CSM 2007 FOCSANI – bani în funcție de performanțe!

CSM 2007 FOCSANI – bani în funcție de performanțe!

Sport focsanean pentru Vrancea

CSM 2007 FOCSANI – bani în funcție de performanțe!

Comitetul director al CSM 2007 Focșani s-a întrunit în ședință luni, 21 martie, în prezența primarului Decebal Bacinschi. Au participat membrii Consiliului și antrenorii de la toate ramurile sportive ale clubului. Cea mai importantă decizie adoptată are în vedere acordarea fondurilor pentru fiecare secție, în funcție de realizarea obiectivelor pe care acestea și le-au propus și cu care Comitetul a fost de acord. Dacă, la terminarea sezonului, în vară, obiectivele nu au fost realizate, finanțarea secției va înceta pentru că “banii nu trebuie aruncați pe fereastră”, cum a precizat președintele Comitetului director, profesorul Petre Plopeanu!

Care sunt obiectivele?

Fotbal, Liga a III-a: clasarea pe locurile 8-12

Futsal: intrarea în play-off ul Ligii I și un parcurs cât mai lung în Cupa României

Volei: promovarea în Liga A1

Handbal: locul IV în Divizia A

Karate – cât mai multe medalii

Judo: 3 medalii de aur la Campionatele Naționale și un  umăr cât mai mare de sportivi la loturile naționale

Tenis: un loc cât mai bun la senioare

Cumpărarea echipamentului sportivilor de la toate secțiile, promisiune mai veche a conducerii Primăriei, urmează să fie făcută după ce, printr-o rectificare de buget, săptămâna viitoare, vor fi alocate în acest scop 30.000 de lei.  

Petrică BUTUC

Scroll to Top