miercuri, 11 noiembrie 2026

Adjudul, în grupă cu Piteștiul, Vasluiul și Hunedoara

Adjudul, în grupă cu Piteștiul, Vasluiul și Hunedoara

Handbal, juniori I

Adjudul, în grupă cu Piteștiul, Vasluiul și Hunedoara

LPS Focșani, două victorii în trei partide în cel de-al doilea turneu al seriei B!

 

Urmează turneele semifinale, în perioada 22-24 aprilie

Turneul de la Brăila, care a încheiat întrecerea din serii, s-a încheiat sâmbătă, odată cu meciul dintre juniorii I din localitate și cei ai Școlii Nr. 3 Adjud, care avea să stabilească ordinea primelor două clasate, ambele formații fiind calificate în turneul semifinal. Au câștigat brăilenii, cu 33-30, dar în strategia de joc a antrenorilor au intrat și calcule privind posibilii adversari din turneul semifinal, factor determinant în rezultatul partidei.

Calificați de pe locul al doilea, adjudenii vor juca în turneul semifinal cu LPS VASLUI, CS H&V PITESTI și CSS HUNEDOARA.

Focșănenii au evoluat peste așteptări și au câștigat două partide din cele trei disputate, o comportare lăudabilă dacă avem în vedere rezultatele de până acum ale echipei.

Rezultatele echipelor focșănene în turneul de la Brăila:

Etapa a XIX – a

CSS Medgidia       LPS Focsani                   24-30 (13-14)

LPS Buzau – Sc. Nr. 3 Adjud    31-53 (16-23)

Etapa a XX – a        

LPS Focsani – CSS Constanta  31-39 (17-19)

Etapa a XXI – a       

LPS Iolanda Balas Soter Buzau – LPS Focsani       28-34 (15-19)

Sc. Nr. 3 Adjud – LPS Braila     30-33 (14-13)

Clasamentul final al seriei B      

 

1 LPS Braila                           18        16        1          1          566      452      33

2 Sc. Nr. 3 Adjud                    18        15        2          1          661      447      32

3 CSS Galati                           18        11        1          6          563      468      23

4 CSS Constanta                    18        8          0          10        549      530      12**

5 LPS Iolanda Buzau 18        6          0          12        552      649      12

6 CSS Medgidia                     18        3          0          15        480      623      2***

7 LPS Focsani                        18        2          0          16        426      628      -4*

* Echipa penalizata cu 8 puncte – nerespectare cerinte varsta

** Echipa penalizata cu 4 puncte – neprezentare

*** Echipa penalizata cu 4 puncte – nerespectare cerinte varsta

Turneul semifinal  se va disputa în perioada 22-24  aprilie, adjudenii urmând să joace astfel:

CS H&V PITESTI – SC.NR.3ADJUD

CSS HUNEDOARA – SC.NR.3ADJUD

SC.NR.3ADJUD – LPS VASLUI

Echipele clasate pe locurile I si II din cele 4 grupe ale turneului semifinal se vor califica la Turneul final.

Petrică BUTUC

Scroll to Top