amploare care sa acopere geografic toate zonele judetului, in asa fel incat sa avem o participare numeroasa care sa mareasca baza de selectie pentru echipele de seniori din judet si implicit să ajute la descoperirea de copii talentati, pana acum, lipsiti de aceasta sansa. Apreciem că, într-o primă fază, la nivelul Municipului Focsani trebuie infiintat un Campionat Municipal care, ulterior, sa poata promova o echipa in campionatul judetean. Pentru acest lucru A.J.F. Vrancea intentioneaza să facă o asociere pentru un parteneriat public privat cu Consiliul Local Focsani privind folosirea celor trei baze sportive existente pe raza minicipiului: baza sportiva din cartierul Mindresti, unul din terenurile de la stadionul Milcovul si terenul 2 de la stadionul Tineretului.
La nivel judetean intentionam să facem o asociere cu Consiliul Județean Vrancea pentru dotarea bazelor sportive cu porti si alte accesorii si o altă asociere cu cu Inspectoratul Scolar Județean Vrancea pentru a continua si dezvolta proiectul Superliga Copiilor început în 2011 și care, in opinia noastra, nu numai ca a fost benefic, ci a fost si este de la inceput un real succes. Speram sa avem sprijinul celor doua institutii pentru a continua acest proiect.
Scopul proiectului de dezvoltare a fotbalului vrâncean
Asigurarea unor competititii de nivel judetean cu regularitate in fiecare an dupa cum urmeaza:
1. Superliga Vrancei la Fotbal – competitie de seniori care in acest sezon are la start 16 cluburi si reprezinta esalonul cel mai ridicat in acest moment. Consideram ca formatul acestei competitii este unul dinamic si eficient si nu are nevoie de modificari.
2. Campionatul Judetean de Fotbal (liga a V-a), competitie de seniori pe baza de inscriere din care promoveaza in Superliga la final trei echipe. In acest sezon, Liga a V-a a avut la start 12 cluburi numar pe care il consideram foarte mic in raport cu numarul localitatilor de pe raza judetului.
3. Campionatul juniorilor care este structurat la nivel national pe patru categorii de virsta si organizat pe trei faze; judetean, zonal si final. In competitiile organizate de noi au participat un numar mult prea mic de juniori dupa cum urmeaza:
- Campionatul județean al juniorilor A (18-19ani) - 5 cluburi. In aceasta competitie ar trebui sa se inscrie minim 16 echipe ale cluburilor participante in Superliga Vrancei.
- Campionatul județean al juniorilor C (13-14 ani) - 6 cluburi. In aceasta competitie ar trebui sa se inscrie un numar mult mai mare de echipe daca tinem cont ca este virsta la care copiii sint inca la scolile generale care au Certificat de identitate sportiva si pot participa in competitii organizate de AJF Vrancea.
- Campionatul județean al juniorilor D (11-12 ani) - 5 cluburi. Situati similara cu Juniori C
- Campionatul județean al juniorilor E (9-10 ani) - 2 cluburi. La această categorie de vârstă situatia este extrem de critica pentru că nu indeplinim formula de campionat. In aceasta competitie ar putea participa scolile generale de pe raza oraselor din judet. Propunerea AJF Vrancea este comasarea cu ONSS.
Pe linga competitiile existente prezentate mai sus, AJF Vrancea propune inca doua competitii de amatori la categoria Fotbal de Baza care sa fie cuprinse in programul Sportul pentru Toti:
1) Campionatul Municipal de Fotbal in sistemul 7+1 care sa se desfasoare pe trei categorii de virsta respectiv tineret, liber, old boys competitie care se poate realiza numai cu sprijinul Consiliului Local Focsani care ar trebui sa puna la dispozitia echipelor constituite pe raza municipiului Focsani bazele sportive.
- Campionate locale pot fi organizate și în celelalte localități urbane ale județului.
2) Superliga Copiilor la sate care sa fie destinata numai pentru scolile de la sate acolo unde este mai mica baza de selectie iar cheltuielile ar fi mai mari in cazul participarii la Juniori C sau D unde se joaca 11 contra 11. Pentru aceasta competitie ar fi nevoie de sprijinul Consiliului Județean Vrancea pentru a dota citeva centre din judet cu materiale specifice acestei competitii. In acelasi timp, ISJ Vrancea ar trebui sa faciliteze deplasarea la aceasta competitie cu microbuzele pe care le au scolile in dotare.
