EMILIAN-PAUL IONIȚĂ A LUAT TAURUL DE COARNE. SE PARE CA PIESELE VIN LA LOCUL LOR PE TABLA DE SAH A VRANCEI. IN SAH, REGELE TREBUIE SA RAMANA REGE
SAH MAT LA DRAGOS SORIN ANTON
Iubitorii șahului din Vrancea primesc o veste bună. Predarea funcției de președinte al Asociației Județene de Șah Vrancea se apropie vertiginos. Dacă domnul Sorin Dragoș Anton, fostul președinte, refuză de șase luni să întocmească documentele financiare și să le pregătească pentru predare, iată că domnul Emilian-Paul Ioniță a luat taurul de coarne și, având consimțământul tuturor membrilor Consiliului Director și al tuturor președinților de cluburi, a început el să facă ceea ce altcineva ar fi trebuit să o facă. Cu înțelepciune, migală, precauție și consecvență fiindcă a fost greu să legi cap la cap un lanț din care nu au fost puse la dispoziție toate verigile, dar cu hotărârea fermă caracteristică domnului Emilian-Paul Ioniță și cu ajutorul unui bun contabil, ițele s-au descurcat, bilanțul contabil a fost întocmit și se pare că asociația va redeveni cea care a fost în anul 2006, când a fost înființată și devenise pentru un timp o structură model.
În acel an de referință 2006 Mihai Strîmbu, care înființase în perioada anterioară și Clubul Sportiv Olimp Șah Focșani, a luat inițiativa și a înființat Asociația Județeană de Șah Vrancea, cu sprijinul domnului jurist Costel Ciută și alții.
În perioada 2006 – 2010, îndeosebi în prima parte a perioadei când președinte a fost Mihai Strîmbu, toate hotărârile se luau în comun în cadrul ședințelor Consiliului Director. Ședințele se țineau frecvent, erau clare și la obiect, cu participare corespunzătoare, fiecare înțelegând bine ce are el de făcut și ce au ceilalți de făcut. Se prezentau membrilor Consiliului Director propunerile, se luau hotărârile în comun apoi se prezentau justificările pentru activitățile desfășurate și pentru banii cheltuiți iar toți vedeam pe ce s-au cheltuit. Când totul a intrat pe un făgaș normal, când totul era bine așezat și a început să funcționeze așa cum trebuie, când nu mai era nimic greu de făcut, Mihai Strîmbu, cu sentimentul datoriei împlinite și convingerea că la stadiul în care s-a ajuns nu mai sunt probleme, a solicitat să fie eliberat din funcția de președinte pentru a se putea ocupa mai mult de pregătirea copiilor, pasiunea lui principală. Așa se face că în partea a doua a mandatului 2006 – 2010 președinte al Asociației Județene de Șah Vrancea a fost ales Dan Toma.
La expirarea mandatului, în februarie 2010 au avut loc alegerile membrilor Consiliului Director și a președintelui în urma cărora Sorin Dragoș Anton a devenit cel de-al treilea președinte.
După alegerea noului președinte, activitatea în Consiliul Director s-a schimbat brusc. Hotărârile în ședințele Consiliului Director se luau în primul an rar, apoi în următorii trei ani ședințele au dispărut complet. În aceste condiții, domnul Mihai Strîmbu, care îndeplinea funcția de vicepreședinte, în anul 2011 și-a dat demisia. Era nemulțumit de nerespectarea hotărârilor anterioare, de lipsa președintelui la activități, de faptul că nu se luau decizii în plenul ședințelor Consiliului Director, de lipsa de transparență în cheltuirea banilor, de faptul că bilanțul contabil pe anul anterior nu era făcut public (de fapt, nici nu aveam garanția că măcar s-a întocmit și s-a depus) etc. El a tras un semnal de alarmă dar foarte puțini l-au înțeles. Recunosc, din păcate, nici eu nu l-am înțeles de la început și în loc să conștientizez gravitatea situației am îngroșat rândurile nehotărâților făcând din păcate jocul lui Sorin-Dragoș Anton. Când, după încă un an și mai bine, am înțeles situația și am trecut de partea celor câțiva care îl contestau pe fostul președinte a fost inoportun.
După demisie, Mihai Strîmbu a vrut să se retragă definitiv și din activitatea șahistă și pentru un scurt timp chiar a făcut-o. Noroc însă că între timp la Clubul Sportiv Municipal Focșani 2007 s-a creat o secție de șah al cărui nou președinte, domnul Aurelian Grigore, dând dovadă de un tact deosebit a știut cum să negocieze și să-l convingă pe Mihai Strîmbu să revină acolo unde îi este locul: la pregătirea juniorilor.
