Nicoleta Brănzei s-a născut pe 6 decembrie 1962, în zodia Săgetător, în orașul Bacău. Familia ei, de la casa părintească, îi are ca părinți pe mama, Eugenia și pe tata, Iuliu , având un frate Mihai.
Clasele I – IV le-a făcut la școala nr. 5 din Bacău unde a avut-o ca învățătoare pe Elena Popa. Gimnaziul l-a continuat tot la școala nr. 5 – Bacău, avândul ca diriginte pe N. Neagu și profesor de educație fizică și sport pe E. Plăcintă. Liceul l-a făcut la Liceul cu Program Sportiv din Bacău, unde l-a avut ca diriginte pe E. Dobrică iar profesor antrenor pe M. Bibere.
A făcut din perfecționare o activitate de bază. A absolvit Școala Națională de Antrenori de Gimnastică Sportivă, absolventă a Institului Politehnic Iași – secția inginerie metalurgică, absolventă a Colegiului Universitar de Educație Fizică și Sport din cadrul A.N.E.F.S. București, absolventă a Școlii Populare de Arte – secția coregrafie, absolventă a cursurilor de Arbitru Internațional oganizat de Federația Română de Gimnastică.
A ales o țară de trei ori mai mare decât orașul Focșani. O țară cu baze sportive mari și bine întreținute, cu bazine în fiecare orășel ( care sunt pline și iarna pentru că apa geotermală îți dă această posibilitate), cu săli de sport în fiecare cartier al Reikjavikului și în fiecare orășel, oricât de izolat ar fi el.
Pentru ceea ce face, pentru finețea și eleganța ei, Nicoleta Brânzei, primește din partea ziarului Sportul de Vrancea titlul de „Ambasadoare a Sportului Vrâncean în Islanda!”
În exclusivitate pentru Sportul de Vrancea, distinsa doamnă Nicoleta Brânzei, ne-a acordat un interviu, pentru care îi mulțumim din suflet, ținând cont de programul său foarte încărcat și de diferența de fus orar.
Este cel mai „îndepărtat interviu” al ziarului Sportul de Vrancea de până acum! E un sentiment ciudat! Ce spuneți?
Cred că asta este dimensiunea reală a sportului ! Între oamenii de sport nu există spațiu și timp, există pur și simplu legătura pe care a creat-o marea noastră pasiune: sportul.
Trebuie să recunosc că trăiesc și un sentiment de bucurie dar și de regret! De bucurie , pentru că ați reușit să demonstrați, dacă mai era cazul, că școala de gimnastică de la Focșani are nu numai sportive foarte bune dar și antrenori foarte buni și în același timp un sentiment de regret că nu reușim să ne păstrăm valorile pentru noi, acasă!
Nu eu am demonstrat acest lucru, ci activitatea si rezultatele acestui club au făcut-o. În decursul anilor, mulți antrenori valoroși au lucrat la acest club și fiecare în parte și-a demonstrat măiestria profesională. Unii au rămas, alții au plecat…Eu nu pot decât să fiu mândră că am avut privilegiul să lucrez cu unii dintre ei!
Doamnă Nicoleta Brânzei, voi încerca un interviu-sportiv și nu numai despre trecut, prezent și viitor! Înainte să trec la întrebările propriu-zise, v-aș întreba care din cele trei credeți că este pe primul loc într-un clasament, trecutul, prezentul sau viitorul?
Fără trecut prezentul nu ar avea viitor! Fiecare moment din viața unui om e la fel de important.
Cum a fost copilăria Nicoletei Brânzei?
Am deschis ochii într-o sală de gimnastică, pentru că mama mea era antrenoare acolo. Am copilărit printre gimnaste, bârne, paralele și bineînțeles, locul preferat de joacă era groapa cu bureți.
Cum și când v-ați apropiat de sport și de gimnastică?
