Un clasament al galeriilor care au însoțit naționalele prezente la Turneul final al Campionatului European nu a fost făcut. Dacă ar fi existat, un astfel de clasament ar fi avut, în partea sa de sus, pe spectatorii români ce s-au dovedit nu doar buni cunoscători ai jocului, ci și oameni civilizați, cu respect față de adversarii din teren și din tribune. Iar prestația lor în susținerea favoriților a fost de-a dreptul impresionantă. Va rămîne, cu siguranță, în analele fotbalului românesc, momentul în care, exasperați de lipsa de vlagă a lui Mutu și compania din meciul cu Olanda, românii din tribune au început să cânte Imnul României. Ideea a fost a unei mari inspirații. Dacă ar fi existat un gest care să-i scoată din amorțeală pe fotbaliști, acesta ar fi fost, cu condiția ca ei să mai aibă vlagă pentru a se deștepta. Din păcate, nu au avut-o, dar spectatorii veniți cu miile din țară nu i-au huiduit, nu au scandat împotriva lor cum o fac pe stadioanele de acasă. I-au susținut la o manieră ce rar poate fi întâlnită la întâlnirile sportive din România. Să fie aceasta consecința faptului că găștile de zănatici nu au avut bani să meargă în Elveția sau că nu a mai avut cine să le manipuleze împotriva unor jucători sau a antrenorului? Poate! Dincolo de posibilele explicații se află realitatea că spectatorii români de fotbal nu sunt în mod necesar golani, agresivi, huligani. Asa cum s-a văzut în Elveția, ca fond sunt oameni civilizați, frumoși în gesturi, buni mesageri ai nației. Dacă pe stadioanele din țară vedem altfel de manifestări, de vină sunt și organizatorii fenomenului fotbalistic și mulți dintre cei ce trăiesc de pe urma lui.
Petrică BUTUC
miercuri, 11 noiembrie 2026
