Narcis Raducan

Cel mai titrat fotbalist vrâncean, Narcis Raducan, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Sportul de VRANCEA

Motto: “Sunt mândru că sunt vrâncean ca Narcis Răducan!”

Când și unde s-a născut Narcis Răducan?
23.septembrie.1974 la Focsani ,la ora 3.00
Fotbalul l-a descoperit pe Narcis Răducan, sau Narcis Răducan a descoperit fotbalul?
Ne-am căutat unul pe celălalt într-un mod natural ca oricare altă apropiere de succes. Binențeles, că fotbalul l-a descoperit pe Narcis dar ca orice fotbalist am trăit și trăiesc cu cea mai frumoasa amăgire că am descoperit sau cel puțin am pus umărul la dezvoltarea fotbalului, în special latura tehnica a lui.
Cine a fost “complicele” principal la apropierea ta de fotbal?
În cazul meu chiar nu a fost nevoie de complice. Cum spunem chemarea a fost naturală, din momentul în care am început să merg parcă deja aveam mingea la picior. Tata a facut sport și a încercat să-mi găsească menirea prin metode directe, mi-a adus mănusi de box acasă (el a cochetat cu boxul, atletismul, fotbalul și handbalul, toate la nivel de amatori ) dar după câteva bătăi cu prietenii m-am plictisit de ele, apoi într-o zi a venit cu un lăutar cu acordeonul acasă dar l-am refuzat repede deși îmi place muzica dar nu acest gen. În fine am ales ceea ce îmi plăcea cel mai mult, fotbalul.
Primul antrenament, primul antrenor, primii colegi, îți mai aduci aminte?
18.februarie.1984. Aveam deja 9 ani (clasa a IV-a) și aproape toți tovarășii mei de fotbal din jurul blocului erau înscriși la Unirea. Mă descurcam foarte bine printre ei și am simțit că trebuie să fac pasul. M-am rugat de tatăl meu căteva zile și până la urma m-a dus la antrenamente. A doua zi de antrenament am convins pe toți colegii de clasă să se înscrie (doar eram căpitanul) dar din 15 copii după câteva săptămâni am rămas doar eu. Antrenor era Petrea Nicolae, foarte cunoscut copiilor în acea perioadă, un antrenor sever dar care lucrează cu mare pasiune. Printre colegi îi aveam pe Colan, Burlacu, Dogaru și alți mulți viitori fotbaliști ai Unirii de-a lungul anilor dar și viitori polițiști, bancheri sau chiar hoți de buzunare.
Care a fost parcursul la copii și juniori?
M-am impus repede în echipă, veneam cu o bucurie fantastică la stadion și după ce îmi făceam temele mai aveam 4,5 ore de fotbal în spatele blocului. Nu știam decât fotbal și școală. Chiar și fetele nici nu vroiam să le văd. Am avut și norocul să nu fiu contemporan cu tentațiile din ziua de azi. Chiar dacă există vreo scăpare aveam familia în marcaj strâns care mă ajuta .
Sunt moment pe care nu le poți uita din acea perioadă?
Nimic nu se poate uita din acea perioadă: antrenamentele, turneele, diplomele, înfrângerile, ședințele antrenorului când driblam până nu mai putem și dacă scăpam de el mă lua tata la fugărit pe teren, că nu lipsea de la meciurile noastre. Bineințeles toate le văd într-un tablou frumos acum pentru că mi-am îndeplinit visul dar realitatea nu a fost așa de roz. Eram foarte sărac, deși munceau mult ambii parinți am avut mari probleme financiare ca multe alte familii din acea vreme. Erau momente când de abia aveam ceva de mâncare, aveam teniși rupți în talpă în cea mai mare parte ale anului ( se și rupeau repede) iarna nu eram printre cei mai îmbracați copii, de mașină nici nu poate fi vorba. Singurul lucru din belșug era mingea, aveam tot timpul 2-3 mingi acasă. Dar peste toate astea exista un foc în ochii noștrii ca vom izbuti în final să fim mândri de numele familiei noastre .