Aurelian Grigore a fost nu numai un fin negociator ci și un bun analist, el neacceptând afilierea clubului la Asociația Județeană de Șah Vrancea în condițiile create prin totala netransparență a folosirii fondurilor de către președintele asociației. Astfel, au fost evitate unele posibile neînțelegeri sau conflicte, îndeosebi din motive financiare. CSM Focșani 2007 și-a făcut treaba independent și s-a văzut că a făcut-o bine iar la Asociația Județeană de Șah Vrancea s-a ridicat un zid peste care nimeni nu putea să treacă. De o parte a zidului, cinci membri ai Consiliului Director, Mihai Strîmbu, Marius Arghirescu, Anton Soare, Emilian Paul Ioniță și Doina Popovici care își făceau treaba cum și cât de bine puteau, conform sarcinilor pentru care s-au angajat, iar de cealaltă parte a zidului un președinte ciudat, despre care nu vreau să mă pronunț deocamdată pentru a nu greși.
De asemenea, Aurelian Grigore a fost cel care în scurt timp în unanimitate a fost mandatat să conducă activitatea organizatorică șahistă în locul lui Sorin-Dragoș Anton, rămas președinte al asociației doar cu numele. La sfârșitul ultimilor ani, s-a întocmit un protocol între principalele structuri (Direcția Județeană de Sport și Tineret Vrancea, Asociația Județeană de Șah Vrancea), cluburile șahiste (C.S.M. Focșani 2007, C. S. Olimp Șah Focșani și Clubul Municipal de Șah Speranța Focșani) și unitățile de învățământ la care au funcționat cercuri de șah (Școala „Nicolae Iorga“ Focșani, Școala „Alexandru Vlahuță“ Focșani, Școala „Ion Basgan“ Focșani și Grădinița Nr. 23 Focșani). Iată cum în câteva luni de la o situație ajunsă la marginea prăpastiei, s-a început o nouă construcție care a dus la ridicarea la o cotă superioară a activității și implicit la rezultate tot mai bune, construcție care a avut la conducere tandemul Mihai Strîmbu – Aurelian Grigore, sprijiniți de Marius Arghirescu, Anton Soare, Paul Ioniță, Doina Popovici, Lucica Dulcescu, Sandu Gurguiatu, Olimpia Danciu, Marian Drăgan, Adrieana Soare, Marina Baciu, Lenuța Potlog și alții
Dacă la început, aproape toți cei implicați în destinele șahului nu au înțeles semnalul de alarmă tras de Mihai Strâmbu în 2011, dacă pe parcursul anilor doar câțiva printre care și eu am înțeles adevărul, în schimb în februarie 2014 când a expirat mandatul președintelui și al întregului Consiliu Director și trebuia predată gestiunea și justificată activitatea financiară, toți i-au dat dreptate lui Mihai fiindcă surprinzător și de neînțeles, fostul președinte n-a vrut sau n-a putut să facă bilanțul contabil și să prezinte activitatea financiară. Nu știm de ce n-a pus la dispoziție toate documentele prin care să justifice cheltuielile. În toți anii nu a prezentat oficial niciodată un document justificativ cu ce s-a cheltuit. Nu știm cu cine s-a consultat în toate hotărârile pe care le-a luat pe linie financiară dar cert este că nu cu membrii Consiliului Director într-o ședință așa cum îi cereau atribuțiunile.
Ne-au ajuns la urechi unele suspiciuni la adresa președintelui și a modului cum a gestionat banii. Majoritatea acestor suspiciuni sunt exagerate fiindcă fondurile financiare ale Asociației Județene de Șah Vrancea, în comparație cu ale altor asociații sportive sau structuri de altă natură, au fost întotdeauna foarte mici. Dar așa mici cum au fost trebuia să se hotărască în comun cum să fie repartizate iar măcar acum la predarea funcției trebuie să fim informați toți cum au fost folosite aceste fonduri. Dacă suspiciunile referitoare la amploarea sumelor vehiculate sigur sunt exagerate, în schimb nu știm dacă motivele suspiciunilor sunt sau nu fondate fiindcă nu ni s-a prezentat o situație. Este foarte posibil ca toți banii să poată fi justificați, este posibil ca fostul președinte să nu-și fi însușit nimic și în acest caz toate suspiciunile vor cădea.
Dar aceasta presupune ca domnul Dragoș-Sorin Anton să facă un lucru obligatoriu: să arate ce s-a făcut cu banii. Nu contează că au fost puțini. Este interesul lui să o facă repede pentru a nu mai plana asupra lui nicio suspiciune și în același timp este o obligație de care nu se poate eschiva la nesfârșit. Din februarie până în prezent trebuia să înțeleagă faptul că nimeni nu este dispus să-l lase să plece ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Cel mai important până la urmă este faptul că, prin hotărârea domnului Emilian-Paul Ioniță de a pune ordine și a face lumină, se deschide o nouă perspectivă, renasc alte speranțe și se ivesc alte premise pentru afirmarea șahului vrâncean, iar în ceea ce îi privește pe cei care au colaborat cu Asociația Județeană de Șah Vrancea, se recâștigă încrederea în conducerea ei.
Dar despre noua conducere voi reveni imediat ce aceasta va intra oficial în activitate.
Facem anunțul că noul sediu și noua adresă poștală a Asociației Județene de Șah Vrancea este Focșani, strada Vlad Țepeș, nr. 22 iar adresa de e-mail este mihaistrîmbu@yahoo.com.
Senior Anton Soare
Sursa foto: teologiasahului.wordpress.com








