CONSILIUL NATIONAL AL ELEVILOR DIN ROMANIA SUSTINE CRESTEREA NUMARULUI ORELOR DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT DIN PROGRAMA SCOLARA

CONSILIUL NATIONAL AL ELEVILOR DIN ROMANIA SUSTINE CRESTEREA NUMARULUI ORELOR DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT DIN PROGRAMA SCOLARA

CONSILIUL NATIONAL AL ELEVILOR DIN ROMANIA SUSTINE CRESTEREA NUMARULUI ORELOR DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT DIN PROGRAMA SCOLARA

COMUNICAT DE PRESA

<<Conform noului plan cadru al Ministerului Educației Naționale, pus în dezbatere până

în data de 19 februarie 2013, elevii din clasele primare, a I-a și a II-a, vor avea două ore de educație fizică, iar elevii claselor de a III-a și a IV-a vor avea același număr de ore de sport și o oră de ’’Joc și mișcare‘’>>

Consiliul Național al Elevilor susține introducerea mai multor ore de sport înprograma școlară a elevilor din ciclul primar. Conform noului plan cadru al Ministerului Educației Naționale, pus în dezbatere până în data de 19 februarie 2013, elevii din clasele primare, a I-a și a II-a, vor avea

două ore de educație fizică, iar elevii claselor de a III-a și a IV-a vor avea același număr de ore de sport și o oră de ’’Joc și mișcare‘’.

Consiliul Național al Elevilor, for consultativ al Ministerului Educației Naționale, își exprimă public susținerea față de această modificare a planului cadru pentru învățământul primar, respectiv introducerea mai multor ore de sport în programa școlară. Conform statisticilor, țara noastră ocupă locul al treilea în Europa la capitolul supraponderalitate, iar o astfel de măsură ar fi benefică pentru generațiile viitoare.

Președintele Consiliului Național al Elevilor, Iulia Miron, declară: ’’ Mișcarea este esențială pentru dezvoltarea copiilor, iar în România, din păcate, ne confruntăm cu o creștere a numărului de copii supraponderali. Pe lângă faptul că sportul echilibrează funcționarea întregului organism, acesta are rol în educarea și disciplinarea copiilor. Introducerea mai multor ore de sport pe săptămână pentru elevii din învățământul primar este o măsură necesară, însă, pentru ca orele să se desfășoare în condiții optime, trebuie investit în bazele sportive din untățile de

învățământ. ’’

Cu toate acestea, liderii elevilor din România atrag atenția asupra faptului că unitățile de învățământ trebuie să dețină baze sportive dotate corespunzător și spații exterioare în perimetrul școlii pentru ca elevii să facă mișcare în aer liber. O soluție în acest sens ar fi atragerea unor surse financiare extrabugetare, care să fie accesate de către unitățile de învățământ din România.

redactia@sportuldevrancea.ro

Scroll to Top