Performanțele și victoriile ți-au plăcut de mic? Mai ții minte care au fost?
În sportul de performanță combustibilul necesar progresului este victoria. Începând din spatele blocului, curtea școlii, miuța de antrenament , un meci în Champions League sau un joc de șah cu un vecin, indiferent de nivel sau de joc trebuie să iți dorești victoria să-ți cultivi spiritul de învingător. Și înfrângerea are rolul ei pentru a te echilibra dar numai victoria iți dă forță.
Mi-aduc aminte că în cei 4 ani cât am fost la piticii Unirii am participat la 13 turnee de sală și în aer liber unde eu am câștigat 13 diplome (golgeter, cel mai tehnic, etc.). Multe dintre ele le-am păstrat și le consider la fel de importante ca medalii de câștigarea campionatului sau a cupei cu Steaua și Rapid. O perioadă fără alta nu se poate.
Am luat un loc 4 pe țară cu echipa la un turneu final de sală la Bacău cu Unirea. Se formase o echipă formidabila la nivel de copii. Ne cunoșteam perfect unul pe celălalt, exista o omogenizare perfectă.
Apoi am plecat în 1988 la Centrul Olimpic Viitorul Târgul Mureș unde am jucat un an. Eram mic, în clasa a VIII-a și mergem singur cu trenul 8 ore . Locuiam fără familie la sute de kilometri distanță și îmi era foarte greu. Mai târziu am realizat că acest lucru a fost și un avantaj în formarea caracterului și maturizării mele . La sfatul lui Mircea Lucescu (care m-a evidențiat în pauza unui meci de cupă de la Focșani) m-am tranferat la Viitorul Bucuresti (cel mai bun centru din țară) după o selecție foarte grea , din 450 copii am rămas doar 3, unde am jucat și am învațat 2 ani.
În 1990 am revenit la juniorii Unirii sub comanda lui Puiu Oprișan și mai târziu regretatul Mișu Costea.
În afara primului antrenor au mai fost și alte personae care au contribuit la ascendența ta ca sportiv?
Păi simțeam că toate lumea pune o mână de ajutor să ajung fotbalist: Tatăl meu care avea și rolul de arbitru în cartier și care are meritul că m-a obligat să dau și cu stângul și mi-a prins foarte bine, mama mea, Dumnezeu să o ierte mă încuraja și mă îngrijea după fiecare meci, sora mea Diana deși era mică venea după mine și era responsabilă cu galeria și cu apa de băut după meci, învățătorul meu de la școala 10, Diaconu Mihai căruia îi port un respect deosebit și care mi-a înțeles menirea, Petrea care m-a ordonat și mi-a dat primele principii fotbalistice, Costel Orac un om la care țin foarte mult care mi-a dat încredere și a avut curajul dar și ,,ochiul’’ de mă arunca în lupta diviziei B în prima echipă la doar 17 ani, fapt care m-a ajutat să debutez la echipa natională de tineret, soția mea Oana căruia încercam să-i demonstrez cât de bun fotbalist sunt dar fără mare succes pentru că nu-i plăcea fenomenul și nu în ultimul rând spectatorilor care mă iubeau și-mi dădeau aripi să încerc și mai multe în timpul meciurilor.
Cum a făcut pasul Narcis Răpducan de la juniori la seniori?
Orac obișnuia să tragă cu ochiul la meciurile și chiar la antrenamentele noastre , fiind golgheterul echipei atunci eram monitorizat de mai demult și într-o zi spre bucuria mea m-a chemat la antrenamentele primei echipe a Unirii Focșani.
Ce a însemnat Acord Focșani pentru tine?
Cum spuneam a însemnat foarte mult pentru că am facut cunoștință cu fotbalul adevărat, fotbalul pe bani care fară îndoială este mult mai pragmatic.Eram o echipă de primele trei locuri, băieți care m-au ajutat și mi-au dat libertatea să joc așa cum îmi plăcea mie. Am început să joc tactic, să joc la rezultat dar am avut libertatea de a presăra jocul cu momente de spectacol. După câteva luni am prins naționala de tineret și asta și datorită colegilor și antrenorilor. În sfârșit am început să câștig primii mei bani, în acea perioadă era Bobic Costel patron de la care am primit sfaturi extrem de folositoare mulți ani în cariera mea.
