C Ă T R E,
REDACȚIA "Sportului de Vrancea"
COMUNICAT DE PRESĂ,
Primarul orașului Panciu își exprimă indignarea în legătura cu nepăsarea consilierilor PD-L și PNL față de problemele sociale ale cetățenilor. Luni, în cadrul unei sedințe ordinare, consilierii alianței D.A., care formează majoritatea în Consiliul Local Panciu, au refuzat să discute un proiect care prevedea acordarea unor ajutoare, persoanele marginalizate, cu ocazia Sărbatorilor de Paști.
"Eu nu pot să stau la sedință că mă așteaptă pacienții la ușă"-a spus consilierul Octavian Săndulache (PD-L) în debutul ședinței. Supărat că a fost trezit de dimineață consilierul PD-L a solicitat să nu fie dezbătut proiectul de hotărare prin care primarul Ion Petre vroia să ofere ajutoare în valoare de 100 lei la 1.000 de pănceni nevoiași.
Aceiași consilieri PD-L si PNL care nu au considerat necesar să gândească la semenii lor, la cei care nu vor avea posibilitatea să pună pe masa de Paști un cozonac proaspăt și ouă roșii, au votat, însă, un proiect de hotărâre prin care i se concesionează cetățeanului Robert Cristian-nimeni altul decât fiul consilierului local Gelu Cristian (PD-L un teren din domeniul public al orașului).
Prin modul în care s-au comportat, consilierii PD-L si PNL au demonstrat, încă o dată, că singura politică pe care o promoveaza Consiliul Local Panciu este cea clientelară și de grup, interesele lor fiind mascate de o asa zisa opozitie la adresa initiativelor primarului.
Pe aceasta cale, primarul Ion Petre ține să aprecieze că se delimitează total de un astfel de comportament care scoate in evidenta lipsa de cultura politica si de sensibilitate a reprezentantilor aliantei D.A. și totodată, afirma cu tarie ca politicile sociale, grija fata de nevoile aproapelui au fost, sunt si vor fi prioritatile sale ca edil al comunității în Panciu.
In acest sens, primarul orasului Panciu va introduce pe ordinea de zi a viitoarei ședinte a Consiliului Local proiectul de hotarare privind alocarea unui pachet de Sărbatorile Pascale pentru 1.000 panceni.
PRIMAR,
Ion PETRE