A fost in viața mea permanent; în jurul meu se vorbea doar despre gimnastică. De mică am însoțit-o pe mama la fiecare competiție în parte și așa a intrat gimnastica în viața mea, picătură cu picătură.
Au fost învățătorul, profesorii de educație fizică și sport, cei care au contribuit la apropierea de sport și de gimnastică , sau au fost alte persoane?
Cred că această pasiune este transmisă genetic! Dar în aceeași măsura cred că toate persoanele cu care am intrat în contact la competițiile în care o însoțeam pe mama, au contribuit la această apropiere. Pasiunea oamenilor ce lucrau în acest sport era molipsitoare.
Cele mai importante momente ale carierei de sportivă?
La 5-6 ani, o tot întrebam pe mama de ce alte fete pot face antrenamente și eu nu? Treptat mama a cedat insistențelor mele…așa a început gimnastica! Nu am fost un copil cu calități deosebite, am făcut acest sport pentru că am vrut și mai ales pentru că îl iubeam. Au fost 10 ani de competiții, interne și internaționale, în urma cărora am rămas cu ceva titluri naționale și internaționale și cu mândria că am făcut parte la un moment dat din lotul României.
Când și cum a îmbrățișat cariera de antrenoare Nicoleta Brânzei?
Era un vis de-al meu! Cred că eram spre sfârșitul liceului când am început să-mi fac ucenicia în sala de gimnastică. Apoi a venit facultatea, timp în care am antrenat la Iași, la un club de gimnastică ritmică (pentru că acolo nu era nici un club de gimnastică artistică) și apoi am revenit la Bacău unde mi-am început activitatea de antrenor în gimnastica ritmică.
Vă mai aduceți aminte de primele sportive ale dumneavoastră, primele concursuri?
Sigur că da! Primele sportive sunt repere importante în viața fiecărui antrenor. Am început lucrând alături de un antrenor deosebit, Petrică Magirescu (care acum din păcate, nu mai e printre noi) și am avut șansa să preiau niște sportive care se pregătiseră anterior cu el și cu foștii mei antrenori Marina și Mircea Bibire. Dintre acestea Mirela Rusu, Dana Gălățanu, Mihaela Bulău, au fost sportive care au reușit rezultate notabile pe plan național, iar Mirela a reușit sa fie nominalizată în lotul național de juniori alături de junioarele de atunci printre care se număra și valoroasa gimnastă Gina Gogean de la Focșani.
Ați lucrat de-a lungul anilor la Focșani cu mai mulți colegi antrenori!
Cred că nu aveți spațiul necesar să vorbesc despre toți și apoi din teama de nu a omite involuntar pe careva, îmi rezerv dreptul de a spune doar că a fost o experiență plăcută să lucrez alături de ei.
Teoretic în România, din punct de vedere al gimnasticii sportive, după Deva și Onești, Focșaniul ar fi a treia școală de gimnastică! Ați simțit acest lucru vreodată?
De ce a treia ? Hai să fim corecți ! A fost o perioadă în care Focșaniul avea la loturile naționale mai multe gimnaste decât oricare alt club și sunt convinsă că acea perioadă va veni din nou. Aceste ierarhii în gimnastică sunt temporare! Fiecare antrenor responsabil simte „povara” acestor rezultate. Te străduiești să te ridici la nivelul cerințelor și asta nu e deloc „confortabil” . Trebuie munca, nu glumă!
Foarte mulți antrenori și antrenoare de gimnastică au plecat din România ( și de la Focșani)! Cum comentați?
Există un moment în viață când fiecare trebuie să ia o decizie care privește familia, calitatea vieții acesteia și viitorul ei. Aici nu e nimic de comentat! La urma urmei și antrenorii sunt tot oameni!
Federația Română de Gimnastică este conștientă de „exportul de valori” sau nu realizează? Cum comentați?
Nu comentez!
Cum este privit antrenorul de gimnastică din România în străinătate, respectiv în Islanda, cum este cazul dumneavoastră?