Beneficii:
- Stimularea emulatiei la nivelul elevilor, parintilor, profesorilor, autoritatilor locale, mediului de afaceri si publicului pentru sustinerea si promovarea echipelor din fiecare localitate, cartier, scoala.
- Realizarea unei baze largi de selecție pentru echipele locale de seniori și cuprinderea în selecție a celor mai valoroși juniori pentru Liceul cu Program Sportiv, selectionate judetene si loturile nationale.
- Marirea numarului de practicanti ai jocului de fotbal, asigurand totodata baza de selectie pentru sportivii de performanta.
- Cresterea nivelului de interes al tinerilor pentru practicarea sportului, in general, si a fotbalului, in special
Obiectivele Proiectului
- Cuprinderea in echipele locale a copiilor talentati din randul elevilor scolii din localitate si instruirea lor pentru participarea la competitii sportive organizate.
- Instruirea intensivă a acestor juniori, atât in scolile lor cat si in cadrul antrenamentelor specifice, pe baza unei metodologii moderne si unitare de antrenament, elaborate de Comisia Tehnică a AJf Vrancea.
- Monitorizarea pregatirii sportive si a celei scolare a juniorilor selectionati, astfel incat acestia sa progreseze pe ambele planuri si sa reprezinte modele de urmat pentru colegii lor.
- Asigurarea, prin parteneriatul AJF Vrancea - autoritati locale - agenti economici, a resurselor umane, materiale, tehnice si financiare necesare desfasurarii în conditii optime a selectiei, pregatirii si participarii in competitie a reprezentivelor locale.
- Angrenarea in derularea programului a sprijinului inspectoratelor cu atributii in domeniul sportului, administratiei si internelor, educatiei si sanatatii.
Pentru acesta se va asigura mediatizarea corespunzatoare a programului la nivel județean și local, atragerea unor personalitati culturale, stiintifice sau sportive marcante la promovarea programului.
Vor fi atrași reprezentantii mass-media pentru realizarea emulatiei si sprijinul necesar in promovarea fiecarei competitii care are loc, in paralel cu publicarea lor pe situl oficial www.ajfvrancea.ro
DIRECTII DE ACTIUNE
1. Stabilirea formatului optim și a regulamentului competițiilor noi.
2. Organizarea pregătirii și participării în competiții.
3. Stabilirea colectivului tehnic.
4. Localizarea stadioanelor pe care se pot desfasura meciurile in conditii optime din punct de vedere tehnic si geografic.
5. Coordonarea și evaluarea.
6. Asigurarea resurselor materiale și financiare.
7. Mediatizarea corespunzatoare a tuturor competitiilor indiferent daca sint de seniori sau juniori.
1. Considerații preliminare
-Super Liga Copiilor la Sate
Juniorii sub 15 ani se află la vârsta la care nu au încheiat procesul de instruire de bază in scoli, dar și-au însușit elementele și procedeele tehnice fundamentale precum și principiile tactice esențiale. Ei au, de regula, capacitatea de efort care le permite acumulări pe toate planurile. Datorită acestor considerente si a faptului ca nu au plecat la liceu si se află încă la școala generala din localitate, juniorii aflați la această vârstă constituie eșantionul ideal pentru a începe pregătirea de performanță. Investiția făcută la această vârstă are un randament maxim, mai ales ca la 16 ani cei mai buni dintre ei pot fi selecționați in reprezentativa județeană Under 16 având astfel o șansă in plus pentru afirmare fiind, totodată, un sprijin important pentru selecționerul județului care are astfel posibilitatea de a face o echipa reprezentativă dintr-un număr mai mare de copii.
2. Distanțele, costurile, numărul și valoarea echipelor
Fiind la început de drum, ediția inaugurală 2012-2013 trebuie să constituie un succes și un semnal pozitiv pentru următoarele, astfel încât trebuie să se organizeze sub semnul echilibrului și realismului.
