miercuri, 11 noiembrie 2026

Fotbal, Liga a III-a

Fotbal, Liga a III-a

Sezon de criză pentru echipele vrâncene

Proiectul FC Panciu, o reușită

CSM 2007 Focșani, sub așteptări

Sezonul recent încheiat în Liga a III-a a fost pentru fotbalul din Vrancea mai

bun decât în alte părți ale României. Cele două formații înscrise în campionat

au mers până la capătul drumului, spre deosebire de multe formații care s-au

văzut nevoite să se retragă din cauza incapacității de a face față cheluielilor de

tot felul – începând cu plata jucătorilor și încheind cu plata arbitrajului. Dacă

înaintea începerii perioadei de pregătire din vara trecută proiectul FC Panciu

era o certitudine ce avea să-și confirme, apoi seriozitatea, la Focșani lucrurile

erau într-o nebuloasă din care se vedea doar posibilitatea desființării echipei.

A venit, însă înțelegerea dintre finanțatorul Dan Dumitru care a dat cu titlu

gratuit și Consiliul Local al Municipiului Focșani care a preluat în aceleași

condiții echipa de fotbal a CSM și, odată cu aceasta, garanția că la Focșani va

fi echipă de fotbal de Liga a III-a. Condițiile din presezon au avut influența lor

asupra evoluțiilor din campionat ale celor două formații. Lucrată la timp și cu

rigoarea impusă de conducerea clubului și antrenorul Ionică Serea, formația

pănceană a intrat în competiție bine pregătită reușind să se afirme drept una

dintre echipele cele mai bune ale seriei. La Focșani, întârzierea începerii

pregătirii din vara trecută a lăsat urme, rezultatele din tur fiind sub valoarea lotului

pe care l-a avut la dispoziție antrenorul Damian Băncilă. Nici returul nu a fost mai

reușit, dar s-a schimbat cauza. Întârzierea adoptării bugetului Consiliului Local al

Municipiului a dus la întârzierea plății datoriilor pe care clubul le-a avut către fotbaliști.

Motivul a fost suficient pentru a justifica prestațiile – uneori jenante – ale formației.

CSM 2007 Focșani a terminat pe locul patru. În lipsa unui obiectiv de performanță

mai ambițios, poziția din clasament poate fi mulțumitoare pentru jucători și conducerea

echipei, însă jocul focșănenilor a dezamăgit de prea multe ori pe puținii spectatori

care au venit vinerea după amiază pe Milcovul. Cu siguranță, însă a fost ratat obiectivul

de construcție a unei formații în care să intre mai mulți tineri de perspectivă crescuți

la Focșani. Obligația de a juca cu juniori, i-a ținut în teren – mai mult sau mai puțin –

pe Nistoroiu, Radu, Dumitriu, Mândrescu sau Oprea – dintre copiii Focșaniului, fără

ca vreunul dintre ei să amintească, însă, de Vasile Argeșanu, Marius Bratu, Marian

Brutaru, Narcis Răducan la aceeași vârstă. Poate că noua ediție de campionat va

însemna mai mult pentru astfel de tineri și pentru construcția CSM 2007 Focșani.

Din această perspectivă, FC Panciu a propus doi jucători formați la Focșani – Predoiu

și Costin – care și-au demonstrat nu doar utilitatea, ci și calitățile fotbalistice. Fostul

atacant de primă linie Ionică Serea i-a pus în valoare iar ei au răspuns cu evoluții, de multe

ori, remarcabile. Dacă Predoiu era un  nume, cumva consacrat, Costin s-a impus ca un

veritabil golgheter la nivelul Ligii a III-a. Iar calitățile sale asemănătoare cu ale lui Marius

Nicolae fac din el o viitoare țintă pentru cluburi cu mai mari pretenții. Oricum, CSM

2007 ar fi avut mare nevoie de un astfel de vârf format la Focșani și ajuns la Panciu

printr-un concurs de împrejurări fast pentru el. Vacanța în care au intrat fotbaliștii celor   

două formații vrâncene va fi timpul în care conducerile cluburilor vor defini obiectivele

pentru noul sezon și mijloacele pentru atingerea acestora. Așa cum se văd lucrurile în

acest moment, nu va fi țintită promovarea. Ceea ce, în actuala conjunctură economică

pare firesc. Tot firesc, însă este ca echipele să fie construite pentru a juca fotbalul

care să aducă spectatorii pe stadioane. Ce puțin la Focșani unde echipa este plătită

din taxele și impozitele adunate de la focșăneni.

Petrică BUTUC 

Scroll to Top