O combinație plastică de respect și suspiciune. La început iți cântăresc fiecare gest, fiecare cuvânt….nu e ușor! Vii dintr-un sistem diferit de al lor și trebuie să găsești o cale de a face înțeles. Depinde de oamenii cu care ești in contact!
De ce Islanda?
S-ar fi putut în alte câteva locuri, dar luând mai multe în calcul, ne-am gândit că ar fi mai potrivită decât altele!
Pentru vrâncenii de acasă, prezentați această țară și oamenii ei?
O țară îndepărtată, cu o climă uneori neprietenoasă, asta din cauza vânturilor nu a temperaturilor, dar care are gheizere, cascade, ape geotermale, peisaje superbe pe care nu le întâlnești în multe locuri din lume. Vegetația de tundră, oceanul, în combinație cu clădirile moderne și vegetația zonelor locuite iți creează o imagine plăcută. Oamenii ca peste tot și buni și mai puțin buni, dar în marea lor majoritate liniștiți, civilizați și cu respect față de natură.
Care este sistemul de învățământ din Islanda?
Sunt 10 clase obligatorii și apoi 4 ani de colegiu. Există un set de materii obligatorii în funcție de clasa în care este înscris copilul, iar la acestea se adaugă materiile pe care elevul a optat să le studieze în decursul unui an de studiu.
Care este programa de educație fizică și sport din școala islandeză ( de la clasele mici la clasele mari)?
Au 3 ore de educație fizică practică pe săptămână, una de teorie sportivă și încă una de înot. Într-un semestru elevii parcurg mai multe discipline sportive începând cu atletism, golf, gimnastică, badminton, fitness, cricket și bineînțeles jocurile sportive-fotbal, baschet, handbal, volei. Organizează competiții sportive interșcolare la nivel local și național, acestea beneficiind de o bună mediatizare. Entuziasmul cu care participă copii este surprinzător!
De la ce vârstă începe selecția la gimnastică, dar și la alte sporturi în Islanda?
Nu este o selecție propriu-zisă. Părinții vin, își înscriu copiii, plătesc pentru a face acest sport și este opțiunea lor când și din ce motive renunță la acesta. La fel se întâmplă în mai toate sporturile din Islanda. Tu ca antrenor ai doar posibilitatea de a comunica cu părinții și de a-i angaja alături de tine pe drumul sportului de performanță. Uneori reușești, alteori nu!
Dacă ați face o comparație între copii de acolo și copii din Vrancea, din Focșani, ce asemănări și deosebiri ar fi?
Copiii sunt aceeași pretutindeni, cu inimi deschise, cu speranțe mari, cu o energie de invidiat, mereu pasionați de joacă. E frumos să trăiești printre ei, dar uneori și greu pentru că ritmul lor nu e ușor de ținut. Și totuși parcă copiii noștri sunt mai receptivi si mai „calzi”.
Mai țineți legătura cu antrenori de gimnastică din România sau din lume?
Desigur, cu mulți dintre ei ! Uneori doar pentru a schimba impresii, alteori pentru a împărtăși experiențele profesionale și de cele mai multe ori pentru simplul motiv că spui „buna ziua” și îți amintești de clipele frumoase petrecute împreună.
Cum privește statul, guvernul islandez, sportul în general?
Statul încurajează practicarea sporturilor susținând financiar o parte din suma pe care o plătesc copiii lor.
Care sunt sporturile cele mai îndrăgite în Islanda și de ce?
Majoritatea islandezilor au un cult pentru mișcare în general. Vezi făcând jogging oameni de cele mai variate vârste, iar în unele ore ale zilei sălile de fitness sunt pline. Asta spune multe! În ce privește sporturile nu cred că aș putea să fac o ierarhie, însă am văzut că au o ierarhie, însă am văzut că au o înclinație către jocuri de echipă.
Cum este privit „sportul rege”, fotbalul, în Islanda?
