Gică Mihali a eșuat la prima sa experiență ca antrenor principal și a demisionat de la CSM Focșani. Ghinionul, ca tehnician, al fostului mare fotbalist, a însemnat nenorocirea formației focșănene care a retrogradat cu o anticipație de două etape. Demisia lui Mihali intră într-un cod al onoarei despre care am mai scris cu referire la fostul dinamovist. Însă asta nu schimbă cu nimic realitatea care spune că, la Focșani, fotbalul de Liga a II-a a intrat din nou în pauză. Mihali a venit la CSM să o pregătească astfel încât să nu retrogradeze. Era recomandat de o muncă de secund al lui Dorinel Munteanu, de experiența de jucător de vârf ca și de seriozitatea cu care a evoluat ani mulți pe terenul de fotbal. La venirea lui la Focșani scriam că banca tehnică a CSM poate fi rampa de lansare pentru el ca antrenor, dar poate fi și nenorocul echipei pe care a preluat-o. Mizam, însă pe calitățile sale și îl creditam cu șanse de reușită. S-a întâmplat ce putea fi mai rău, semnele proaste fiind evidente încă din perioada de pregătire. Pe atunci, formația focșăneană nu marca, dar în apărare se mai descurca. Jocurile din campionat au arătat că poate fi și mai rău. Antrenorul nu a știut ori nu a vrut să le imprime și jucătorilor spiritul său de luptă din vremea când era un fundaș foarte bătăios și valoros. Paradoxal, nu a reușit – numai el știe din ce cauză – să consolideze apărarea, devenită compartimentul nevralgic al echipei, multe dintre goluri fiind primite după acțiuni ale adversarilor în zona fundașilor centrali care au lăsat deschis bulevardul în fața porții. A avut ghinionul de a rămâne fără doi jucători exponențiali în tur, la mijlocul terenului – Pavel, plecat la Vaslui de unde venise, și Iurișniți, accidentat. La despărțirea de echipă, Gică Mihali a spus că a învățat multe cât a fost la Focșani. Cu siguranță că a învățat, însă nu destul pentru a face din CSM o formație care să nu retrogradeze. O spun cu regret pentru el, dar cu năduf pentru echipa de fotbal cea mai reprezentativă pentru Vrancea.
Petrică BUTUC








