miercuri, 11 noiembrie 2026

Gheorghe Dumitrescu – o viață dedicată educației fizice și sportului!

Viața profesorului Gheorghe Dumitrescu se confundă cu viața catedrei de educație fizică și sport a Colegiului Național Unirea Focșani. În numele a zeci de generații de absolvenți îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru sportul școlar vrâncean și pentru noblețea de a-și fi pus inima pe altarul celei mai reprezentative unități de învățământ din județul Vrancea.
Dumnezeu a vrut ca Gheorghe Dumitrescu să-mi fie și profesor, dar și coleg în această frumoasă meserie!
La mulți ani și vă iubim dom’ PROFESOR!

 

Gheorghe Dumitrescu s-a născut pe 23 iulie 1934, în zodia Leu, în comuna Scundu, în județul Vâlcea. Părinții, Eugenia și Ion Dumitrescu, decedați amândoi și are două surori, Valentina și Filomița, care locuiesc în București și una în comuna natală.
Clasele primare le-a făcut în comuna Scundu din județul Vâlcea, avându-l ca învățător pe domnul Anghel Dumitrescu. Gimnaziul l-a făcut în orașul Drăgășani, la liceul „Ion Brătianu”, apoi a urmat cursurile la liceul „Alexandru Lahovari” din Rîmnicu Vâlcea, având profesori de educație fizică și sport pe domnul Marin Trâncă și Petre Darie.
Studiile superioare le-a absolvit la Institutul de Educație Fizică și Sport din București, cu specializarea jocuri sportive – specialitatea baschet.
Este Maestru al Sportului din 29 noiembrie 1962 (legitimația nr. 343, conf. Hot. 110/959) la oină, sport național, care între timp a dispărut aproape în totalitate și Membru de Onoare al Asociației Sportive Școlare Unirea Focșani pentru toată activitatea desfășurată la catedra liceului Unirea timp de o viață.
În exclusivitate pentru Sportul de Vrancea, maestrul Gheorghe Dumitrescu, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu, pe care vi-l prezentăm în continuare.

Cum au fost anii copilăriei dumneavoastră?
În copilărie, situația era mai dificilă din cauza urmelor lăsate de război care a dispus atunci la un disconfort.

Care erau jocurile copilăriei lui Gheorghe Dumitrescu?
Jocurile posibile în copilărie erau formate din întreceri pe grupe și pe distanțe diferite. Rezultatele erau adesea mijloc de bucurie pentru învingători fără recompense materiale. În timpul, puțin liber, făceam lupte ( trânte), iar cel mai bun dădea diverse sarcini celor învinși ( de exemplu: urcarea și coborârea din copaci).

Povestiți-ne o amintire din anii dumneavoastră de școală!
O amintire destul de hazlie am trăit-o în prima zi de școală de la liceul din Drăgășani când am vrut să dovedesc de la început care este cel mai puternic luptător dintre noii colegi. În curtea liceului am lăsat ghiozdanul cu penarul , caiete și călimara cu cerneală și am început lupta cu proaspeții mei colegi de clasă. Am reușit să câștig lupta cu trei, că ceilalți au abandonat acțiunea. Când să intrăm în clasă am descoperit că mi-a dispărut ghiozdanul cu rechizite. În urma acestei năzbâtii a fost greu să mă justific la părinți, deoarece trebuia să- mi procur alte rechizite și ghiozdan, drept pentru care am primit o dojană meritată.

Care erau jucăriile și materiale sportive ale acelor vremuri?
Pe vremea copilăriei mele nu existau jucării și materiale sportive și dacă nu erau posibilități materiale, ne rezumam la improvizații ca de exemplu: sărituri în lungime, alergări în grup și individuale iar orele de educație fizică le făcem în curtea școlii în ținută de stradă.

Povestiți-ne anii de liceu ale acelor vremuri!
C a elev la liceul „Alexandru Lahovari” din Rm . Vâlcea în clasele IX – XII am avut posibiloitatea să fac adevărate ore de educație fizică cu cei mai buni profesori recunoscuți la nivel de oraș și țară, pe nume Marin Trincă și Petre Darie cărora le port o stimă deosebită pentru modul cum au știut să mă îndrume spre sportul de performanță.
În acest liceu am învățat tainele jocurilor sportive, făcând parte din echipele liceului, participând la concursuri organizate între licee la nivel de județ și de țară. Aici am învățat arta baschetului, handbalul, voleiul și oina, iar la atletism am fost unul dintre cei mai buni alergători pe distanțe lungi, care se desfășurau cu ocazia zilelor festive unde obțineam rezultatele cele mai bune, fiind veșnic evidențiat cu diplome și articole sportive la gazeta școlară.
Profesorii mei din liceu văzând că am calități fizice și organizatorice bune m-au responsabilizat cu funcția de președinte al asociației sportive pe școală, unde aveam sarcini de a organiza întreceri sportive la toate disciplinele conform Calendarului Sportiv, organizam cursuri de instructori sportivi și antrenori pe ramuri de sport. Datorită înclinațiilor mele spre sport și a instruirii din partea profesorilor de educație fizică am fost îndrumat ca după absolvirea liceului să urmez Institutul de Cultură Fizică și Sport București.

