miercuri, 11 noiembrie 2026

CSM Focșani – Sport Club Bacău, vineri, ora 15.00, stadionul Milcovul

CSM Focșani – Sport Club Bacău, vineri, ora 15.00, stadionul Milcovul

Fotbal de Focsani, Liga a III-a

Liderul vine pe Milcovul!

CSM Focșani – Sport Club Bacău, vineri, ora 15.00, stadionul Milcovul

Liderul seriei vine la Focșani să joace cu penultima clasată. Ce se poate întâmpla în cele 90 de minute ale meciului? Din perspectiva băcuană, o victorie lejeră, așa cum a fost în campionatul trecut, care să aducă Sport Clubului încă trei puncte foarte utile în ecuația promovării. Oaspeții au cam tot ce le trebuie pentru a-și îndeplini obiectivul de etapă, ca și pe cel final. Au organizare impecabilă, au susținere financiară, au lot, au echipă valoroasă. Din perspectivă focșăneană, judecată la rece, maximum de obținut în meciul de vineri ar fi un egal, bun pentru moral, dar frecție la un picior de lemn dacă privim clasamentul. Calculul hârtiei arată că Focșaniul are ceva organizare, are ceva susținere financiară, are ceva lot și ceva echipă. Insuficient, după cum se vede, pentru a aduna punctele care să țină pe CSM 2007 deasupra liniei de retrogradare. Ar avea nevoie de mult mai mult. Ce anume? Poate mai multă inimă, mai multă determinare, mai multă muncă lucidă pe teren. Și ceva noroc. Dar mai ales arbitraje cinstite ale unor brigăzi care să nu conducă meciurile în care evoluează Focșaniul cum le trece prin cap și nu cum spune regulamentul!      

Vineri, vor arbitra:

A: Ionuț Ignat (Suceava)

A1: Andrei Ițco (Suceava)

A2: Lucian Grigoraș (Fălticeni)

Observatori, Mihai Păiș (Galați) și Mircea Stănișteanu (Vaslui)

Clasament

1 ASC Bacău             10        8          0          2          21        6          15        24       

2 Rapid Suceava        9          6          2          1          15        3          12        20       

3 Petrotub Roman     9          5          4          0          21        6          15        19       

4 CSM Rm. Sărat      10        5          1          4          15        12        3          16       

5 CS Panciu               9          4          2          3          7          6          1          14

6 Ceahlăul P.N. II     9          4          1          4          9          15        -6         13       

7 FCM Dorohoi         10        3          3          4          8          8          0          12       

8 Sporting Suceava   10        3          3          4          12        14        -2         12       

9 ABC Stoicescu        9          3          3          3          12        14        -2         12       

10 Aerostar Bacău    9          3          3          3          10        12        -2         12       

11 CSM Pașcani        10        3          3          4          7          9          -2         12       

12 Oțelul Galați II      9          3          1          5          15        15        0          10       

13 Cetatea Tg. N.      9          2          2          5          8          22        -14       8         

14 CSM Focșani        9          1          3          5          6          16        -10       6         

15 Poli Galați             9          1          1          7          10        18        -8         4         

 Programul etapei

Rapid CFR Suceava – Petrotub Roman     

Ceahlaul Piatra Neamț II         – Otelul Galați II  

Aerostar Bacău – FCM Dorohoi      

CSM 2007 Focșani – Sport Club Bacau    

ABC Stoicescu – CSM Râmnicu Sărat       

Politehnica Galați – Sporting Suceava       

Cetatea Târgu Neamț – CS Panciu

Petrică BUTUC

Scroll to Top