Futsal de Vrancea
AZI, CSM 2007 – Design Construct Brașov, joc între două finaliste!
Meciul se va disputa duminică, 22 august, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă.
Cu mai puțin de o lună înaintea începerii Campionatului Național, Liga I, CSM 2007 Focșani va disputa, duminică, de la ora 18.00, al doilea amical din perioada de pregătire. Adversară îi va fi puternica formație a Design Construct Brașov. Va fi, la Polivalentă, o întâlnire de grad înalt între finalista Campionatului trecut, echipa brașoveană, și finalista Cupei, CSM 2007. Ambele formații ai pierdut în finală în fața aceluiași adversar, City s Târgu Mureș. Focșănenii, aflați în săptămâna aceasta în cantonament la Gălăciuc, au jucat, joi, amicalul cu KSE Târgu Secuiesc, pe care l-au pierdut cu 4-5, însă au avut o evoluție bună, semn că acumulările fizice și tehnico-tactice din timpul pregătirii de la Focșani și de la munte sunt consistente. Duminică, vor întâlni, însă, un partener de întrecere calibru, de care nu au trecut niciodată, nici măcar în partidele amicale. Poate, de data asta…
Antrenorii Petrache Gurguiatu și Orlando Donciu au la dispoziție, practic, același lot cu care au făcut performanță în sezonul trecut, noutățile fiind Chivu, Burcăcel și Adrian Oltianu, în timp ce, la plecări, contează, cu adevărat, doar Toader. Focșănenii îi vor putea vedea, duminică seara, de la ora 18.00 jucând în sala Polivalentă, pe Borș, Ilaș, Sorin Popa, Chivu, Curteanu, Burcăcel, Munteanu, Săraru, Adrian Oltianu și Pătrașcu.
P. B.








