miercuri, 11 noiembrie 2026

Nu a fost loc de surpriză

La Otopeni, nu a fost loc de surpriză! Gazdele au câștigat fără dubii un joc pe care, în partea a doua, l-au controlat în totalitate. Focșănenii, veniți la margine de București cu gândul la un punct, nu au reușit să facă față formației conduse de Liviu Ciubotariu. Așa ar trebui să arate, în sinteză, cronica întâlnirii dintre CS Otopeni și CSM Focșani. Marginaliile la cronică cer, obligatoriu, câteva precizări. Prima dintre ele este că oaspeții au evoluat curajos, adeseori cu acuratețe, etalând un joc frumos în prima parte. Ca urmare, au și reușit să egaleze după a acțiune ca la carte purtată de Ignacio Para și Roșu, finalizată de ultimul cu un lob superb. Mai devreme, însă, visătoarea apărare focșăneană asistase admirativ cum, din mijlocul ei, Kalle trimisese cu capul în poarta unui Ivanciu, cu nimic mai breaz decât fundașii din fața sa. A doua precizare se referă chiar la lipsa de reacție a apărării focșănene la atacurile fotbaliștilor din Otopeni, la ambele goluri primite după pauză. O a treia constatare este că CSM a evoluat crispat după ce a primit al doilea gol. Practic, a căzut iar dacă jucătorii din Otopeni ar fi înscris mai multe goluri, nu ar fi mirat pe nimeni. Ca urmare, nu s-a repetat situația de la Dorohoi unde, în fața unei formații cam de valoarea Otopeniului, focșănenii au făcut egal. Mihali ar trebui să mai lucreze la moralul jucătorilor săi, pentru că aceștia știu jocul mai mult decât în tur. În sfârșit, deși nu a influențat rezultatul, arbitrul le-a lăsat pe gazde să facă faulturi de cel puțin galben fără ca, măcar, să penalizeze cu lovituri libere. Cel puțin Iodi, a pălmuit tot ce a prins pe lângă el dintre focșăneni. De fapt, etapa ca atare i-a dat o palmă CSM pe care, prin jocul rezultatelor, a trimis-o pe loc retrogradabil.
Petrică Butuc

Scroll to Top