Mai mult decât oricând fotbalul românesc își dezvăluie adevărata față: aceea a unor campionate murdare, cu ierarhii stabilite după mărimea conturilor finanțatorilor sau după sferele de influență ale acestora. Nebunia primei ligi născută din ambițiile lui Becali și Paszkany a creionat modele și pentru Liga a doua. Jumătate din meciurile returului din Liga 1 s-au jucat sub sintagma: „Cine are prieteni și bani mai mulți”, indiferent că a fost vorba de meciuri ce au decis sau vor decide campioana sau echipele retrogradate.
Mircea Sandu, din postura de oficial al UEFA, promitea că vom avea competiții corecte. Iar promisiunile „Nașului” au rămas la fel de deșarte precum cele din toți anii în care acest dinozaur veritabil a condus fotbalul românesc. Liga a doua este competiția aflată exclusiv în patronajul FRF, adică în custodia lui Sandu, Lupescu și Prunea. Iar Liga a doua a ajuns un circ ieftin în care prietenii Nașului trebuie să-și primească dreptul. Chițu de la Câmpina amenința prin vocea unui antrenor ulteerior demis că poate face ce vrea în Seria 1. Am crezut că nu va juca totuși într-un sat fără câini și ne-am înșelat. Prietenul Ștefan Chițu, cel care găzduiește la propriul hotel în coparticipație cu familia Sandu naționalele de juniori ale României a început să joace într-o competiție oficială după propriile reguli: la meciul cu Bacăul a schimbat de 7 (șapte) ori brigada de arbitri și a câștigat meciul după o japcă (termen folosit de arbitri atunci când se face orice pentru ca o echipă să câștige meciul) cum rar se mai vede chiar și în Liga a patra. A urmat episodul Brașov, acolo unde Chițu a negociat probabil cu Dinu Vamă câteva arbitraje favorabile Brașovului ăn sezonul viitor de Liga 1. Meciul din Sâmbăta Mare dintre FC Brașov și FCM Câmpina a arătat ca o regie ieftină, ce a mai dărâmat un mit românesc: Răzvan Lucescu, tânărul antrenor ce poza într-unul dintre antrenorii români cu ștaif, acel antrenor de care avea atâta nevoie fotbalul românesc. Dar Răzvan și-a adus aminte de practicile de pe vremuri ale Tatălui, pentru că Lucescu tatăl, de altfel un antrenor valoros, nu a uitat că e român și a pus umărul la multe blaturi celebre din perioada comunistă și din epoca postrevoluționară. Lucescu cel Mic a rămas repeten la școala corectitudinii tocmai în Sâmbăta Mare. A pus umărul la urnirea căruței federale de la Câmpina. Așa a înțeles Piticul să fie arbitru într-o competiție cinstită, o competiție în care ar trebui să triumfe valoarea arătată pe teren.
CSM Focșani s-a trezit într-un adevărat meci al patimilor, având o echipă cea mai valoroasă din tridentul Câmpina – Bacău – Focșani, dar cu cele mai puține sfere de influență în fotbalul din antecamera primei ligi. Nu e vina nimănui că la Focșani nu se fac aranjamente, că echipa ăși joacă șansa pe teren, înțelegând ce înseamnă fenomenul sportiv. În fața aranjamentelor prahovene și a celor sechelariene (probabil Sechelariu a aruncat în joc toate influențele sale pentru a putea vinde la un preț cât mai bun echipa către Primărie), CSM-ului nu-i rămâne decât varianta valorii arătate pe terenul de joc, valoare care poate crește de la meci la meci și care ne poate da speranțe pentru campionatul următor. Iar CSM-ul trebuie să pedepsească Bacăul în finalul de sezon, pentru că nu avem nevoie de un fotbal corupt în România. Păcat de numele Lucescu, Micuțul răzvan reușind să mai distrugă un mit al corectitudinii.
miercuri, 11 noiembrie 2026
