miercuri, 11 noiembrie 2026

CSM 2007 Focșani – FC Panciu 2-0 (2-0)

CSM 2007 Focșani – FC Panciu	2-0 (2-0)

Fotbal cu soare, nori si ploaie de Vrancea

Joc și rezultat bun, dar Focșaniul mai are de suferit!

CSM 2007 Focșani – FC Panciu     2-0 (2-0)

 

Formații:

CSM 2007 Focșani: Borș – Beșa, Brăciun, Radu (21 Ștefan), Săraru – Bâra (73 Curteanu), Bucătaru, Suvac (82 Șonțu), Mîndrescu – Toma, Botezatu (70 Milea)

FC Panciu: Ionel (31 eliminat) – Ionică, Constantinescu, Feraru, Mihai (58 Duțu)- Ungureanu (31 Gordin), Cioran, Bica (37 Stan), Tudor – Costin, Predoiu. 

Titlul cronicii putea să fie și “Păncenii nu dau cadouri” pentru că oaspeții au venit la Focșani să joace ca în orice partidă, pe puncte, fără să facă vreun gest amical față de gazdele aflate în suferință în clasament. Iar evoluția lor pe Milcovul a demonstrat că oricine și-a imaginat vreun exces de prietenie al Panciului față de Focșani în acest meci a fost în eroare. De partea cealaltă, focșănenii au pregătit jocul de vineri pentru a câștiga. Erau determinați dinainte, așa cum mi-a și spus cu câteva ore înainte de meci antrenorul jucător Adrian Toma, determinați și înțelepți în joc au fost și în timpul partidei. Meciul a început abrupt, cu situații de gol încă de la început. În minutul 2, Botezatu a centrat de pe dreapta, însă Toma nu a ajuns la întâlnirea cu mingea la marginea unui careu fără fundașii adverși. Un minut mai târziu, Costin a trecut printre Crăciun și Radu ca și cum aceștia nu erau pe acolo, a făcut câțiva pași cu mingea și din poziție ideală a trimis peste poartă. În minutul 4, Botezatu a primit mingea la 20 de metri, a renunțat la suita obișnuită de driblinguri, a fentat și a șutat pe jos printre fundașii din față iar mingea, atinsă de Ionel cu vârfurile degetelor, a șters bara și a intrat în plasă. 1-0! În minutul 6, după un corner al Panciului, mingea a căzut periculos în careul focșănenilor, Bâra reușind să respingă. Minutul 9 a adus o nouă ocazie imensă la poarta lui Borș: Predoiu a intrat cu mingea printre centralii gazdelor și, liber, de la 14 metri a trimis în cross, dar pe lângă poartă și Borș s-a putut considera norocos. Oaspeții au mai avut o situație foarte bună în minutul 22, când Bica a centrat de pe dreapta iar Costin a realizat din careu cel mai reușit luft al lui din actuala ediție de campionat. În minutul 29, Mândrescu s-a grăbit și a șutat peste bară în locul unei pase pentru ca, în minutul 31, să vină golul al doilea al CSM 2007: Suvac a primit mingea pe dreapta, la vreo 20 de metri de poartă, l-a simțit pe Bâra venind din lateral, i-a trimis printre pe poziție liberă iar acesta a preluat, a intrat în careu unde a fost agățat de Ionel. Arbitrul a dictat penalty pentru Focșani și l-a eliminat pe portarul oaspeților. În poartă a intrat Gordin căruia Bucătaru nu i-a lăsat nici o șansă! 2-0 și pe Milcovul începea se întrezărea victoria gazdelor. Începutul reprizei a doua a adus înnorare, apoi ploaie și două șuturi periculoase ale lui Beșa rămase fără rezultat pe o ipotetică tabelă de marcaj. În minutul 58, focșăneni au ratat desprinderea la trei goluri după ce Botezatu și Suvac s-au lovit unul de altul în poziție de gol, au căzut iar păncenii au respins mingea. În minutul 63 Stoian a deviat spre autogol o minge prinsă până la urmă de Gordin după care și-a intrat în rol Cioran cu experiența și tehnica sa. A șutat de câteva ori foarte periculos, a pasat pentru atacanți, însă scorul a rămas neschimbat. În jumătatea cealaltă de teren, Toma a fost oprit aiurea din cursă pentru un presupus offside, în minutul 80, apoi Gordin a scos de sub bară mingea trimisă de Beșa. În minutele de prelungire, Costin a trimis sub bară mingea din lovitură liberă și Borș a scos în corner, iar Predoiu a mai risipit o situație de gol similară celei din prima repriză.

Focșănenii au câștigat un meci greu, dar grijile rămân pentru că etapa a avut rezultate, cel puțin, ciudate, în meciurile în care au evoluat unele echipe amenințate cu retrogradarea.

Petrică BUTUC       

Rerzultatele etapei

Poli Iași II – Dunărea II 3-0
Meciul nu s-a disputat, gălățenii ducându-se la Iași fără legitimațiile de jucător!  


Willy Bacău – Aerostar 0-4.
Au marcat Gândulescu (48, 80), Varea (60), Carp (75)


FC Vaslui II- Ceahlăul II 2-3.
Au marcat Mihăilă (60), Cumpănă (85) / Codreanu (15), Sofronie (45), Cr. Gafița (55)


Poli Galați – CSM Pașcani 0-4.
Au marcat Știubei (11, 14 – pen.), Ed. Sandu (39), An. Olteanu (90)


Petrotub – Cetatea Tg. Neamț 2-0.
Au marcat D. Marin (35), A. Vlaicu (71)


CSM Focșani – CS Panciu 2-0.
Au marcat Botezatu (4), Bucătaru (32 – penalty)


Pambac Bacău – CF Brăila 0-1. A
marcat Stăncioiu (88)


CS Gura Humorului – Oțelul II Galați 0-3

 

Clasament

 

1 CF Braila                            28        21        6          1          71        15        56        69       

2 Petrotub Roman                 28        17        7          4          62        25        37        58       

3 CS Panciu                           28        18        3          7          55        30        25        57       

4 Poli Iasi II                            28        16        5          7          48        27        21        53       

5 Willy Bacau                        28        14        3          11        53        43        10        45

6 Politehnica Galati               28        13        5          10        45        41        4          44       

7 Ceahlaul P.N. II                 29        13        5          11        39        39        0          44       

8 Rapid Suceava                    28        13        3          12        48        37        11        42       

9 Otelul Galati II                    29        12        3          14        41        34        7          39       

10 Pambac Bacau                  28        11        6          11        41        43        -2         39       

11 CSM Focsani                    28        10        8          10        31        30        1          38

12 Aerostar Bacau                29        12        2          15        46        43        3          38       

13 CSM Pascani                    29        11        4          14        36        44        -8         37       

14 Cetatea Tg. Neamt           28        10        6          12        40        46        -6         36       

15 Dunarea II Galati             28        5          4          19        20        58        -38       19       

16 Sporting II Vaslui             28        4          4          20        24        84        -60       16       

17 Gura Humorului             28        2          2          24        8          69        -61       8

 

 

Etapa viitoare

 

Petrotub Roman – Dunarea II Galați          

Ceahlaul Piatra Neamț II – Politehnica Galați      

Otelul Galați II – Sporting Club II Vaslui

CSM Pașcani – Willy Bacău   

Rapid CFR Suceava      – Politehnica Iasi II        

FC Panciu – Pambac Bacău    

Cetatea Târgu Neamț – CSM Focșani

Scroll to Top