Formațiile vrâncene au ratat și în această etapă dubla cu victorii acasă și în deplasare. Săptămâna trecută o scrântiseră acasă focșănenii, vineri seara au făcut pasul greșit păncenii. Cu Ionică Serea pe bancă, jucătorii de la FC Panciu au părut mai siguri pe ei decât în alte împrejurări, au dominat, dar au fost trădați, din nou, de lipsa de experiență. Sau, poate de lipsă de concentrare în final de joc, atunci când a fost suficientă o mică neatenție pentru ca un adversar arțăgos, care și-a jucat șansa până la capăt, să-i sancționeze. Până atunci, însă păncenii își făcuseră norma de mingi trimise în bară și de ratări, unele de neconceput. Focșănenii au mers la Roznov unde formația satelit a Ceahlăului nu avea cum să pretindă vreun punct. Dominarea exercitată de fotbaliștii antrenați de Damian Băncilă nu a adus, însă și goluri. A fost nevoie de 75 de minute și un penalti pentru ca CSM 2007 să se desprindă, după care a primit rapid golul egalării. Golurile victoriei au venit unul după altul, însă este neliniștitor faptul că focșănenii au primit repede al doilea gol și că, în general, primesc prea multe goluri în jocurile din deplasare. Este bine, totuși, că formația nu a pierdut contactul cu plutonul din frunte și că are resurse care, dacă vor fi puse în valoare, le-ar da dreptul să spere la mai mult.
Petrică BUTUC
Final cu cinci goluri și trei puncte pentru focșăneni
Ceahlăul II Piatra Neamț – CSM Focșani 2 – 3 (0 – 0)
Stadionul din Roznov, aproximativ 100 de spectatori.
CSM Focșani: Ivanciu – Nistoroiu, R. Radu, Crăciun, Săraru – Bucătaru, Constantinescu (66 Botezatu), Curteanu, Moise (90 Sandu) – Covaci, Andrieș (87 Mirgoace).
Antrenor: Damian Bancilă
Ceahlaul II: Andronache – Boldur, Spiridon, Ichim, Ploscaru – Nicolau, Isachi, Codreanu (80 Chioșcat), Popa – Sandu, Pintea (68 Mili).
Au arbitrat: Romeo Butnaru – Tansa, Daniel Stefănescu și Ștefan Tudorache din Iași.
Observator federal: Vasile Bratu (Amara)
Echipa a doua a Ceahlăului Piatra Neamț a așteptat etapa de vineri pentru
a-și trece în cont primele puncte pe teren propriu în actuala ediție de campionat. Fotbaliștii antrenați de cunoscutul Ovidiu Marc, fost jucător de vârf al Ceahlăului din anii buni ai formației lui Pinalti, s-au dovedit, însă prea fragili în tentativa lor de a câștiga în fața CSM 2007 Focșani. Plusul de experiență al oaspeților, ca și valoarea lor superioară i-au ajutat pe aceștia să conducă de la început jocul. În logica desfășurării întâlnirii, elevii lui Damian Băncilă au și ratat deschiderea scorului prin Bucătaru, Andrieș și Covaci. Scorul pauzei – 0-0, nu putea să-i mulțumească pe focșăneni care au revenit de la cabine deciși să tranșeze partida în favoarea lor. Au dominat, dar au marcat abia după 29 de minute de la reluare prin Bucătaru, care a transformat o lovitură de pedeapsă. Meciul s-a echilibrat, nemțenii simțind că nu-i a bună nici cu CSM 2007 Focșani, au forțat și au egalat în minutul 81 prin Spiridon. Însă realitatea din teren arăta altceva decât dreptul gazdelor la un scor egal iar confirmarea a venit după numai două minute când Crăciun a adus pe oaspeți în avantaj. Ca să nu mai existe nici un dubiu asupra deznodământului jocului, Moise a ridicat scorul la 3-1 în minutul 89. Golul lui Spiridon din final nu a mai putut întoarce rezultatul: 3-2 pentru CSM 2007 Focșani care se menține la cinci puncte de liderul seriei.
