CALENDAR CREȘTIN ORTODOX
25 august Sf. Apostol Tit
Un apropiat colaborator al sf. apostol Pavel a fost Tit, de origine grecască, căruia acesta i-a trimis o epistolă. Împreună cu sf. Pavel și Barnaba, el a jucat un rol la rezolvarea disputei despre valabilitatea Legii mozaice, ivite in Biserica Antiohiei. De la Sf. Pavel știm că sf. Tit a predicat creștinismul în Dalmația și apoi a fost hirotonit episcop în Creta. Iată și câteva din îndemnurile pe care marele apostol i le face tînărului său colaborator și ucenic: “Lui Tit, adevăratul fiu după credința cea de obște: Har, milă și pace, de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru. Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc și să așezi preoți prin cetăți, precum ți-am rînduit. De este cineva fără de prihană, bărbat al unei femei, avînd fii credincioși, nu sub învinuire de desfrînare sau neascultători. Căci se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngîmfat, nu grabnic la mînie, nu dat la băutură, pașnic, nepoftitor de cîștig urît, ci iubitor de străini, iubitor de bine, înțelept, drept, cuvios, cumpătat, ținîndu-se de cuvîntul cel credincios al învățăturii, ca să fie destoinic și să îndemne la învățătura cea sănătoasă și să mustre pe cei potrivnici … Dar tu grăiește cele ce se cuvin învățăturii sănătoase. Bătrînii să fie treji, cinstiți, întregi la minte, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare. Bătrînele de asemenea să aibă, în înfățișare, sfințita cuviință, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să învețe de bine, ca să înțeleptească pe cele tinere să-și iubească bărbații, să-și iubească copiii, și să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaților lor, ca să nu fie defăimat cuvîntul lui Dumnezeu. Îndeamnă, de asemenea, pe cei tineri să fie cumpătați. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învățătură neschimbare, cuviință, cuvant sănătos și fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se rușineze, neavînd de zis nimic rău despre noi.”
26 august Sf. Mucenici Adrian și Natalia
Această familie creștină a trăit în cetatea Nicomidia pe timpul împăratului Maximian Galeriu. Urmînd exemplul înaintașilor săi, acest împărat a fost un aspru persecutor al practicanților religiei creștine sau al tuturor celor care manifestau simpatie pentru creștini. Ajuns în cetatea Nicomidiei a fost înștiințat de guvernator că o parte dintre creștinii ce formau comunitatea din oraș se ascunde prin peșterile și munții din apropiere. Toți acei mărturisitori ai cuvintelor Domnului au fost prinși și supuși torturilor. Calvarul creștinilor era public urmînd să îi înfricoșeze pe toți cei care ar fi dorit să se boteze creștini. De față era și un funcționar păgîn, Adrian, care impresionat de chinurile pe care aceștia le îndurau pentru credința lor în Hristos, a cerut să fie trecut și el pe lista celor care se închinau noului Dumnezeu. Viața pe care o trăise pînă atunci, jertfele și ofrandele aduse zeilor, cultul împăratului, toate acestea i se păreau mincină și fals și de aceea a ales calea Adevărului, pentru care un om putea să își dea chiar viața. Numeroase au fost chinurile și torturile pe care sf. Adrian le-a avut de îndurat din partea persecutorilor săi. Alături i-a fost soția lui, sf. Natalia, care îi îngrijea rănile și îi dăruia curaj. Aceasta ar fi dorit să se alăture mărturisirii mucenicești însă insistențele soțului ei o țineau departe de viforul prigoanei. Sf. Natalia a avut grijă ca trupurile tuturor martirilor uciși în acea zi, alături de soțul ei, să fie îngropate cu mare cinste. Întreaga viață și-a dedicat-o slujirii cultului mucenicilor Bisericii, învățîndu-i pe noii creștini despre lupta, suferința și biruința lor. Tot astăzi este proznuit și sf. muceic Atic.