Trebuie sa tinem cont de faptul ca AJF Vrancea nu beneficiaza in acest moment de sprijin financiar de la autoritatile publice asa cum se intimpla in mai toate judetele din tara si pina la obtinerea unui astfel de sprijin editia inaugurala trebuie gindita in asa fel incit costurile ce trebuie suportate de echipe sa fie cit mai mici.
În egală măsură, o fărâmițare excesivă a numărului echipelor în serii mici și un număr prea mic de jocuri reprezintă o investiție neproductivă.
3. Formatul optim – principii
În variantele pe care le-am abordat în studiul nostru, următoarele principii s-au conturat ca fiind valoroase:
a. Asigurarea unei competiții în mai multe faze (3-4) în care echipele de valoare să promoveze succesiv, cele mai slabe fiind eliminate treptat, după ce au avut șanse egale să concureze și au susținut minim 10 jocuri într-o ediție de campionat.
b. Realizarea unui program școlar și sportiv echilibrat pentru toți componenții reprezentativelor locale.
c. Menținerea costurilor de desfășurare a programului la un nivel sustenabil.
- Cele mai implicate echipe (finalistele) să susțină circa 20 de jocuri.
- Dispunerea echipelor competitoare in serii de 8, desfășurarea etapelor tur-retur in sistem turnee la un interval de 2-3 săptămâni, unde să joace minim 2 jocuri de fiecare echipă. Primele 2 echipe clasate in grupa să participe la un turneu final care va desemna campioana județeană.
Responsabilitățile locale
• Constituirea comitetului local de organizare (CLO) a reprezentativei de juniori, format din:
• Reprezentanții Primăriei și ai Consiliului local
• Reprezentantul postului de Poliție
• Reprezentantul scolii generale din comuna
• Reprezentantul dispensarului din comuna
• Directorul Sportiv (profesor sport)
• Antrenor (minim licența C UEFA in lipsa unui profesor de sport)
• Înștiințarea făcută de școală către AJF (în scris cu privire la participarea în campionat a reprezentativei locale, componența staff-ului tehnic și administrativ, terenul de antrenament și joc, angajamentul că se va conforma cerințelor programului). Asigurarea terenului de antrenament și joc pentru reprezentativa locală, cu facilități la standardul de dimensiune 60/40 metri si porți cu dimensiunea 5/2metri
Responsabilități AJF Vrancea
• Asigură pentru fiecare reprezentativă:
• 1 set de plase pentru porți de 5metri/2metri (pentru echipele care pun la dispoziție terenul de joc)
• 5 mingi de calitate superioară
Un set de echipament pentru echipele participante la turneul final
• Premii pentru primele clasate: trofee, echipament sportiv, mingi. Echipa campioană participă la un cantonament gratis asigurat de AJF Vrancea cu sprijinul unor parteneri
• Costurile privind arbitrajul si asistența medicală pentru turneul final.
• Organizarea competiției: programare, delegare arbitri prin CJA, control disciplinar, executare sancțiuni, evidență rapoarte arbitraj, rezultate, clasamente, totul în colaborare cu AJF și ISJ.
• Toți jucătorii din reprezentativele de juniori vor fi cuprinși în baza de date județeană și în cea a FRF (informații privind date antropometrice, probe norme de control, evaluări periodice, datele controalelor medicale, număr de jocuri, puncte tari – puncte slabe ș.a.)
In conditiile in care vom fi ajutati de factorii principali respectiv CJ Vrancea,Cl Focsani, ISJ Vrancea speram sa atragem si sponsori din mediul privat prin care aceasta strategie sa duca la marirea numarului de echipe participante la toate esaloanele dar in special la juniori.Un numar mare de echipe ar trebui sa scada costurile actuale de participare la un nivel acceptabil.Pasul urmator pe care AJF Vrancea trebuie sa l faca este informarea mai amanuntit a CL Focsani asupra beneficiilor pe care la poate aduce Campionatul Municipal de Fotbal si in acelasi timp CJ Vrancea asupra necesitatii unei competitii gen Superliga Copiilor care sa cuprinda cit mai multe echipe din mediul rural.Speram inca odata ca vom gasi intelegere la cele doua institutii pentru un fotbal mai bun si reprezentativ in judetul Vrancea.