miercuri, 11 noiembrie 2026

Liga lui Stănică

A început agitația

Liga lui Stănică pare că a terminat pauza. Deja conducerile mai multor echipe se gândesc la campionatul care va debuta, cel mai probabil, la începutul lunii septembrie. Joia trecută, la sediul Prefecturii, a avut loc o întâlnire între subprefectul Ion Oprea, președintele AJF Vrancea, Stan Gheorghiu și directorul DTS Vrancea, Petre Plopeanu, cu reprezentanții mai multor echipe care doresc să se înscrie în Liga a patra. Acestora li s-a explicat că nu vor putea juca în Liga a patra decât dacă vor avea vestiare și gard împrejmuitor. Rămâne de văzut dacă aceste lucruri vor fi respectate. Au apărut și echipe noi, gen Slobozia Bradului sau Nereju, care doresc să participe la Liga lui Stănică. Cea mai interesantă noutate pe scena a patra va fi Nisprod Golești, o echipă care va fi antrenată de Claudiu Manta. Până acum cei mai mulți conducători și-au manifestat intenția de a înscrie echipele în campionat, dar foarte puțini au și făcut-o. De altfel, AJF Vrancea primește înscrieri pentru Liga a patra și campionatul județean până pe 10 august. După promovarea celor de la FC Panicu, lupta pentru promovare se pare că se va da între echipele din Golești, Vulturu și Odobești, dar nu este exclus să apară surprize de la Adjud, Mărășești, Homocea sau Bolotești. Important este ca din acest campionat să se facă diferența între echipele care vor să joace pe maidan și cele care au înțeles că fotbalul se joacă pe stadioane care trebuie să aibă gard și vestiare.

(redactia@sportuldevrancea.ro)

Scroll to Top