Prima etapă de după reluarea returului a răsturnat toate calculele microbiștilor, dar și pe cele ale formațiilor implicate în disputa pentru primele locuri. În situația în care primele șase clasate urma să întâlnească formații din partea a doua a clasamentului, era de așteptat să se mențină nu doar ordinea cu care s-a intrat în iarnă, ci și diferența de puncte dintre competitoare. Socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din terenul de joc și, ca urmare, am avut parte de două mari surprize și o semisurpriză. Marea surpriză a constituit-o victoria Universității Cluj în fața unui Rapid pe care mulți comentatori îl credeau mai aproape de titlu decât chiar pe CFR Cluj. Buturuga mică și-a făcut datoria față de proprii suporteri mărindu-și cu trei puncte câștigate în Giulești săraca zestre pe care o adunase după 19 etape. La Iași, după 30 de ani, Steaua a pierdut din nou. Nu mărirea distanței față de elevii lui Andone este foarte importantă pentru steliști, ci incapacitatea lor de a profita de pasul greșit al rapidiștilor, după ce în pregătiri bătuseră aproape tot. La Urziceni, Unirea nu a putut trece de gălățenii care au învățat să se apere devenind mai pragmatici decât în tur. De eșecurile celor trei, au profitat timișorenii care au bătut la Tîrgu Jiu și dinamoviștii care, învingând pe Cehlăul, s-au apropiat la trei puncte de Steaua, patru de Urziceni și șase de giuleșteni. Strângerea pe o distanță de șase puncte a aspirantelor la locul doi anunța o dispută cum de foarte mult timp nu a fost în România. Derbiul etapei viitoare, Steaua – CFR Cluj i-ar putea readuce pe clujeni în situația de a simți presiunea urmăritoarelor în restul campionatului. Condiția este ca Lăcătuș să găsească descântecul cu care să dezlege vraja ce-i ține pe elevii săi cu ceața pe ochi și brambureala în joc. Altfel, e frumos! Nu-i mult fotbal, dar tot e un spectacol. Acela al suferințelor celor care au băgat milioane pentru a aduce de peste mări și țări fotbaliști ce se dovedesc cel mult la fel de buni ca jucătorii crescuți în țară. Avem parte de o reluare de campionat plină de învățăminte. Ce reluare!
Petru TABAN








