miercuri, 11 noiembrie 2026

Dublă de 0-1 pentru primele înfrângeri din retur!

Dublă de 0-1 pentru primele înfrângeri din retur!

Fotbal de Vrancea, Liga a III-a

Dublă de 0-1 pentru primele înfrângeri din retur!

 

Formațiile vrâncene au pierdut meciurile de marți seara! Așa cum anticipam, Aerostar și Ceahlăul II s-au dovedit adversari redutabili, greu de depășit. Băcăuanii mai speră să scape de retrogradare și se agață de fiecare partidă iar Ceahlăul are mulți jucători care vor să arate că merită să evolueze pentru prima echipă. În urma rezultatelor de marți, FC Panciu și-a păstrat locul în clasament, în timp ce focșănenii au coborât pe 12. 

Aerostar Bacău – CSM 2007 Focșani      1-0 (1-0)

CSM 2007 Focșani: Oprea – Beșa (Busuioc), Radu, Crăciun, Săraru – Nistoroiu, Bâra, Bucătaru, Dumitriu – Suvac (Săpunaru), Milea.

Gazdele au câștigat în urma unui meci echilibrat și s-au apropiat la cinci puncte de zona izbăvirii. CSM 2007 și-a făcut jocul obișnuit, dar nu a reușit mai mult, lipsa din teren a lui Adrian Toma cântărind greu în forța de atac a echipei. Eroul negativ al partidei a fost centralul Vlad Ciobanu din Iași care i-a dat încă din minutul 2 un galben lui Bucătaru pentru vociferări iar în minutul 73 i-a mai dat unul și l-a eliminat astfel încât nu va putea juca vineri, împotriva Pașcaniului, pe Milcovul. Pentru curioși, să spunem că unul dintre tușieri, Claudiu Marian Loghin, este chiar din Pașcani.   

Ceahlăul II Piatra Neamț – FC Panciu    1-0 (0-0)

FC Panciu: Gordin – Ionică, Constantinescu, Stan, Mihai (Bica) – Chivu, Cioran – Costin, Stoian, Andrieș (Ungureanu), Stoian (Avramescu) – Predoiu.

Ceahlăul a intrerupt seria de victorii a păncenilor într-o partidă în care oaspeții au ratat trei mari situații de a marca – de două ori, Predoiu, o dată, Andrieș – și au le-au supus unei mari presiuni pe gazde în ultima sa parte. Nu au reușit să înscrie și nemțenii au rămas singura echipă neînvinsă în retur din seria I a Ligii a III-a. După meci, directorul tehnic Dan Băncilă mi-a declarat că “FC Panciu a făcut un joc bun, dar a primit ușor golul și  nu a valorificat situațiile favorabile avute. În ultima parte a jocului am obținut patru cornere care au rămas, însă, fără rezultat. Din păcate, la Piatra Neamț au fost accidentați Claudiu Mihai și Mihai Andrieș, cel de-al doilea având fractura de alveolă”. Mihai și Andrieș se adaugă lui Marian Covaci, accidentat în partida de vineri, de pe terenul propriu, cu CFR Pașcani. 

Întâlnirea a fost arbitrată de:

A: Claudiu Ștefănuți (Năsăud)

A1: Mihai Marius Marica (Bistrița)

A2: Mircea Rosca (Bistrița)      

Observatori au fost Costică Manasă (Bacău) și Horatiu Cioloboc (Târgu Mureș)

Rezultatele etapei și marcatorii

Politehnica II Iași – Sporting II Vaslui 3-0. Au marcat Despan (48), Fl. Lupu (57, 69)

Willy Bacău – Petrotub Roman 0-0

Rapid CFR Suceava – Pambac Bacău 4-0. Au marcat Romaniuc (4, 44), Șuleru (20), Al. Moldovan (89)

CSM Pașcani – Cetatea Târgu Neamț 2-5. Au marcat Palaghia (34, 50) / Cucoș (32, 49), Zavate (65), Caliniuc (74), Fl. Ailenei (85)

Aerostar Bacău – CSM 2007 Focșani 1-0. A marcat Ov. Radu (22)

Ceahlăul II Piatra Neamț – FC Panciu 1-0. A marcat Burlacu (66)

Oțelul II Galați – CF Brăila 0-1. A marcat Bucă (80)

Dunărea II Galați – CS Gura Humorului 3-0

Clasament

1 CF Braila                            23        17        5          1          61        13        56 

2 CS Panciu                           23        16        3          4          50        20        51       

3 Poli Iasi II                            24        15        5          4          42        18        50       

4 Petrotub Roman                 24        14        7          3          53        21        49       

5 Willy Bacau                        24        12        3          9          45        33        39       

6 Ceahlaul P.N. II                 24        11        4          9          31        30        37       

7 Politehnica Galati               23        10        5          8          37        33        35

8 Pambac Bacau                    23        10        5          8          36        37        35       

9 Rapid CFR Suceava          24        10        3          11        36        33        33

10 Cetatea Tg. Neamt           23        9          5          9          37        36        32

11 Otelul Galati II                  24        9          3          12        30        31        30         

12 CSM 2007 Focsani           23        8          6          9          25        26        30       

13 Aerostar Bacau                24        8          1          15        30        41        25       

14 CSM Pascani                    24        7          3          14        25        42        24       

15 Dunarea II Galati             24        5          3          16        16        46        18

16 Sporting II Vaslui             23        4          3          16        20        68        15

17 Gura Humorului             23        2          2          19        8          54        8

 

 

Etapa viitoare

 

Sporting Club II – FCM Dunarea II Galați      

Pambac Bacău – Aerostar Bacău   

Politehnica Galați – Politehnica Iasi II     

Cetatea Târgu Neamț – Ceahlaul Piatra Neamț II     

CSM 2007 Focșani – CSM Pașcani          

Petrotub Roman – CF Brăila

FC Panciu – Otelul Galați II 

 

 

Petrică BUTUC

sursa foto: fcceahlaul.ro

Scroll to Top