miercuri, 11 noiembrie 2026

CSM nu are decât varianta victoriei

Liga a III-a curge spre terminarea turului. Cele două formații vrâncene merg, una lângă alta în clasament, la egalitate de puncte spre un final de sezon liniștit. Pentru CSM 2007, care și-a redescoperit calitățile pierdute, jocurile care au mai rămas de disputat pot fi, însă, ale așezării în partea de sus a seriei. Damian Băncilă a și anunțat că obiectivul echipei, revizuit după excelentul meci cu FC Panciu, este clasarea pe locurile 1-5. Valoarea lotului și, mai nou, a jocului prestat de focșăneni indică, drept posibilă, promovarea. Distanța până la prima clasată pare greu de anulat, dar în retur orice este posibil, inclusiv ca rânmicenii să piardă trei meciuri și, implicit, primul loc. Condiția este ca jucătorii lui Băncilă să joace așa cum au făcut-o cu păncenii. Dacă vinerea trecută au făcut spectacol și scor cu o echipă bine așezată în teren, cu un joc eficient, printre cele mai bune din serie, cu atât mai mult pot obține punctele puse în joc în partidele cu formații inferioare valoric. Iar întâlnirea de mîine de la Târgu Neamț este din această categorie. Altfel spus obiectivul propus poate fi realizat fără eforturi ieșite din comun. FC Panciu venise la Focșani pentru un meci pe care președintele său îl aprecia ca fiind deschis oricărui rezultat. A pierdut, dar astăzi are ocazia să-și treacă în cont alte trei puncte. Rapid Suceava nu pare a fi adversarul de care jucătorii lui Ionică Serea să nu poată trece, mai cu seamă când vor să se revanșeze în fața suporterilor pentru înfrângerea de la Focșani.
Petrică BUTUC

Scroll to Top