Povestiți-ne anii de studenție!
În anii studenției, sporturile preferate erau: handbalul în 11, baschetul, oina și trânta. La concursul de trânte – „Universitarele” pe București am obținut locul I la categoria mea, 59 kg. În timpul liber am făcut handbal, dar cel mai mult m-am dedicat jocului de oină, fiind legitimat de echipa „Știința București” și apoi la Combinatul Poligrafic București. Am obținut rezultate excelente – trei titluri de campioni ai României și un titlu de „Cupa României”. În urma rezultatelor bune obținute la acest sport, Consiliul Național de Educație Fizică și Sport, mi-a decernat titlul de „Maestru al Sportului” – 1962.

Ce-a urmat după terminarea facultății?
La terminarea facultății, am obținut titlul de „Diplomant în baschet”, precum și calitatea decarbitru și antrenor la următoarele discipline sportive: baschet, handbal, volei, oină și atletism. În baza repartiției de la Ministerul Învățământului și Educației București, am fost repartizat în orașul Focșani, la liceul „Unirea”, fiind primul profesor de educație fizică și sport calificat unde mi-am desfășurat întreaga mea activitate până la pensionare.
În această perioadă activitatea mea ca profesor de educație fizică și sport, cât și ca antrenor, având echipe în competiții la nivel de țară, atât la baschet, cât și la rugby.

Cu ați abordat în cariera dumneavoastră cariera profesor – elev?
Pe toată această perioadă ca profesor, am reușit să le insuflu elevilor dragostea pentru mișcarea sportivă, înarmându-i cu priceperi și deprinderi , fiindu-le de folos în viața de toate zilele, cât și la formarea caracterelor.
Îndrăgind sportul, am reușit ca majoritatea elevilor să participe cu plăîcere la orele de educație fizică cât și la competiții, având veșnic echipe în concurs la baschet, handbal, volei, fotbal, rugby, atletism și lupte, rezultatele fiind de fiecare dată pe măsura posibilităților de pregătire. Rezultate îmbucurătoare am obținut în mod deosebit cu echipele de baschet în Campionatul Școlar de Juniori. De menționat, că s-ar fi putut obține rezultate mult mai răsunătoare, dacă liceul Unirea de atunci , ar fi fost dotat cu o sală de sport corespunzătoare.

Ce a însemnat ( și ce înseamnă) rugbyul pentru dumneavoastră?
În dorința de a mai îndruma elevii și spre alte ramuri sportive, am introdus și jocul de rugby, formând la nivel de liceu o echipă cu care am participat la Campionatul Liceelor cu Profil Auto, obținând locul II pe țară de câteva ori. Nu pot neglija faptul că un ajutor prețios la formarea acestei echipe l-am avut și de la profesorul Sergiu Arfire, un împătimit al jocului și un fost jucător.

A existat gimnastică masculină în Vrancea?
În formarea echipei de gimnastică masculină, o contribuție deosebită a adus-o regretatul profesor, Zigmund Lupu și continuată de mine, iar l-a echipa de gimnastică artistică de fete s-a ocupat regretatul profesor Marin Stoian, care timp de mulți ani a participat la finala pe țară, unde a obținut în fiecare an rezultate fruntașe.În gimnastica masculină, regretatul profesor Mircea Vărzaru ( fost elev de-al meu), fiind în echipa de gimnastică a participat la finala pe țară, obținând rezultate bune la aparate!
În echipa de gimnastică fete au făcut parte și fostele eleve, actualmente profesoare de educație fizică și sport, surorile Maria și Lenuța Arginteanu.

Tot legat de gimnastică, cum ați trăit momentul – Nadia – Montreal – Prima notă de 10!!!
Tot legat de gimnastică, când Nadia Comăneci deveanea campioană olimpică la Montreal, mă aflam în excursie la Praga, cu un grup de elevi și colegi și la aflarea vestei ne-am dezlănțuit într-o explozie de bucurie, ocazie cu care ceilalți privitori la televizor din holul hotelului, au descoperit că suntem din România, și bucuria a fost colectivă.

