miercuri, 11 noiembrie 2026

Liderul vine la Focșani

Liderul vine la Focșani

Handbal de Vrancea, Divizia A

Liderul vine la Focșani

CSM 2007 – Universitatea Bucovina II Suceava, joi, de la ora 17.30, Sala Polivalentă

După confruntarea cu Vasluiul, principala candidată la barajul pentru promovare în Liga Națională, focșănenii vor avea o nouă întâlnire foarte dificilă. În Sala Polivalentă vine liderul Universitatea Bucovina II Suceava, cea mai bună formație a seriei, care nu are ca obiectiv promovarea, ci rodarea jucătorilor pentru prima echipă, una dintre cele mai valoroase ale Ligii Naționale. Altfel spus, sucevenii nu joacă pentru locuri în clasament, sunt scutiți de presiunea punctelor, evoluează degajați, ceea ce poate explica în bună măsură poziția lor de lideri în seria I. În partidele cu focșănenii în actuala ediție de campionat au câștigat de fiecare dată, inclusiv la Focșani, când gazdele conduceau cu 3 goluri la pauză. Cred că este momentul ca jucătorii pregătiți de profesorul Lucian Tucan să joace mai bine decât în partidele anterioare cu adversarii de joi, să câștige și să-și bucure suporterii, inimoși, statornici și buni cunoscători ai handbalului. Suporteri care i-au susținut chiar și atunci când au pierdut, dar s-au dăruit pe teren și au jucat un handbal de calitate.    

Programul etapei

 

Universitatea Galati – HC Vaslui           

CSM Focsani 2007 – Universitatea Bucovina II Suceava             

LPS Piatra Neamt – Stiinta Municipal Dedeman II Bacau             

1 Universitatea II Suceava    21        16        0          5          577      507      32

2 HC Vaslui                            22        15        1          6          573      522      31

3 Universitatea Galati           21        13        1          7          550      465      27

4 Politehnica Iasi                    22        11        1          10        544      543      23

5 CSM Focsani 2007             21        9          3          9          478      455      21

6 LPS Piatra Neamt               22        4          0          18        452      591      5**

7 Stiinta Dedeman II Bacau  21        4          0          17        253      344      -7*

* Echipa penalizata cu 15 puncte (13 puncte – nerespectare cerinte varsta; 2 puncte – neprezentare)

** Echipa penalizata cu 3 puncte – nerespectare cerinte varsta

 

Petrică BUTUC

Scroll to Top