MODIFICĂRI LEGEA 4/2008 PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI ÎN SPORT
Comunicat de presa IJJ Vrancea
Începând cu returul campionatului de fotbal 2011-2012, intră în vigoare noile modificări ale Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violentei în sport. Modificările sunt cuprinse în Legea nr. 10 din 06.01.2012
Pentru asigurarea unui climat de normalitate și desfășurarea în cele mai bune condiții a manifestărilor și jocurilor sportive, aducem la cunoștința celor interesați câteva aspecte privitoare la modificările și completările aduse de Legea nr. 10 din 6 ianuarie 2012, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive.
Spectatorilor le este interzis:
– să pătrundă în arena sportivă, în starea vădită de beție, manifestată prin vorbire incoerentă, mers sinuos și dificultăți de orientare temporal-spațială. Legea prevedea anterior termenul de stare vădită de ebrietate. Sancțiunea contravențională a rămas aceeași: amendă de la 250 la 750 de lei, sau prestarea a 100-150 de ore de muncă în folosul comunității, la care se adaugă sancțiunea complementară de interzicere a accesului pe stadioane pe o perioadă de 6 luni.
– să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive. În acest caz sancțiunea a fost redusă, cuantumul amenzii fiind cuprins între 500-1500 lei sau prestarea a 120-200 de ore de muncă în folosul comunității, la care se adaugă sancțiunea complementară de interzicere a accesului pe stadioane pe o perioadă de 1 an.
Persoanele care au interdicție de acces la competiții sportive, ca măsură de siguranță dispusă de instanța de judecată sau de procuror, pe timpul desfășurării jocurilor sportive, trebuie să se prezinte la cel mai apropiat sediu de poliție, jandarmerie sau poliție de frontieră, sau să anunțe telefonic motivul neprezentării și locul unde se află. Încălcarea acestei prevederi se sancționează cu amendă între 500-1000 lei sau prestarea a 120-200 de ore de muncă în folosul comunității. În aceste condiții, încercarea de pătrundere în arena sportivă constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la trei luni sau amendă.
De asemenea, pătrunderea pe suprafața de joc( suprafață de joc – spațiul care cuprinde terenul de joc unde se desfãșoarã competiția sau jocul sportiv, precum și spațiul existent între terenul de joc și locul special amenajat pentru spectatori), fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la șase luni la un an și interzicerea accesului pe stadioane pe o perioadă de la 1 an la 2 ani.
Conform noilor prevederi ale legii, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani, deținerea, introducerea, folosirea sau orice altă operațiune fără drept cu produse incendiare, materii explozive, inclusiv articole pirotehnice, indiferent de categorie.
Obligațiile organizatorului:
În ceea ce privește organizatorul competiției sportive, conform art. 10 lit y) acesta are obligația să stabilească și să aducă la cunoștința spectatorilor locurile unde este permisă amplasarea materialelor de publicitate vizuală. În caz de nerespectare a acestei prevederi, organizatorul riscă o amendă între 10.000 și 30.000 lei.
Conform art 10 alin 2, lit d), la meciurile cu grad de risc ridicat, organizatorul trebuie să asigure personalizarea tuturor documentelor de acces prin inscripționarea pe acestea a numelui și prenumelui spectatorilor. Încălcarea acestei obligații atrage după sine sancționarea contravențională cu amendă între 3.000 și 10.000 lei.
Controlul corporal preventiv și al bagajelor
Pentru o cât mai bună informare a suporterilor precum și a publicului care participă la manifestări cultural – sportive vă facem cunoscute cîteva din activitățile ce se pot desfășura pe parcursul desfășurării manifestărilor sportive.
Controlul corporal preventiv este o măsură cu caracter preventiv ce constă în verificarea prin pipăire și observare vizuală a corpului, a îmbrăcămintei și a încălțămintei unei persoane, fără a scăpa din vedere controlul oricărui alt obiect sau accesoriu ce aparține persoanei în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 27, alin.3 din Legea nr. 550/2004, în exercitarea atribuțiilor, personalul militar al Jandarmeriei Române are dreptul să efectueze controlul corporal preventiv asupra persoanei și bagajului acesteia, în următoarele situații:
a) atunci când există indicii clare că s-a săvârșit, se săvârșește sau se pregătește săvârșirea unei infracțiuni;
b) persoana se află în stare de inconștiență și este necesară identificarea acesteia;
c) persoana participă la manifestări publice sau în alte locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori substanțe periculoase.
Controlul corporal preventiv are ca scop:
a) descoperirea de obiecte și materiale care ar putea fi folosite la comiterea infracțiunilor sau a contravențiilor ori care provin din săvârșirea unor astfel de fapte;
b) găsirea de arme și alte obiecte ori substanțe care sunt deținute ilegal și sunt supuse confiscării;
c) descoperirea de obiecte cu ajutorul cărora ar putea fi atacat jandarmul sau alte persoane (cuțit, pumnal, box sau alte obiecte confecționate special pentru tăiere, împungere sau lovire);
d) găsirea actelor de identitate sau a altor documente pe care persoanele refuză să le prezinte la cererea justificată a jandarmului.
Categoriile de persoane împotriva cărora se ia această măsură, sunt:
a) persoanele cu privire la care există indicii temeinice că au săvârșit infracțiuni sau că ar pregăti posibile activități infracționale;
b) persoanele care au încălcat dispozițiile legale, se manifestă agresiv și urmează să fie conduse la sediul organului de ordine;
c) persoanele care încalcă ordinea publică și sunt cunoscute cu antecedente penale pentru fapte grave (omor, tâlhărie, viol, etc);
d) persoanele care au săvârșit contravenții, atunci când, potrivit legii, se impune ridicarea bunurilor supuse confiscării;
e) persoanele care refuză să prezinte pentru control actele de identitate, în vederea identificării lor;
f) persoanele suspecte prin atitudine, comportament ce au bagaje voluminoase, încearcă să ascundă bunuri sau obiecte pentru a nu fi văzute.
Reguli ce trebuie respectate pe timpul controlului corporal preventiv:
– persoana sau persoanele se opresc iar măsura se execută, de regulă, fără consimțământul celui controlat;
– controlul se execută de către persoane de același sex cu persoana controlată, persoanele de sex feminin pot fi controlate de către jandarmi-bărbați, cerând să le fie prezentat conținutul poșetei (genții), să se descheie la sacou, pardesiu, palton, etc, să scoată din buzunare obiectele pe care le dețin asupra lor, fără însă ca jandarmul să pună mâna pe persoana în cauză, dacă este necesară palparea îmbrăcămintei și a corpului persoanei, se va apela la sprijinul unei femei, care va fi instruită în mod corespunzător, iar jandarmul se va afla în apropiere, pentru a observa modul în care se face controlul și pentru a putea interveni la nevoie.
– cu ocazia controlului, cel care execută controlul (jandarmul) este obligat să-i comunice persoanei respective motivul luării acestei măsuri, atenționând-o asupra obligației de a se supune;
Controlul se execută, de regulă, în locul în care persoana a fost oprită, dacă este necesar, persoana poate fi condusă într-un loc ferit circulației publicului (într-un spațiu închis – ziua sau într-un loc iluminat – noaptea).
redactia@sportuldevrancea.ro
sursa foto: fanfotbal.worldpress.com









