miercuri, 11 noiembrie 2026

Galop de sănătate pe Tineretului

Duminică, pe o vreme să nu dai nici câinii afară, juniorii U 19 ai LPS Focșani au întâlnit pe colegii lor din republica Moldova. Niște băieți simpatici care amu joacă în campionatul românesc, dar care, deocamdată, au doar dorința de a se ridica la nivelul formațiilor de valoare din țară. De altfel, în timp ce echipa lor U 19 era pe teren, moldovenii de la U 18 păreau foarte amuzați să numere punctele acumulate de elevii profesorului Viorel Ion. Era limpede că au venit la Focșani fără vreo speranță de glorie. În câmpul de joc, focșănenii au rezolvat repede ecuația învingătoarei. În prima parte a meciului au marcat 43 de puncte fără a primi vreunul. După reluare, tehnicianul gazdelor a rulat întregul lot avut la dispoziție, le-a cerut elevilor săi să exerseze diferite scheme de joc iar scorul s-a oprit la doar 67-0. In cea mai mare parte a partidei, baloanele au fost disputate în terenul oaspeților care au trecut mai hotărât centrul ajungând lângă buturile focșănene abia cu câteva minute de final. În ciuda terenului foarte moale și a ploii care a îngreunat circulația balonului, jocul la mână a avut, în unele momente, cursivitate, oferind puținilor spectatori prezenți pe stadion, un spectacol agreabil. Mulțumit de victorie și joc, profesorul Viorel Ion ne-a spus după meci că urmează o perioadă foarte grea pentru LPS Focșani care va întâlni, pe rând, candidatele la primul loc: pe Cleopatra în deplasare, pe Dinamo, la Focșani și pe Metrorex, la București. Aceste jocuri vor stabili și ierarhia finală a campionatului de dinaintea play-offului. Din această perspectivă privind lucrurile, meciul cu Republica Moldova a fost un test util.

Petrică BUTUC

Scroll to Top