CS MEDGIDIA – SPORTUL CIORASTI 3 – 0. MEDGIDIA REVINE DUPA 8 ANI IN LIGA A III-A. CIORASTIUL REVINE ACASA, IN LIGA A IV-A, TEHNIK ALTDORF.
FOTBAL DE VRANCEA PENTRU ROMANIA
Dupa un frumos egal acasa la Salcia Veche, am pierdut ieri in meciul retur la scor de neprezentare, 3 – 0. Atat am putut, pentru o comunitate din judetul nostru cu 3000 de locuitori, care s-a intrecut cu un oras din Constanta, cu 37000 de locuitori. Ciorastiul merita aplauzele si felicitarile vrancenilor si sa meditam mai mult asupra acestui aspect pe viitor. Judetul Constanta are acum doua echipe in liga a III-a, CS Medgidia si FC Axiopolis Sport Cernavoda, iar Vrancea ramane doar cu una, CSM 07 Focsani.
Stadionul din Medgidia are o capacitate de 33000 de locuri, fiind inca la aceasta ora, al treilea stadion din Romania ca numar de locuri in tribune, dupa Arena Nationala din Bucuresti si Dan Paltinisanu din Timisoara. Mai precis, in tribunele stadionului din Medgidia ar intra de 11 ori toti locuitorii comunei Ciorasti din Vrancea. Ramane performanta Ciorastiului care a ajuns totusi pana aici, dar trebuie sa recunoastem ca am fost o echipa prea mica pentru acest stadion. Uram succes in liga a III-a echipei constantene.
Sportul de Vrancea va prezinta lotul pentru baraj al echipei Sportul Ciorasti:
Burdujel Mihai, Ion Florin, Neculai Laurentiu, Zamfir Adrian, Nita Iulian, Stanciu Florin, Craciun Razvan, Oltianu Adrian, Olteanu Ionut, Rizea Cosmin, Capatana Ionut, Popa Razvan, Leaua Giani, Bunea Ionut, Grama Nicolae, Ion Nelu, Voicu Adrian, Stoian Bogdan, Manaila Florentin, Moisa Beniamin, Munteanu Madalin, Radu Ovidiu, Ionita George.
Ce scrie la cald presa din Constanta:
„Au inscris pentru Medgidia: Răzvan Babu, în minutul 14, Gheorghe David în minutul 21, și George Ștefan, în minutul 81. Așadar, după un singur an de la înființare, Clubul Sportiv Medgidia a făcut pasul în Liga a 3-a, acolo unde orașul Medgidia a avut echipă pentru ultima oară în sezonul 2009-2010.
Au evoluat pentru CS Medgidia: Mociu – Tenea, R. Babu, F. Abibula, Antip (80 Pușcașu) – Coconașu (cpt.), David (46 Dumitru), G. Ștefan – Bolojan, Șt. Ciobanu (52 Ciochină), Banu (40 Al. Voineagu).
Arbitrii partidei de pe stadionul Central ”Eftimie Elisei”din Medgidia:
Dragoș Istrate (București) si asistenți: Ștefan Călărașu (Campina) și Constantin Pantilimonescu (Ploiești).
„E ceva minunat. Nu vreau să spun cuvinte mari, dar este un lucru pe care îl așteptau toți oamenii din Medgidia, ca echipă să joace în liga a treia”, a spus atacantul Ștefan Ciobanu, cel mai experimentat jucător al formației din Medgidia.
„Sunt mulțumit, pentru că am controlat meciul și am obținut victoria. O promovare muncită. Consider că am am dominat jocul în ambele manșe și am demonstrat că merităm să promovăm în liga a treia. La 15 iulie vreau să începem pregătirile, pentru ca la 1 august să definitivăm lotul cu care vom aborda campionatul. Nu vrem să facem act de prezență în liga a treia și cel puțin pentru primul an să fim între primele clasate”, a declarat antrenorul Aurelian Despa.” – Adrian Lungu-telegrafonline.ro
Redactia SDV