27 august Cuviosul Pimen Egipteanul
Acest sfînt părinte a trăit în pustiul Egiptului pe la jumătatea secolului al V-lea fiind unul dinte marii duhovnici ai Bisericii. Este considerat un trăitor autentic și un deschizător de noi căi pentru mistica și ascetica creștină. Se știe că după apariția noii religii, creștinismul, în Palestina, prin predica și jertfa lui Iisus Hristos, numeroși oameni au dorit să trăiască o viață curată după precepte mai stricte. De aceea s-au retras în locuri greu accesibile, peșteri, vîrfuri de munți sau pustiu, acolo unde erau vecini cu cerul și cu Dumnezeu. Viforul gerului sau arșița căldurii treceau mai ușor atunci cînd sufletele le erau pline de dulceața rugăciunii și de harul divin picurat în inimă și cuget. Dacă primele vetre de monahism au apărut, cum era și firesc, în Israel, totuți cea mai mare comunitate de călugări s-a dezvoltat în nordul Africii, din Egipt pînă în Marocul de azi. Clima și spațiul parcă nesfîrșit ofereau creștinilor dornici de asceză un mediu propice. Astfel începînd cu secolul al IV-lea au apărut mari mînăstiri, în jurul cărora, întocmai unui stup, se aflau schituriși peșteri. Acolo viețuiau sute de mii de călugări ce practicau rugăciunea și se luptau cu spiritele malefice. De multe ori în această bătălie dusă împotriva răului din lume și din trupurile lor erau și persoane care cedau dar marea majoritate a monahilor de aici au biruit. Este și cazul cuviosului Pimen, mare ascet și făcător de minuni. Patericul egiptean, adică cartea vieților acestor părinți din pustiul Egiptului, ni-l înfățișează ca un bărbat vrednic, adevărat model pentru monahi. De asemenea minunile săvîrșite de sfîntul părinte i-au adus o popularitate și o stimă întocmai sf. Antonie, sf. Pahomie sau sf. Ciprian. Monahismul din această zonă, nordul Africii, dispare începînd cu sec. VII, atunci cînd pătrunde o nouă religie, mahomedanismul. Azi se mai păstrează doar cîteva mînăstiri iar creștinii, altădată numeroși, abia dacă mai numără cîteva mii.
28 august Cuviosul Moise Etiopianul
Viețile sfinților cuprind numeroase exemple oferite de oameni a căror trecere prin aceeastă lume nu a fost în zadar, marcînd semnificativ viața Bisericii. Calendarul ortodox comemorează amintirea unor persoane care înainte de a se converti la creștinism au avut o viață păcătoasă: Maria Magdalena, Sf. Pavel, Maria Egipteanca, cuvioasa Thais și mulți alții. Cuviosul Moise Etiopianul, prăznuit astăzi, a trăit în secolul al III-lea în Africa și a fost sclav negru. După ce a fost eliberat s-a alăturat unei cete de tîlhari. La scurt timp, datorită staturii impresionante și a curajului său a ajuns conducătorul acestora, prădînd localitățile de pe malurile Nilului. Se spune că nimeni nu îl întrecea în agerime și iscusință. De multe ori trecea înot Nilul și de unde se întorcea cu prăzi bogate. Pe cînd încerca să jefuiască o mînăstire, un glas interior l-a povățuit să se lepede de viața sa păcătoasă și să își spele păcatele prin rugăciune și post. Atunci a hotărît să se alăture obștii monahale primind botezul creștin apoi s-a călugărit cu numele de Moise. Mînăstirea a fost călcată din nou de hoți, de această dată fiind prinși de cuviosul Moise care i-a predat spre judecată. După o viață trăită în legea creștină urmînd cuvintele Mîntuitorului Iisus Hristos, la vîrsta de 60 de ani a fost sfințit preot duhovnic. Pe cînd avea 75 de ani mînăstirea a fost atacătă de păgîni ce au jefuit-o de toate odoarele ce le-a avut, ucigînd pe călugării de acolo între care se număra și sf. Moise Etiopianul. Ultimele sale cuvinte au fost: "Am atîția ani de cînd aștept ziua aceasta, ca să se împlinească cu mine cuvintele Stăpînului meu, Hristos, cel ce a zis că toți cei care scot sabia de sabie vor pieri".
29 august Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul
În fiecare an, pentru credincioșii creștini, ziua de 29 august este rezervată comemorării momentului dramatic în care, la porunca regelui Irod, a fost tăiat capul Sf. Ioan Botezătorul. Aceasta se numără printre sărbătorile comune bisericii ortodoxe si romano-catolice. Credincioșii sunt îndemnați ca în această zi să postească și să mediteze la modelul de viață și virtute care rămâne Sf. Ioan Botezatorul. După cum relatează Biblia, el era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă și era încins cu o curea. Modul în care era îmbrăcat nu era întâmplător, deoarece aceasta era vestimentația pe care o purtau proorocii în vechime. Poporul știa despre el că trăiește în pustie și că se hrănește cu lăcuste și miere sălbatică, fiind aspru cu sine și cu cei din jur. Impactul apariției lui Ioan asupra poporului a fost puternic. Practic, a fost ca o trezire la viața duhovnicească. Mulți dintre oamenii de toate categoriile sociale veneau să-l asculte, iar predica lui avea un efect surprinzător de benefic asupra inimilor lor. El acuza păcatul cu duritate, dar în același timp îndemna pe oameni la pocăință. În urma predicilor sale, oamenii deveneau conștienți de viața păcătoasă pe care o duceau și erau hotărâți să se pocăiască. "Ce să facem?", îl întrebau tot mai mulți oameni pe Ioan, iar el îi îndemna să trăiască după legile lui Dumnezeu, să practice în viața lor virtuțile morale, să se ajute unii pe alții, să fie drepți unii cu alții, să se lepede de desfrânare și mai ales să-și manifeste pocăința prin fapte vrednice de luat în seamă. Mustrarea pe față a regelui Irod Antipa i-a adus acestuia nu atât din partea lui, cât mai ales a nelegiuitei Irodiada, condamnarea la moarte prin decapitare, moment dramatic pentru toata istoria crestinismului. Sf. Ioan a fost Înaintemergător al Domnului Iisus, el a avut misiunea de a pregăti venirea lui Iisus in lume.