“Contingentul Bacău” a fost un moment crucial pentru cariera ta?
Adevărul este că eu am plecat mult mai înainte de la Unirea, prima dată la Steaua în iarna lui 94’, am jucat și debutat la Progresul sub îndrumarea lui Ion V.Ionescu și Viorel Kraus și apoi am plecat la Bacău , an în care am promovat în divizia A sub îndrumarea aceluiași Costel Orac și cu o forță financiară pusă la dispoziție de Dumitru Sechelariu.
Povestește-ne episodul Steaua București!
Să povestesc ce-a însemnat episodul Steaua mi-ar trebui o carte nu câteva cuvinte.
Steaua a însemnat îndeplinirea visului meu, a familiei mele și tuturor celor care au crezut în mine, îmbunătățirea situației materiale. Mi-a oferit posibilitatea să-mi ajut familia și să ne bucuram împreunaăde lucruri la care nu puteam ajunge în trecut. De aceea sincer nu mă ating deloc anumite apostrofări ale presei sau anumitori suporteri referitor la adresa bogăției și a belșugului fotbaliștilor pentru că am fost în ambele ipostaze cu siguranță.
Steaua a însemnat intrarea în fotbalul de cea mai mare performanță , este cartea mea de vizită. Iarăși am avut norocul să dau peste o mare echipă, am câștigat în trei ani de 3 ori campionatul, 2 ori cupa , de două ori eventul, am jucat 2 ani în grupele Champions League, un an în UEFA în turul 3, am simțit cu adevărat că sunt fotbalist. Stadionul era plin mereu, eram cel mai tânăr titular din echipă și trăiam ceea ce visasem până atunci.
Erau meciuri cu Juventus, Borusia Dortmund , Glasgow Rangers sau Atletico Madrid care îți dădeau posibilitatea să vezi cu adevărat unde te afli , meciuri din care am ieșit foarte bine , cred eu, ținând cont de anvergura financiară a acestor cluburi.
Dar așa cum face tot timpul Dunnezeu când ne iubește , pe lângă aceste extraordinare trăiri mi-a dat și o gravă accidentare care m-a ținut mult timp departe de teren. Sunt convins că ambele experiențe mi-au prins foarte bine.
Povestește-ne episodul Rapid București!
Faptul că la Rapid era antrenor marele Mircea Lucescu făcea din Rapid un miraj pentru orice fotbalist român. Dupa cei trei ani din Ghencea am revenit la Bacău la vechiul meu prieten Sechelariu care în multe momente dificile ale carierei mi-a fost aproape și am avut un an foarte bun cu Bacău sub îndrumarea lui Florin Halagian terminând campionatul pe locul 5, jucând în Intertoto în acea vară .
Am fost sunat de Lucescu și Copos pentru o întalnire la București. Am luat masa cu Lucescu și mi-a arătat proiectul său la Rapid și că ar dori să fac și parte din acesta. Deși eram familiarizat cu oamenii de mare valoare din fotbalul romanesc o întâlnire și o propunere din partea lui MIrcea Lucescu naște vibrații oricărui fotbalist. Am semnat pentru trei ani în condiții foarte bune.
Primul an cât a stat Luescu a fost un an destul de bun, am terminat pe 3, am luat Supercupa, am jucat în premieră la echipa națională sub îndrumarea lui Emeric Jenei, am jucat în calificările pentru Champions League unde am înscris dar nu ne-am calificat.
Anii următori cu Hizo, Anghel Iordănescu și apoi Rednic la timonă am reușit să mai iau cupa o data ,am jucat în UEFA cu Liverpool, PSG ( contra lui Ronaldinho și Anelka când s-a stins nocturna) și alte importante meciuri.
