miercuri, 11 noiembrie 2026

Dumitreștiul e în Liga a III-a!

Dumitreștiul e în Liga a III-a!

Dumitreștiul e în Liga a III-a!

Vrancea va avea trei echipe în eșalonul al treilea

FC Dumitrești a reușit din prima încercare! A promovat în Liga a III-a după ce a trecut, în meciul de baraj de la Vaslui, de campioana județului Bacău, Mesagerul. Partida a avut o primă parte dominată ușor de băieții din Dumitrești care au ratat prin Burcăcel două ocazii favorabile. Repriza a doua nu a adus nimic nou în desfășurarea jocului. S-a intrat în prelungiri cu 0-0 și scorul a rămas neschimbat. La terminarea executării loviturilor de departajare, Petrică Dogaru, fostul primar al Dumitreștiului și un susținător cu merite suficiente în drumul echipei spre promovare mi-a spus la telefon doar atât: am bătut cu 5-3; suntem în Liaga a III-a. FC Dumitrești a intrat în teren cu următorul 11: Paraschiv – Dragoș Dogaru, Pănescu, Nechifor, Busuioc – Vrabie, Cristea, Popa, Panaitescu – Bodoc, Burcăcel. Ei, împreună cu colegii lor care au dus în Liga a III-a încă o formație vrânceană, cu antrenorul, conducerea formației și toți cei care au sprijinit-o merită felicitări și să se bucure de vacanța pe care o mai au până la reluarea pregătirii!     

Petrică BUTUC

sursa foto: www.liga2.ro

Scroll to Top