miercuri, 11 noiembrie 2026

COLEGIUL TEHNIC EDMOND NICOLAU AVERTIZAT DE DSJ

COLEGIUL TEHNIC EDMOND NICOLAU AVERTIZAT DE DSJ

Comunicat de presa al DSJ Vrancea

 

COLEGIUL TEHNIC EDMOND NICOLAU AVERTIZAT DE DSJ

Directia pentru Sport a Judetului Vrancea isi exprima dezaprobarea fata de modul in care PSD a inteles sa foloseasca in campania electorala o manifestare sportiva dedicata Zilei Nationale a Romaniei.

Cu ocazia competitiei de baschet organizata de Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”, reprezentantii acestei formatiuni si-au arogat in mod abuziv titulatura de “sponsori”, prin intermediul organizatiei de tineret a  PSD Vrancea. Realitatea este ca singurele materialele cu care PSD a inteles sa sustina acest eveniment sportiv au fost materialele de propaganda electorala, pixuri si CD-uri cu sigla PSD ,cu care au fost “premiati” competitorii Cupei “1 Decembrie” la baschet licee. De altfel, acest lucru a fost reclamat de majoritatea participantilor, unii dintre ei neavand nici macar varsta minima pentru a-si exercita dreptul de vot.

Directia pentru Sport a Judetului Vrancea isi exprima speranta ca, pe viitor, sportul vrancean va intra in atentia organizatiilor politice printr-un sprijin real si foarte necesar, insa situat  in limita legalitatii si a bunului-simt.

Directia pentru Sport a Judetului Vrancea a acordat premii participantilor constand in cupe, mingi de baschet si diplome.

Acest comunicat de presa a fost facut public in urma aparitiei in data de 05.12.2009 in ziarul local Monitorul de Vrancea a unui articol in care se preciza faptul ca “la aceasta reusita si-a adus contributia si organizatia de tineret a PSD Vrancea”, lucru total neadevarat!

Directia pentru Sport a Judetului Vrancea

Director coordonator,

Daniel Gongu

Scroll to Top