Un lucru deosebit care l-am întâlnit la Rapid este publicul. Eram pur și simplu duși de public spre poarta adversă. ,,Vulcanul din Giulesti’’ era fantastic în meciurile de acasă. Am fost foarte iubit în Giulești și nici un moment nu m-au tratat ca un fost stelist știindu-se rivalitatea dintre cele două cluburi.
Ai avut o ofertă să joci la Dinamo și dacă “Da”, de ce nu te-ai dus?
Eu am declarat că am ținut cu Dinamo când eram copil. Dumnezeu a vrut să joc la echipele rivale. Aceastaă simpatie a durat până în momentul în care am fost implicat direct. După atâția ani de roș-albastru și alb-vișiniu nu mai puteam să simt ceva pentru Dinamo. Am jucat tot timpul cu mare ambiție împotriva lor , cu Steaua i-am bătut de vreo 6, 7 ori (nu am pierdut deloc cu Steaua) și cu Rapid și Bacău am câștigat, tot timpul vroiam ceva să demonstrez. Acest lucru îl știau și anumiți oameni din conducerea lor, am avut multe tatonari cu Cristi Borcea în anumite momente ale carierei dar nu s-au concretizat. Chiar dacă nu mai țineam cu ei i-am respectat mereu.
A juca în străinătate este visul fiecărui jucător din România! Tu ți l-ai împlinit. Cum și dacă ești mulțumit?
Era ceea ce-mi lipsea. Sunt foarte mulțumit, am avut și performanțe și chiar dacă nu a fost să fie vestul fotbalistic este o superbă consolare care m-a împlinit sufletește.
În primul an am jucat la A.E.K. Larnaca, am terminat pe 7, am jucat finala cupei unde am înscris dar am pierdut-o în prelungiri împotriva campioanei, am fost golgeterul echipei, jucătorul anului în clubul A.E.K, cel mai bun mijlocaș al campionatului în 2005 pe postul meu. A urmat un transfer la A.E.L. Limassol , o echipă asemănătoare Rapidului cu suporteri fanatici care se bate pentru locurile fruntașe.
Din păcate situația financiară a clubului și-a pus amprenta asupra rezultatelor , am terminat pe 9 , dar jocul meu a fost la fel de apreciat.
Cipru este o insulă foarte frumoasă, suporterii sunt înnebuniți după fotbal unde m-am simțit excelent mai ales că am fost cu toată echipa (Oana și cei doi băieți)
Din nou acasă, dar la Piatra Neamț!
Am venit în vacanță dar nehotărât. Pe de o parte îmi era foarte bine acolo, David băiatul cel mare începea școala și trebuia să fiu alături de el într-un moment așa de important. Nu puteam sta departe de familie .
A venit și oferta primarului Gheorghe Ștefan la fix, a fost foarte serios și hotărât, mi-a oferit un contract bun , am văzut investițiile care s-au făcut la Piatra Neamț și planurile sale, toate acestea m-au convins să semnez pe 2 ani cu Ceahlăul.
Lumea vorbaște că vrei să faci o școală de fotbal care să-ți poarte numele! Care este adevărul?
Este adevărat, am considerat că trebuie să fac ceva pentru fotbalul juvenil, știu că nu este cea mai profitabilă afacere dar este foarte frumoasă și în ultimă instanță este vitală pentru un viitor fotbalistic frumos în Focșani. Am experiența cluburilor unde am jucat de-a lungul carierei și sunt convins că e un proiect viabil. Sigur nu va fi principala mea preocupare, voi continua să joc 3-4 ani, apoi poate voi fi antrenor , președinte sau altă funcție administrativă la Unirea sau la alt club, probabil vom avea și afaceri dar ,,Școala de fotbal Narcis Raducan’’ se va deschide foarte curând cu siguranță.
