Focșniul a devenit, brusc, un oraș al muzicii plimbate pe stradă. Datorăm înveselirea orașului campaniei electorale care îmbracă, în această primăvară, haina unei relative bunăvoințe. E mai, privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit, spunea poetul. Însă nu s-aude vocea inconfundabilă a Mirabelei Dauer. Din mașinile care trec agale, să poată pricepe omul ascultător de voie, de nevoie, ce vrea să spună cântecul lansat din difuzorul montat pe sau în mașină se aud melodii ce s-au lipit, deja, de imaginile partidelor. Chiar dacă nu ești meloman, poți accepta drept acceptabile cântecele și mesajele pe care managerii de campanie ai partidelor le-au ales să-i reprezinte pa candidați. Nu-i nimic strident, nici provocator. Oamenii candidați își spun gândurile iar oamenii alegători pot face ce le place. Să asculte și să se minuneze de cât de bine o să le fie dacă îl vor vota pe ăsta și nu pe ăla, să înjure ori să nu bage în seamă decât, eventual, muzica plimbată prin oraș cât e ziua de mare. Cel mai belicos dintre cei ce se văd aleși este, de departe, Nini eliberatorul care, asta-i viața în Vrancea de vreo 15 ani încoace, se tot bate cu Marian și o tot ia de la capăt cu eliberatul. Restul, oameni pașnici, fiecare cu promisiunile lui, cu ambițiile, puterile ori cu limitele lui. Nu știm cât o vor ține cu cântatul, dar mai bine așa decât cu scrâșnetul din dinți și datul la picioare. Poate, după ce vor fi terminat cu cântatul și de distrat electoratul, vor trece la muncă. Cei ce vor rămâne, să continue ce au început, cei ce vor fi aleși pentru prima dată, să arate că nu au cântat degeaba. Bine, bine, veți spune: ce legătură are asta cu sportul? Păi, nu prea are cum nu părea au nici programele – cântate sau nu – cu care candidații încearcă să convingă electoratul.
Petrică BUTUC