30 august Sf. Alexandru, patriarhul Constantinopolului
Acest sfînt pãrinte este al doilea patriarh al Constantinopolului dupã edictul de la Milan, din 313, cînd s-a acordat libertate de exprimare religiei creștine. Sf. Alexandru a fost hirotonit episcop pãstorind o comunitate creștinã din capitala imperiului. Activitatea lui s-a desfãșurat în timpul domniei marelui împãrat Constantin cel Mare, ocrotitorul Bisericii creștine. A fost și un colaborator apropiat al patriarhului Mitrofan al Constantinopolului înaintea cãruia s-a remarcat ca un bãrbat plin de rîvnã, împodobit cu minunatã înțelepciune și cu fapte bune. În anul 325 împãratul Constantin a convocat în orașul Niceea primul sinod ecumenic al Bisericii în care s-a dezbãtut erezia preotului Arie din Alexandria. Fiind înaintat în vîrstã și reținut de boalã, patriarhul Mitrofan l-a trimis pe episcopul Alexandru ca reprezentant al bisericii din Bizanț. La sinod Sf. Alexandru a dovedit multã pricepere împotriva învãțãturilor eretice iar sfaturile sale au contribuit la alcãtuirea unor dogme și canoane ce au statornicit dreapta credințã. Dupã moartea lui Mitrofan a fost înaintat în scaun și rang, fiind ales patriarhul bisericii constantinopolitane. Din aceastã poziție sf. Alexandru era îndrumãtorul spiritual al creștinilor din Biserica Rãsãritului. A avut și un conflict cu urmãtorul împãrat, Constanțiu, fiul Sf. Constantin cel Mare, ce îmbrãțișase credința arianã. Dupã o viațã lungã de lupte și rîvnã pentru apãrarea ortodoxiei, cînd anii sãi au ajuns la 98, sf. Alexandru s-a mutat, cu pace, cãtre Domnul. Tot astăzi sunt pomeniți sf. Pavel și Ioan cel Nou, patriarhi de Constantinopol.
31 august Punerea în raclă a brîului Maicii Domnului
Încă din primele secole ale credinței creștine credincioșii de pretutindeni au arătat multă evlavie pentru orice fel de lucruri, care au avut vreo legatură cu Mîntuitorul Hristos, cu Maica Domnului sau cu sfintii săi. Ei au păstrat cu grijă asemenea semne sfinte și le ascundeau în vremurile de prigoană. Multe s-au pierdut și nu au mai fost găsite pînă în ziua de astăzi, dar, altele au fost așezate în locuri de cinste, iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru păstrarea și cinstirea lor. Așa s-a întîmplat cu "Veșmîntul Maicii Domnului", cu "cinstitul ei Omofor", cu “Brîul Maicii Domnului", cu moaștele a sute și mii de mucenici. Cinstitul brîu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astăzi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, așezat într-o raclă de aur, cu pecetluire împărătească, și a fost expus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tînăr o zidise. Sfîntul locaș, cu hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, se ridica pe locul numit Halcopratia, adică tîrgul de aramă. După mulți ani, pe vremea domniei lui Leon cel Înțelept (886-912) soția acestuia, Zoe, era supărată de duhuri necurate, îar împăratul și rudele lui erau în mare mîhnire și se făceau multe rugăciuni catre Dumnezeu, pentru împărăteasă, care pătimea. Se spune că i s-a arătat ei o dumnezeiască vedenie, spunîndu-i că, dacă se va pune pe dînsa brîul Fecioarei Maria se va tămădui. Împărăteasa a mărturisit acest vis soțului ei, Leon, iar el, l-a rugat pe patriarh pentru aceasta. Și, dezlegînd pecetea, au deschis racla și s-a aflat, întreg, cinstitul brîu al Preacuratei, întru nimic atins de trecerea vremii. După ce l-au sărutat cu evlavie, patriarhul l-a întins deasupra împărătesei, iar aceasta, îndată a scăpat de chinuirea diavolească și s-a vindecat de boala ei. După aceasta, cinstitul brîu, fiind pus în aceeași raclă de aur, a fost pecetluit din nou. În amintirea minunii petrecute atunci, Biserica a închinat astăzi, o sărbătoare în cinstea Maicii Domnului.
sursa foto: calendar-ortodox.ro








