Voleibalistele vor juca mai mult
Federația Română de Volei a anunțat că structura Diviziei A 2 de volei feminin se va schimba. Astfel, formația CSM 2007 Focșani va juca în campionatul următor două tururi și două retururi, evitând astfel situația de anul trecut, când echipa a terminat campionatul din luna decembrie. Focșănencele vor evolua în campionat începând cu luna septembrie, țintarul partidelor urmând a fi stabilit în perioada următoare. Până atunci, echipa pregătită de Marian Rădulescu va pleca într-un cantonament la Sulina.
Karateka se pregătesc pe litoral
Patru sportivi de la Clubul SLD Focșani vor participa la Cupa Litoral, care are loc la Constanța. Doinița Pădurice, Steluța Pădurice, Nicoleta Popa și Gabi Pârvu vor concura la puternica întrecere de pe litoral. Până la debutul competiției, sportivii vor efectua un stagiu de pregătire în stațiunea Costinești. Săptămâna trecută, la Piatra Neamț, Doinița Pădurice s-a clasat pe primul loc la categoria open, iar Nicoleta Popa pe locul trei. Tot pe locul trei s-a situat și Gabi Pârvu.
Judoka se bat la naționale
Judoka focșăneni se vor lupta la naționale. Sportivii pregătiți de Stănică Grosu vor merge la Miercurea Ciuc, unde se vor lupta pentru o clasare cât mai bună. Competiția va avea loc sâmbătă și duminică în Sala Polivalentă din orașul harghitean.
(redactia@sportuldevrancea.ro)








