Niște mogâldețe

Vinerea trecută, pe la ora prânzului. La Polivalentă stă să înceapă jocul de baschet dintre Phoenix Galați și Bihorul Oradea din ziua a doua a Turneului final al Campionatului național pentru juniorii sub 18 ani. Pe teren, tinerii bschetbaliști fac încălzirea. În tribune, câțiva oameni, apropiați ai celor din teren. Probabil, profesori, părinți, rude, prieteni. Intră în sală vreo patru puști, de-o șchioapă. Să aibă patru – cinci ani. Unul pare mai mărișor. Poate, de șapte ani, că se va dovedi că știe să citească. Iau loc, liniștiți, ca niște oameni mari și încep să comenteze. Cine joacă? «Galațiul cu Oradea», le răspunde o puștoiacă de printr-a treia, vecină de scaun cu ei și, cu siguranță, cunoștință de-a lor. Ca niște spectatori serioși, își spun preferințele, ca să nu fie discuții mai târziu. «Cu cine ții?» «Cu Galațiul, că sunt România», zice una dintre mogâldețele cele mai mici. În stânga mea, un orădean. Zâmbim la remarca puștiului. Zice, «și noi suntem români». Și își vede de ale lui. Mogâldețele vorbesc de ale lor. Totuși, ce-o fi fost in capul puiului de om? O fi știind ce-i România? Unde o fi învățat? Acasă, la grădiniță, ori o fi auzit cu o zi înainte, tot în sala Polivalentă? Nu are importanță. Important și aproape incredibil este că niște omuleți au fost învățați ce-i România și că, dacă ești român, trebuie să ții cu ea. Întâmplarea este strict autentică. Ca anecdotică, să mai spunem că, atunci când gălățenii luaseră un avans consistent, vecinul meu din stânga a început să le transmită orădenilor indicații în ungurește. Copiii priveau serioși jocul, reacționând doar la fazele jocului. Erau, doar, niște mogâldețe care țineau cu România!
Petrică BUTUC