CUPA – Ziua Armatei Romane –
Focșani, 27 octombrie 2010
La Școala Ion Basgan Focșani s-a desfășurat competiția de șah, „CUPA ZIUA ARMATEI“, inițiată în anul 2006 de locotenentul colonel în rezervă Anton Soare, și desfășurată apoi în fiecare an în prejma Zilei Armatei. În 2006 și 2007 competiția s-a desfășurat la Cercul Militar Focșani și au participat atât seniori cât și copii și juniori. În 2008 seniorii s-au întrecut la Sala Polivalentă iar copii și juniorii la Școala Nicolae Iorga Focșani. În 2009 au participat numai copii și juniori și s-a disputat pe categorii de vârstă la Colegiul Național Unirea Focșani și Școala Nicolae Iorga Focșani.
În acest an, de asemenea, s-a desfășurat numai cu copii și juniori și a fost organizată pe trei turnee, unul pentru copii până la 12 ani, unul pentru copii până la 14 ani și unul pentru liceeni.
La actuala ediție, la fete până la 12 ani, pe primele trei locuri s-au clasat Alexandra Banciu, Cristina Mărăscu și Ana Banciu. La băieți până la 12 ani pe primele locuri s-au situat, în ordine, Daniel Airinei, urmat de trei participanți la egalitate de puncte: Teodor Lavric, Paul Lavric și Raymond Dima.
La fete și băieți până la 14 ani, pe primele cinci locuri s-au situat Bianca Banciu, Cosmin Vasiliu, Andreea Toma, Viviana Mihăilă și Bianca Cernat.
La fete și băieți de liceu pe primele locuri s-au situat Georgiana Chiriță, Andreea Chiriță, Ionuț Maftei și Andrei Alexandrescu.
S-au mai remarcat fete și băieți de la toate cele trei turnee: Georgiana Mercan, Ionuț Mărica, Roxana Toma, Mădălina Iorga, Ștefania Mengher, Rareș Vasile, Andrei Postolache, Claudiu Cucoș, Cătălin Ionașcu, Alexandru Panțuș, Andra Mișcă, Valentin Nișcoveanu, Andrei Bujor, Vlad Preda, Ștefan Ioan, Andrei Bițu, Radu Bujor, Aurelian Cristea, Ai Uchiyama, Crina Ciobotaru, Vlad Novetschi, George Necula, Andreea Argatu, Hana Uchiyama, Teodor Crăciun, Andrei Ispirliu, Ana Ifrim, Ruxandra Jora, Raluca Oancea și Mihaela Costache.
Pe unități de învățământ s-au remarcat, la ciclul gimnazial: Școala Nicolae Iorga Focșani, Școala Ion Basgan, Școala Ștefan cel Mare și Școala Duiliu Zamfirescu, iar la ciclul liceal, Grupul Școlar Simion Mehedinți Vidra.
ORGANIZAREA, ARBITRAJUL, ASISTENȚA TEHNICĂ, BAZA MATERIALĂ ȘI PREMIILE au fost asigurate de Adrian Baciu, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea, Mihai Strîmbu, vicepreședinte al Asociației Județene de Șah Vrancea, director de turneu și arbitru principal, Lucica Dulcescu, inspector în cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea, Marian Drăgan, profesor la Școala Ion Basgan Focșani, gazda competiției, Doina Popovici, profesoară la Școala Nicolae Iorga Focșani, secretar de competiție, membră a consiliului director al Asociației Județene de Șah Vrancea, Aurelian Grigore, reprezentantul Clubului Sportiv Municipal Focșani 2007, Anton Soare, secretarul Asociației Județene de Șah Vrancea, arbitru secund.
Închei cu satisfacția că alături de Școala Nicolae Iorga Focșani și Colegiul Național Unirea Focșani, încă o unitate de învățământ de aproximativ un an dovedește disponibilitate pentru organizarea de turnee și depune eforturi pentru practicarea de către elevi a celui mai nobil sport, șahul. Felicitări domnului director Dima, domnului director adjunct Sterea, domnului profesor Drăgan și tuturor celor implicați!
Anton SOARE
sursa foto: okazii.ro