Despre colegi, de-a lungul carierei?
În decursul carierei mele ca profesor de educație fizică și sport, am avut colegi minunați, precum: profesorul Ovidiu Gavrilă, Costiniuc Ioan, Lupu Zigmund, Marin Stoian, Horia Dulgheru (coleg și de facultate), Valentin Nazarie, iar în ultimii ani de carieră, lăsându-i în urma mea pe Maria Rusan, Carmen Grosu și bineînțeles pe „neobositul și neastâmpăratul” șef de catedră, Viorel Paizan.

De-a lungul carierei dumneavoastră ați fost un adevărat formator de profesori de educație fizică și sport!
În perioada desfășurării activității mele, foarte mulți elevi și sportivi fruntași au devenit profesori , antrenori , arbitri și oameni cu funcții răsunătoare în diferite ramuri de activitate care se mândresc că au fost elevi ai liceului „Unirea”, actualmente Colegiul Național Unirea și care , periodic au întâlniri de promoție, unde se întâlnesc laolaltă, profesori și foști elevi de pe unde profesiile i-au răspândit prin țară și peste hotare și cu drag depănăm amintiri legate de anii petrecuți pe băncile liceului.

Care au fost colegii de catedră „emanați” dintre foștii dumneavoastră elevi?
Cu scuzele de rigoare că nu-i pot menționa în acest articol pe toți cei care ar merita să fie nominalizați,amintesc câteva nume din cei 47 de elevi care au devenit profesori de educație fizică și sport și antrenori, cum ar fi: Ștefan Moraru, Sandu Zisu, Mitică Bostănaru, I. Ipatie, Marian Rădulescu, Mircea Petrișor, Mariana Căpățână, Adriana Lescovar, Ioan Nicolae, Dorel Passan și iar „nestâmpăratul” Viorel Paizan.

Liceul UNIREA l-a dat pe primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de le Beijing, Alin Moldoveanu!
Majoritatea profesorilor și antrenorilor pe care i-am enumerat mai sus , contribuie la formarea unor sportivi fruntași pentru a participa la concursurile de mare anvergură, cum ar fi Alin Moldoveanu, care este primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de la Beijing și fost elev al liceului Unirea Focșani, avândul profesor de educație fizică și sport pe Viorel Paizan și antrenor pe Adrian Alaci. Sperând că România va obține un număr suficient de medalii pentru a ne situa pe un loc fruntaș.

Atragerea copiilor către sport este una dintre misiunile cele mai importatnte pentru un profesor de educație fizică!
Dacă ar fi o colaborare mai strânsă și interes între factorii de decizii locali și s-ar crea mai multe cluburi și baze sportive pentru desfășurarea activităților recreative ar insufla o dragoste mai mare în practicarea diverselor forme sportive, cluburi, biblioteci și librării școlare, au luat loc multiplele discoteci și cluburi de zi și de noapte care sunt pline până la refuz, în foc continuu.

Despre meciurile Cuza – Unirea, ce ne puteți spune?
Sunt de neuitat întrecerile de jocuri sportive între cele două licee, în special la jocul de baschet, ce se desfășura între liceul Unirea – prof. Gheorghe Dumitrescu și liceul Cuza – prof. Panait Oprea, întreceri care aveau un răsunet nu numai în cadrul liceelor, dar și la nivel de oraș. Aceleași întreceri se desfășurau și la celelalte ramuri sportive cum ar fi: atletism, volei, handbal, șah și tenis de masă. Aceste licee erau veșnic în rivalitate pe teren iar în viața particulară profesorii erau buni amici.

De-a lungul timpului ați refuzat funcția de director al sportului vrâncean!
L a propunerea pe care am avut-o pentru funcția de director al direcției pentru sport am refuzat în favoarea executării muncii la catedră, unde am fost responsabil al comisiei metodice a profesorilor de educație fizică și sport din județul Vrancea.
Aceste responsabilități, pe lângă multe altele, mi-au permis să cunosc foarte bine activitatea colegilor mei, profesori din școli și să colaborăm la munca educativă pe tărâm sportiv.

Ce părere aveți despre primul și singurul ziar 100% de sport din județ, Sportul de Vrancea!
În legătură cu apariția primului și singului ziar sportiv 100% din Vrancea, nu am decât laude la inițiativa înființării lui, iar colectivului redacțional îi urez succes deplin, putere de muncă și la cât mai multe numere cu conținut atractiv, iar cititorilor să nu-l neglijeze în a fi citit!

Un cuvât de final, stimate domnule PROFESOR GHEORGHE DUMITRESCU!
Multe a-și mai fi avut de destăinuit din întreaga mea activitate, dar asta ar fi însemnat să nu mai aveți loc și pentru alte articole și știri din alte domenii.
Mult succes și sănătate!

viorel.paizan@sportuldevrancea.ro

Scroll to Top