Sigur nu-mi este ușor să găsesc un teren, am discutat cu dl. Marian Oprișan, cu dl.primar Bacinschi și cu dl. deputat Baeșu și toți m-au asigurat că îmi vor da o mână de ajutor pentru acest proiect. Din fericire ceea ce este mai important , copii talentați sunt foarte mulți. Am văzut în ultimele luni mai multe meciuri de copii și sunt sincer impresionat. Eu cred că în câteva luni pun totul la punct, din păcate nu depinde totul de mine.Vreau să ofer exemplul personal copilului care vrea să joace fotbal la cel mai înalt nivel .
Ce înseamnă familia pentru Narcis Răducan?
Fără să exagerez cred că este unul din stâlpii societății, este de fapt misiunea noastră să formăm, dezvoltăm și să o educăm.
Nu pot să mă laud cu nimic în viață fără ajutorul familiei, la inceput al parinților și a surorii mele și apoi soției mele Oana împreună cu David și Iustin, socrii care ne ajută să creștem copii. Din păcate mama mea nu mai este printre noi dar ceea ce a lăsat în educația mea și în sufletul meu este mai important decât prezența sa fizică. Cu Oana sunt de 14 ani, o fată extraordinară cu care am împărțit atât bucuriile cât și necazurile. Ea a simțit totul din plin și pentru asta o iubesc și respect foarte mult. A făcut ,,greșeala’’ să-mi facă și doi fotbaliști mici și asta m-a ,,topit’’ definitiv.
Răducani juniori sunt captivați de fotbal (sport)?
Amândoi au mingea legată de picior, David joacă de trei ani fotbal organizat, a început în Cipru și acum este și el la una din grupele domnului Petrea. Încerc să fiu foarte critic cu el , pentru că sunt conștient că va avea o puternică presiune datorită carierei mele. Îi place mult ,eu cred că are talent, muncește , este serios , vreau să învețe bine și la școală, are sprijinul meu total, deci depinde numai de el de acum. A început de câteva săptămâni și antrenamentele de judo la dl. Stănică Grosu , o valoare națională a tehnicienilor în domeniu , un sport foarte important în formarea unui fotbalist. Indiferent dacă va fi sau nu fotbalist aș vrea să fie ,,om’’.
Iustin cel mic (2ani si 6 luni) iubește la fel de mult mingea, probabil văzânt câ e principalul domeniu de activitate al casei se conformează!
Va mai juca Narcis Răducan pentru Focșani?
Numai Dumnezeu știe ce va fi. Încă pot juca cu ușurintă la nivelul ligii I și în următorii 2,3 ani la acest nivel vreau să fiu. După aceea este posibil orice și o oferta de a mă retrage la Focșani va fi cu siguranță o prioritate pentru mine.
Ai deja licență de antrenor. Ce va face Narcis Răducan când va pune ghetele în cui?
Cred că am acoperit acest aspect în discuția noastră, îmi place antrenoratul la orice nivel, cred că pot demonstra multe în această meserie dar nu sunt convins că sunt pregătit să neglijez din nou familia. Este o meserie complexă , asemănătoare detectivilor, în care nu ai voie să ai familie, timp liber și o presiune imensă. Sunt convins că și costumul de președinte mă prinde foarte bine și pentru mine cel mai important este să rămân în fotbal și dacă voi veni la Focșani îmi voi pune în practică tot ce am învățat fotbalistic și organizatoric împreună cu alți foști fotbaliști pentru a ne îndeplini visul nostru comun , prezența pe prima scenă fotbalistică.
Narcis un mesaj pentru toți cititorii Sportului de VRANCEA!
Salut cu bucurie noua publicație sportivă din presa vrânceană, este o misiune îndrăzneață care ne obligă pe noi sportivii să aducem cât mai multe informații și succese pentru cititori.
Sportul de Vrancea îi mulțumește lui Narcis Răducan pentru acest interviu și îi promite că va fi alături de el în planurile pe care și le-a propus. Baftă în continuare ca jucător Narcis !
Pe Narcis îl puteți vedea jucând, duminică la Kanal D, de la 20.30 în partida Poli Timișoara – Ceahlăul Piatra Neamț ! Să-i ținem pumnii !
viorel.paizan@sportuldevrancea.ro