După marea suferință din familie, președintele Stan Gheorghiu, dar și secretarul Mihăiță Alexandru au serios de muncă în următoarea perioadă în perspectiva începerii viitoarei ediții de campionat de liga a IV-a, sezonul 2008-2009.
Dacă la 1 iulie AJF Vrancea ar fi trebuit să părăsească actualul sediu, după prelungirea dată de DSJ Vrancea, directorul Petre Plopeanu a mai făcut o mică prelungire a contractului de închiriere (riscantă mutare), asta până ANS-ul poate verifica situația în teren. Să vină cei 10.000 de euro de la FRF și de aceea să existe atâta înțelegere?
Campionatul ligii a IV-a va începe numai pentru echipele care au gard împrejmuitor și vestiare pentru echipe și arbitri. Cel puțin așa spunea președintele AJF Vrancea, Stan Gheorghiu acum câteva săptămâni. Dacă nu se va ține de cuvânt, să apară și o serie de județ, fără condiții( cine va mai arbitra acolo?), atunci își va călca cuvântul și va trebui să-și dea demisia (de onoare) împreună cu toată conducerea AJF-ului!!!
redacția@sportuldevrancea.ro








