miercuri, 11 noiembrie 2026

CSM 2007 Focșani – Universitatea Galați 23-26 (11-11)

CSM 2007 Focșani – Universitatea Galați	23-26 (11-11)

Handbal, Divizia A – Agresivitatea oaspeților a decis rezultatul!

CSM 2007 Focșani – Universitatea Galați         23-26 (11-11)

 

Formații:

CSM 2007: Ciubotaru, Cloșcă, Rusu – Negrea, Popa, Vasilache, Gheorghe, Neață, Stan, Maftei, Vișan, Vasile, Moldoveanu, Costache

Universitatea Galați: Bârjovanu, Andronic – Tudorache, Dospineascu, Costea, Plamenov, Elisei, Vieru, Lăpușneanu, David, Bursuc, Anița, Ștefan, Ragea.

Au marcat Vasilache – 7, Popa – 5, Maftei – 3, Costache – 3, Stan – 2, Vișan – 2, Gheorghe – 1, pentru CSM 2007 și Dospinescu – 5, David – 5, Ragea – 4, Elisei – 4, Plamenov – 3, Ștefan – 2, Tudorache – 1, Costea – 1, Lăpușneanu – 1 pentru Universitatea.

Derbiul zilei în etapa a șaptea a Diviziei A la handbal masculin, seria A, s-a disputat duminică, de la ora 11,00, în Sala Polivalentă din Focșani. Gălățenii, cu o formație fără mari virtuți tehnice sau tactice, dar cu un joc extrem de agresiv, tolerat cu larghețe de arbitrii Belean și Calina s-au impus la o diferență de trei goluri, nemeritată! Au condus scorul, este adevărat, însă fără larga înțelegere pe care cei doi arbitri le-au arătat-o, nu ar fi putut să se impună. De altfel, după o primă repriză terminată la egalitate, s-au desprins în cea de a doua în fața unei formații a gazdelor lăsată de agresivitatea oaspeților fără conducătorul de joc, Neață, accidentat de un  gălățean fără a mai putea reintra, apoi, în teren. Dacă în alte meciuri disputate pe teren propriu jucătorii pregătiți de Lucian Tucan aveau evoluții mai slabe în prima repriză, de această dată, jocul lor a fost bun de la început. Au avut câteva ratări, mai multe intervenții foarte bune ale lui Ciubotaru care a închis poarta la acțiuni ale oaspeților, scorul pauzei fiind egal. Repriza a doua a curs în favoarea oaspeților care au dus scorul până la 16-23 în minutul 50, după care focșănenii au început o frumoasă cursă de urmărire, însă nu au putut să revină decât până la 23-26. Ciudata manieră de arbitraj a lui Belean și Calina le-a adus gălățenilor, la forțările lor în atac, o mulțime de lovituri de la șapte  metri, unele apărate senzațional de Rusu ori Cloșcă, altele transformate în goluri. Au mai fost și ratările gazdelor și gălățenii au plecat acasă, în mod nemeritat, cu cele două puncte puse în joc. Spectatorilor din Sala Polivalentă le-a rămas bucuria de a vedea două splendide goluri, din aeriană, înscrise de favoriții lor! Un bun pansament pe o rană deschisă de maniera în care cei doi arbitri au înțeles să conducă jocul!

Petrică BUTUC     

Rezultatele etapei

CSM Focsani – Universitatea Galati         23-26 (11-11)       

LPS Piatra Neamt – HC Vaslui         33-23 (13-5)

 

Clasament

1 Universitatea Galati              7        6        0        1        193    163    12

2 Universitatea II Suceava       6        3        2        1        177    161    8

3 CSM Focsani                       7        3        1        3        179    177    7

4 Politehnica Iasi                     6        2        1        3        160    149    5

5 HC Vaslui                                      7        1        2        4        164    188    4

6 LPS Piatra Neamt                 7        1        2        4        176    211    4

Etapa viitoare, duminică  29.11.2009

Universitatea Galati – Politehnica Iasi

Universitatea Bucovina II Suceava – LPS Piatra Neamt

HC Vaslui – CSM Focsani

Scroll to Top