La sfărșitul săptămânii trecute, la Viborg în Danemarca, Doinița Pădurice, regina artelor marțiale din Vrancea, a obținut medalia de aur și titlul de campioană mondială, după ce a învins-o pe rusoaica Iulia, cea mai bună din lume până la acea oră și rivala ei din ultimii trei ani.
Sportiva legitimată la clubul SLD Focșani a concurat la categoria – 53 kg. Delegația României a numărat 13 sportivi, care au luat o medalie de aur prin Doinița Pădurice, o medalie de argint prin Dana Vîrză la – 60 kg și trei medalii de bronz.
Prin acest titlu de campioană mondială pe care și la dorit foarte mult, Doinița Pădurice s-a înscris de pe acum cu șanse foarte mari la topul celor mai buni sportivi vrânceni în anul 2008.
Trebuie să reamintim faptul că după premiertea de la sfărșitul anului 2007, Doinița Pădurice a obținut și titlul de Campioană Națională în finalele care au avut loc la București.
Doinița Pădurice este studentă în anul IV la Facultatea de Educație Fizică și Sport Focșani din cadrul Universității George Barițiu Brașov, iar în această vară va susține și examenul de licență pentru diploma de profesor de educație fizică și sport.
Sportul de Vrancea o felicită pe Doinița Pădurice și suntem siguri că atunci când a urcat pe prima treaptă a podiumului din Danemarca a fost mândră că este româncă dar și mândră că este vrânceancă!
viorel.paizan@sportuldevrancea.ro








