miercuri, 11 noiembrie 2026

Florin Ancuta

FLORIN ANCUTA – ULISE al culturismului vrâncean

S-a născut pe 6 ianuarie 1972 în Focșani, părinții săi fiind Anica și Constantin. Are o soră, Lili Macovei. Cele mai importante performanțe ale sale sunt: 2001-argint la CN de Culturism, 2002-locul 4 la Campionatul Balcanic, 2003-argint la CN de Culturism, 2006- bronz la CN de Culturism, 2007-aur la CN de Culturism.

Sportul de Vrancea îl declară unul dintre primii cinci sportivi ai Vrancei pe 2007!

A fost Florin Ancuța un copil căruia i-a plăcut sportul?
Da. Mi-au plăcut toate sporturile. Nu am reușit să le practic pe toate dar mai am timp și mă dedic acestui lucru. Cred că te naști cu spiritul de luptător. Asta înseamnă că toată viața îți va face plăcere să te autodepășești, îți vor plăcea încercările, oricât de grele vor fi și mereu vei căuta aceste provocări pentru a te simți …în luptă. Dacă considerăm viața o luptă câștigată de cei mai antrenați, avem răspunsul la necesitatea de a ne antrena trupul și mintea.
Educația fizică școlară, profesorii pe care i-ai avut te-au apropiat de sport?
Da. Am avut norocul să copilăresc într-o perioadă când se punea accent pe sportul de masă.
Există „antecedente” în familie în ceea ce privește sportul?
Părinții mi-au transmis tot bagajul lor genetic, deci ei sunt luptătorii din spatele meu. Soția și sora mea practică și predau de mult timp ca instructori de fitness și gimnastică aerobică în cadrul C.S.ULISE având aceeași atracție pentru sport.
De ce a ales Florin Ancuța culturismul?
Am simțit că acești sportivi dețin secretul dezvoltării unui corp sănătos, armonios, al unei minți iscusite. Am simțit că am și eu aceste calități. Nu m-am înșelat.
Ce te-a atras la acest sport?
Toată energia mea avea nevoie de o direcție. Copil fiind eram atras de luptătorii antici datorită puterii fizice și psihice deosebite, pe care le consider un etalon bun de urmat. În acest sport există o luptă în interior, aceea de a te depăși, care nu se vede sau aude dar care te formează ca și caracter. M-am simțit atras de această luptă: de a te depăși fizic și de a nu uita nici spiritul în urmă, de a dirija acel univers celular ca să modelezi un corp, de a avea cunoștintele necesare pentru a menține în armonie ce ne-a fost dat.
Au existat idoli pentru tine în acest sport?
Da. Schwarzenegger pentru că și-a atins obiectivele. El e un exemplu de luptător complet. La 19 ani când a ajuns în America avea 10 dolari în buzunar și adidașii rupți iar la interviul dat a spus că vrea să ajungă cel mai cunoscut culturist, cel mai bine plătit actor de cinema și printre cei mai importanti oameni politici de pe planetă. Și a reușit.
Care a fost antrenorul care te-a format?
Am fost autodidact. Am studiat tot ce am crezut că îmi folosește, de la medicină, nutriție, biologie, biodinamică, filosofie, psihologie, coregrafie și tot ce s-a publicat în materialele de specialitate. Am avut noroc că în perioada mea de formare în acest sport am întâlnit un maestru al sportului în haltere, Ciobanu Dănuț, care m-a învățat cele mai importante reguli în pregătirea cu haltera. De 17 ani cred că nu a lipsit mai mult de 1 lună din sală și își găsește echilibrul prin sport.
Unde și cât a practicat Florin Ancuța culturismul?
Am început la A.S.VOINȚA în anul 1989 până în anul 1996. Am continuat la A.S. JU-SAN între anii 1996-2005, iar din 2005 practic acest sport la C.S.ULISE, club pe care l-am înființat.
Concursurile începuseră să apară! Care a fost primul și ce a urmat?