Petrică BUTUC
Păncenii recidivează cu nocturna aprinsă
FC Panciu – Willy Bacău 1-1 (1-0)
Stadionul Orășenesc, aproximativ 200 de spectatori
Formații:
FC Panciu: Ionel – Voinea (68 Parlac), Călin, Stan, Mihai – Radu (55 Stanciu), Chivu, Cioran (62 Duțu), Mocanu – Predoiu (76 Dobrescu), Costin
Antrenor, Ionică Serea
Willy Bacău : Roca – Chirilă, Lotneanu (46 Căpușă), Chisăreanu, Ursu – Lipovanu (89 Lupu), Apostu, Doroftei, Dornescu (85 Sandu)– Hurdubei, Sitaru (65 Curiliuc).
Antrenor, Florin Pavel.
Antrenorii Ionică Serea, Florin Pavel și Giani Căpușă au fost colegi de echipă la FC Bacău, în Liga I.
Meciul cu băcăuanii a constituit debutul Zilelor orașului Panciu, organizatorii marcând acest moment prin aprinderea nocturnei, care a funcționat pe toată durata partidei. Jucătorii antrenați de Ionică Serea au vrut să facă atmosferă sărbătorească, dar au recidivat și au făcut al doilea meci egal acasă în actuala stagiune. Ca de obicei, au dominat, și-au creat ocazii, însă au ratat și au fost egalați pe final. Filmul jocului: în minutul 3, după un corner la poarta lor, oaspeții au plecat pe un contraatac tăios, doi contra unul cu Călin, dar nu au fructificat; în minutul 11, Costin a scapat singur, Roca a ieșit la 20 de metri, l-a faultat din postura de ultim apărător, însă arbitrul nu a avut cartonașul roșu la el, așa ca i-a arătat galbenul; Predoiu a bătut perfect lovitura liberă, jos, lângă bară și a făcut 1-0; în minutul 17, o acțiune șnur a păncenilor s-a încheiat cu un corner; în minutul în minutul 28, Ionel nu a ieșit la minge după un corner al băcăuanilor, dar a avut noroc pentru că oaspeții au trimis peste poartă; în minutul 29, Cioran a preluat frumos și, din vole, a tras în bară; un minut mai târziu, Sitaru a scapat spre poarta lui Ionel și Stan l-a blocat; in minutele 41 și 42, Chivu a centrat de pe stânga, însă atacanții pănceni erau în căutarea pauzei. După reluare, băcăuanii îl trimit în teren pe experimentatul Căpușă care avea să hărțuiască permanent apărarea gazdelor. Jucătorii lui Serea împing jocul spre poarta lui Roca și în minutul 46 Radu reia defectuos cu capul mingea centrată de Predoiu. În minutul 53, Mocanu a lobat de la 35 de metri, însă Roca a prins. Oaspeții au ripostat prin Sitaru care, în minutul 48 a fost aproape de gol după o bâlbă în apărarea pănceană. Minutul 70 avea să aducă cea mai mare ocazie a gazdelor: Costin a făcut o cursă impetuoasă pe partea dreaptă, a centrat, Roca a ratat intercepția iar Predoiu, de la 5 metri, central, a trimis mingea pe lângă poarta goală. Au urmat minute de joc frumos din care au ieșit cîștigători băcăuanii: în minutul 86, după o lovitură de colț ce a urmat unui fault nesancționat asupra lui Stanciu, mingea lovită cu capul de Chisăreanu a lovit bara la păianjenul porții lui Ionel și a intrat în plasă. 1-1 și gazdele și-au joacă ultimele speranțe de a câștiga. Forcingul lor de sfârșit a adus câteva ocazii printre care și o minge în bară după o lovitură de cap a lui Călin.
După meci, Ionică Serea ne-a declarat că « Ne-am creat numeroase ocazii, puteam, cîștiga lejer la o diferență de două trei goluri, dar lipsa de experiență a fost decisivă. Trebuie să avem răbdare cu acești jucători tineri și vor veni și rezultatele.»
Desapre arbitraj
Exasperat de greșelile numeroase ale cntralului Brânzei, care a nemulțumit pe toată lumea, antrenorul băcăuan Florin Pavel i-a spus lui Ionică Serea: preferam să arbitrezi tu, Ioane, și nu plăteai nici baremul !
Petrică BUTUC