Cu mare interes! Și dacă ar fi să judec după numărul copiilor(fete și băieți deopotrivă) pe care i-am văzut practicând fotbalul aș spune că sunt pasionați de fotbal.
Care sunt mâncărurile preferate ale islandezilor?
Au preferințe culinare variate, începând de la mâncărurile europene până la cele asiatice, însă nelipsind fast-food-urile americane. Mâncarea lor tradițională este ceva de genul unei supe cu carne de miel afumată.
2008 este anul Jocurilor Olimpice de la Beijing! Cum se pregătesc islandezii și la ce sporturi speră la medalii?
Având în vedere că este o țară cu o populație nu prea mare și numărul sportivilor ce speră să participe la olimpiadă este redus. Au reprezentanți la atletism, înot, sărituri în apă, handbal si gimnastică(doar câte unul la masculin și feminin). Au avut medalii la atletism și natație; probabil astea sunt sporturile în care își pun speranțele.
Sportul de Vrancea a demarat un proiect de susținere a unei campanii de acordare a titlului de cetățean de onoare al județului Vrancea și al municipiului Focșani pentru Alin Moldoveanu, primul sportiv român calificat la JO, încă din 2005! Care este părerea dumneavoastră?
Este un lucru firesc ca orice cetățean, care reprezintă cu onoare sportul sau domeniul în care activează, să poată deține acest titlu. Felicitări pentru inițiativă!
Dor de casă?
Orice român aflat departe are în suflet acest dor, doar intensitatea lui este diferită. În mare parte, sufletul meu a rămas acasă!
Cum ar trebui să gândim și să privim sportul dacă am locui într-o țară nordică?
La fel cum ar trebui privit sportul oriunde am trăi. Ca pe o componentă esențială a vieții noastre cotidiene.
Familia este cu dumneavoastră. S-au acomodat, fac sport, vă ajută?
Suntem împreună și asta ne dă sensibilitate. Soțul meu lucrează de asemenea ca antrenor, fiica mea Alexandra a lucrat tot ca antrenoare de gimnastică, însă acum s-a întors acasă pentru că este studentă la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității Bacău și trebuie să își susțină anul acesta lucrarea de licență, iar băiatul meu, Lucian a rămas fidel fotbalului: acum este componentul echipei de juniori 93-la Academia de fotbal Stjarnann.
La clubul de gimnastică de la Focșani apar colegi tineri! Dana Trandafir a terminat facultatea, Profesorul Dănuț Vulcan este titular, Mirela Țugurlan este ultimul an de facultate…Ce l-ați transmite?
Salutări lor și tuturor colegilor de la clubul din Focșani, iar celor tineri le doresc multa putere de muncă și o carieră cât mai bogată în rezultate.
D-na Adriana Lescovar duce mai departe flacăra gimnasticii la Focșani! Ce i-ați transmite?
Ca în orice alt domeniu, atunci când ai în fruntea unui colectiv un bun manager, rezultatele nu întârzie să apară, și din câte știu eu, Focșaniul a avut și sunt convinsă că va avea rezultate notabile în gimnastica feminină. Adriana se identifică cu gimnastica focșăneană. În primul rând îi doresc sănătate și aștept cu nerăbdare să ne revedem în vara când voi reveni în țară.
Sportul de Vrancea, primul și singurul ziar 100% de sport din Vrancea, se poate citi de acum și on-line pe www.sportuldevrancea.ro! Ce părere aveți?
Sportivi și oameni de sport din județ aveau nevoie de acest ziar. Felicitări celor care au avut puterea și entuziasmul de a-l scoate pe piață.
În final, un mesaj tuturor cititorilor Sportului de Vrancea!
Cititorilor ziarului dumneavoastră le doresc sănătate, bucurii și împliniri !
Întreaga redacție, urează familiei Brânzei multă sănătate și oricând vrea, poate să transmită urări din Islanda tuturor vrânceanilor, în ziar dar și pe site-ul www.sportuldevrancea.ro !
viorel.paizan@sportuldevrancea.ro