Datorită căutărilor mele de a mă hrăni sănătos, am probat multe diete , am fost lacto-vegetarian 1 an, nu am consumat zahăr 7-8 ani și în condițiile unor antrenamente constante, am început să arăt foarte bine ca și calitate musculară. Băieții cu care mă antrenam m-au împins de la spate să concurez. Așa am mers la primul concurs, de nivel național Cupa Telecom la Vălenii de Munte. Am luat locul 4. A fost un succes pentru toată delegația din Focșani pentru că am venit în contact cu culturiști cunoscuți ceea ce ne-a motivat în continuare, cu suplimentația necesară sportivilor și cu detaliile de concurs. Am primit ca premiu o cutie de suplimente proteice. Prima mea cutie de proteină pe care am consumat-o. Am avut multe de învățat. Mi-a plăcut să-mi însușesc foarte bine tot ce am văzut acolo și după câțiva ani de pregătire pentru concursuri mai mici, m-am hotărât să încerc să prind o finală la un campionat național. Pentru că sunt foarte exigent cu mine însumi am reușit chiar mai mult. Am ieșit vicecampion. Nu credeam că voi ieși atât de bine pentru că am avut concurenți cu rezultate internaționale în acest sport. La următoarele concursuri a fost mai ușor. M-am dus constant la naționale pentru a mă motiva și progresa. Nu m-am dus mereu pentru medalii deoarece trebuia să-mi sacrific concediul și mulți bani pentru pregătire, dar am fost mereu finalist. Medalia pe care o iau e și a celor cu care mă antrenez, a celor care m-au împins spre scenă, a celor care mă vor ca model. Un mare merit îl are domnul profesor Zisu Dumitru, un mare sportiv, care m-a lăsat să descopăr acest sport și m-a încurajat să urmez această chemare.
Ai înființat un club de culturism, unul dintre puținele din Vrancea!
Am obținut cele mai mari performanțe în culturism din Vrancea și știam că pot mai mult,dar au apărut și invidioși care mă trăgeau în jos iar asta m-a determinat să deschid clubul meu unde să-mi găsesc echilibrul pentru a-mi continua drumul.
De ce Clubul Sportiv ULISE?
Într-una din întrecerile sportive din adolescență la care mă remarcam, cineva mi-a spus …ULISE. Asta probabil datorită anumitor calități iar de atunci așa mi-a rămas porecla. Am crezut că e necesar să dau un nume care să ne reamintească de calitățile necesare unui sportiv.
Ai deja o meserie în care forma fizică este obligatorie!
Am ales meseria de polițist datorită rezistenței fizice și psihice precum și a provocărilor pe care mi le oferea. Am învațat din sport să muncesc mult fară recompense materiale și asta te face apreciat în orice meserie, mai ales într-una cu asemenea uzură. Sportul mă ajută să mă relaxez după zile mai grele. E una din „minunile”activității musculare: descărcarea de endorfine care îți dau o stare de plăcere.
Florin Ancuța pregătește deja alți sportivi în cadrul clubului pentru concursuri!
Am obținut anul acesta și confirmarea ca antrenor prin sportivul Ichim George care a luat medalia de aur la Campionatul Național de Culturism Clasic de la Oradea, categoria +1,80 m. A fost cam greu pentru că timpul meu liber nu prea există, dar am comprimat și reorganizat tot ce se mai putea și mi-am găsit timp și pentru pregătirea noastră. Am avut alături și alți sportivi care ne-au insoțit până la Oradea pentru a ne ajuta și a se bucura de trăirile din culisele acestui sport. Am avut anul acesta și participări la Campionatul Național de Culturism Juniori. La juniori mici, categoria 60 kg Stroe Victor s-a calificat în finală obținând locul 5, iar Neguț Ionuț la juniori mari nu a reușit calificarea în finală deși a prins o formă foarte bună.
Care este obiectivul în continuare ca sportiv pentru Florin Ancuța?
