miercuri, 11 noiembrie 2026

De ce nu cred în basme…

 

Basmele au frumusețea lor pentru că ne-au călăuzit copilăria. Părinții știu însă cel mai bine care este rolul basmelor: acela de a prezenta copiilor un imaginar zugrăvit în culori frumoase. Cam așa ne este zugrăvită și nouă soarta CSM-ului Focșani. Ca în basme…ne sunt prezentați investitori locali reuniți sub aceeași umbrelă, ne este zugrăvit directorul Clubului Sportiv Municipal 2007 Focșani, pe bună dreptate, drept zmeul cel rău ocrotit de primarul reales care poate fi ba Împăratul Roșu, ba cel Verde sau de prea puține ori Harap Alb.
De ce nu cred în povestea cu grupul de investitori locali în echipa de fotbal? Pentru că, în primul rând, aceștia sunt cei care, de bine de rău, tot au mai sprijinit echipa focșăneană – indiferent cum s-a numit – în ultimii ani. Apoi, acest grup de investitori nu este un gen de grup care să asigure un buget adecvat performanței.Este de lăudat că din puținul lor mai direcționează câte ceva și către fotbal. Povestea redresării fotbalului focșănean este una fără sare și piper, fără să aibă finalul cu au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Asta și pentru că la Focșani nu există un finanțator serios de fotbal, asta și pentru că în peisajul fotbalistic focșănean de ani de zile se învârt aceiași oameni…uneori aceștia se simt lezați pentru că nu sunt cei băgați în seamă. Acum au prins momentul: vor fi băgați în seamă, se vor reintitula salvatorii fotbalului focșănean, vor putea sta la oficială, vor putea chibița și se vor putea supăra pe jucători. Vor face astfel de lucruri pentru că ăsta le e stilul. Ei înțeleg fotbalul ca pe o plăcere personală a lor de a chibița în public. Ei nu privesc fotbalul ca niște finanțatori. Dar măcar e bine până la urmă că datorită lor mai vedem și noi la Focșani echipe din alte județe. Altfel, ne-ar fi lăsat Marean de la Muncipal 2007 să vedem 3 meciuri de volei, până i-ar fi fost fetele eliminate, și fotbal județean: pe Milcovul ar fi venit să joace toate echipele din județ. Ar fi fost o performanță pentru un proiect de îmbunătățire a condițiilor fotbalului județean. Cu siguranță, mulți dintre bătăușii Ligii a patra s-ar fi mândrit că au venit la oraș și au jucat acolo unde jucau în urmă cu doar un an Steaua sau Dinamo.
Ce ar trebui să învețe Marian Rădulescu, în primul rând, ține de o etică a managementului sportiv bazat pe capitalul de simpatie. Iar în orice lume, cu excepția SUA, fotbalul deține supremația în rândul sporturilor. După ce a pus pe butuci echipele de juniori ale LPS, sau CSS cum mai erau ele cunoscute pe vremuri, Rădulescu încearcă să pună bețe în roate și fotbalului la nivel de seniori. De aceea, gestul celor 10 oameni de afaceri focșăneni este lăudabil, este de apreciat. Ei, deși aduc un aport minuscul în raport cu potențialul adus de alți oameni de pe alte meleaguri, mențin aprinsă flacăra fotbalului focșănean. Rădulescu are un aliat teribil în persoana proaspătului reales, care parcă nu vrea să învețe nimic de la colegul de partid, fruntaș de urbe la Panciu. În alte locuri se poate ca Primăria să sprijine și să preia o echipă finanțată privat. Cel mai apropiat exemplu vine de la Bacău, acolo unde Primăria a preluat pe Aerostar, după ce avusese o tentativă identică în urmă cu un an de a prelua Pambacul. Dar Marean de la Muncipal tot caută motive de a cânta prohodul fotbalului focșănean. Ba că nu se poate, ba că vom începe un proiect din Liga a patra, ba că nu ne înțelegem cu Dan Dumitru, ba că nu sunt fonduri la Club. Datorită acestor motive absolut puerile am pierdut trenul Ligii a doua, iar acum Focșaniul riscă să îl piardă și pe cel al Ligii a treia. De aceea nu pot să cred în basme, vreau să văd realitate și vreau să-l văd pe Bacinschi cum se leapădă de cel transformat în Omul Spân!

Vlad.vlasceanu@sportuldevrancea.ro

Scroll to Top