Să mai obțin o medalie de aur și anul acesta, să învăț oamenii să trăiască sănătos, să canalizez energia tinerilor către sport pentru a nu greși „drumul”.
A fost anul 2007 un an bun pentru club, și ce obiective aveți pentru 2008?
Cel mai bun an al meu ca sportiv, antrenor, polițist, familist. În anul 2008 aștept să nască soția care merită o medalie mai de preț decât tot ce am caștigat eu iar copilului vreau să-i ofer un model în viață, continuându-mi drumul.
Florin Ancuța este student la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității George Barițiu Focșani, anul I! Ce te-a determinat să te înscrii la facultate?
Faptul că vreau să mă perfecționez în continuare iar aici am descoperit oameni cu calități umane deosebite, care sunt adevărați pedagogi și de la care am ce învăța.
Cea mai frumoasă meserie din lume îți va împlini profilul omului care și-a dedicat viața sportului!
E un lucru mare să aibe cineva de învățat ceva de la tine dar e de-a dreptul nobil și veșnic să transmiți mai departe tot ce știi.
După absolvirea facultății vei trece la catedră sau vei rămâne la performanță?
Voi mai face performanță cel puțin câțiva ani, apoi voi vedea.
Există o concurență în culturism la nivelul județului Vrancea?
Nu există concurență în culturism la nivel județean deoarece nimeni nu investește. Toți vor să câștige. Ca să vezi câștigul în sportul ăsta trebuie să fii mai profund. Nimeni nu are timp de asta.
Cum caracterizezi situația actuală a acestui sport la nivel național?
Este un sport în dezvoltare ca și întreținere și sănătate fizică, ceea ce este bine, pentru că în fuga după bani care s-a creat la nivel național, s-a generat și o societate plină de boli. Când se nasc copii predispuși la boli grave din cauza ignoranței părinților e dureros. Poate ar trebui să ne oprim din goana asta și să ne punem câteva întrebări despre acel CINEVA care vom deveni, dar care poate fi o VICTIMĂ a propriei ignoranțe. În acest sport ca performanță, trebuiesc mulți bani, dar nu-i bagă decât sportivii care vor să urmeze acest drum. Există mulți sportivi în țară cu posibilități de a avea rezultate mondiale dar nu au bani să ajungă acolo. Cluburile de performanță sunt non-profit și nu pot asigura decât foarte puțin din deplasările la concursurile interne. Așa ca performanțe s-ar obține dacă ar fi sponsori.
Care sunt sportivii reprezentativi ai CS Ulise?
Ciobanu Dănuț, Rusu Adrian, Ichim George, Stroe Victor, Neguț Ionuț, Florea Alin, Anghel Alexandru, Zamfir Sorin, Chilian Vali, Marin Laurențiu, Aldea Alin.
Culturismul este un sport practicat din ce în ce mai mult și de femei! Există în cadrul CS Ulise și fete?
Da, sunt dar nu le îndrum spre culturism de performanță decât pe cele cu calități native. În schimb toate fetele ar trebui să aibă noțiuni de fitness pentru a ști să arate bine și a fi sănătoase.
Pe când o reprezentație a CS Ulise cu partener oficial Sportul de Vrancea?
Cât de curând sper. Mulți băieți ar vrea un concurs de culturism în Focșani, dar din păcate nu am timpul necesar pentru a mă implica în acest proiect.
Ce părere ai despre singurul ziar de sport din Vrancea?
E o acțiune bună și de lăudat. Spiritul sportiv trebuie menținut treaz. Ați deschis și plecat pe acest drum pentru că aveți calitățile necesare și sper să duceți această flacără cât mai departe.
Un mesaj de la Florin Ancuța pentru cititorii Sportului de Vrancea!
Fiți activi mereu. Timpul trece și flacăra care a fost pusă în noi se stinge. Gasiți-o până nu e prea târziu și folosiți-o. Poate găsiți o sclipire în: „MENS SANA IN CORPORE SANO!”
viorel.paizan@sportuldevrancea.ro.

Scroll to Top