Pentru ce își ia Nașul „dreptul” – Razvan Burleanu ii raspunde Nasului Mircea Sandu
ALEGERILE LA FRF SUNT IN DATA DE 5 MARTIE 2014
“Zilele acestea am văzut pe site-ul Federației (care arată tot mai mult ca un blog al președintelui FRF) confirmarea prin care domnul Mircea Sandu recunoștea că va accepta renta viageră de 5.000 de euro pe care o consideră „un gest corect”.
Trebuie să recunosc că m-a surprins. Mă așteptam ca președintele Sandu, cu abilitate, să infirme zvonul demonstrându-ne că este un domn și o personană generoasă. Ce să facă dumnealui cu 5.000 de euro când oricum are o avere probabil mai mare decât ar putea-o justifica din venituri? Dar nu s-a întâmplat așa, caz în care întrebarea rămânea: pentru ce 5.000 de euro pe viață?
Mi-am zis atunci că ar trebui să adopt judecata strâmbă a președintelui FRF ca să pot înțelege „meritele”. Și mi-a ieșit. Plătește Federația sume fabuloase de bani pentru contraperformanță sportivă? Plătește. A încheiat contracte neperformante în defavoarea Federației? A încheiat. Au luat băieții deștepți de pe la birouri prime de calificare mai mari decât jucătorii? Au luat. S-au retras sponsori importanți și fotbaliști de la echipa națională? S-au retras.Este FRF de câțiva ani pe deficit financiar? Este. Sunt centrele de copii și juniori, cluburile din ligile inferioare, cele de fotbal feminin și futsal la limita supraviețuirii? Sunt. A reușit să facă din Federația Română de Fotbal o ruină provincială pierdută în timp și uitată de lume? A reușit. Și câte și mai câte grozăvii…
Dezvoltare? Inovație? Principii? Performanță? Mofturi mon cher! Aiureli pentru naivi.
Apoi mi-am dat seama că pentru toate „binefacerile” a tot fost plătit. Deci întrebarea îmi tot revenea: pentru ce 5.000 de euro pe viață ca „președinte de onoare” când faptele l-ar trimite, de fapt la stâlpul infamiei din piața publică? Nu zicea că se retrage?
Iar am adoptat judecata strâmbă a președintelui FRF și am reușit să-i înțeleg percepția de sine faraonică, plăcerea de a se vedea numit „președintele etern”, ca în Coreea de Nord. „Marele cârmaci”, „geniul fotbalului românesc”, „el însuși” sau mai știu eu ce.
Dar tot era ceva care nu se lega. Însă brusc am intrat pe făgașul dumiririi pornind de la cunoscuta poreclă de „Nașul” a domnului Mircea Sandu. Ei bine, aceasta nu are nicio legătură cu celebrul Goodfather din romanele cu mafioți italo-americani, ci are un conținut mult mai prozaic, tipic românesc. Să mă explic. Unul dintre motivele pentru care CFR Călători este pe ducă ține tot de „nășie”. Controlorul de pe tren e cel care ar trebui să vegheze ca cei care folosesc serviciul de cale ferată să și plătească pentru el, ca instituția să nu fie păgubită. Însă unii controlori sunt de fapt „nași”. Adică: ei îi acceptă și colectează de la toți cei care vor să meargă pe blat. Perspectiva „nașului” e simplă: eu îți fac un serviciu, iar tu trebuie „să dai dreptul”, pentru că „e un gest corect”. Și o vor ține tot așa, fiecare cu interesul său, până ce compania va da faliment.
De blat se pregătește și Nașul Mircea Sandu. Am văzut cu toții când domnul Gheorghe Popescu i-a prezentat ca făcând parte din echipa sa pe locotenenții domnului Sandu, toxicul Adalbert Kassai și Dumitru Mihalache, toți trei aparținând acelei categorii maligne a oamenilor din fotbal care au folosit acest sport doar pentru a extrage beneficii personale.
Ca orice „naș” prevăzător, are grijă ca parte a blatului să fie persoane care au vulnerabilități: fie că statul îi urmărește penal sau au probleme financiare serioase (Gheorghe Popescu), fie că se află în conflict de interese (Gheorghe Hagi, chiar dacă nu este remunerat, poziția decizională creează situația de conflict de interese), fie că încurajează nepotismul fiind în aceeași echipă tată și fiu (Cristian Bivolaru și Octavian Bivolaru) sau că omul de PR al domnului Popescu este transformat (Mihai Neguț) în marele reprezentant al unei firme care ar trebui să acceadă la poziția de partener de marketing al FRF în urma unei licitații publice și nu ca urmare a unei relații prestabilite, bazată pe interese personale.
Iată pentru ce își ia Nașul „dreptul” și i se pare „un gest corect”, deși trenul este pe linia moartă și fără combustibil. Omul permite urcarea în tren a echipei Popescu. Domnul Mircea Sandu rămâne conductorul necontestat încadrat de cei doi locotenenți ai săi (Kassai și Mihalache) care să-i țină bine în mână pe călătorii plătitori, iar notorietatea noilor pasageri (și doar atât) ar urma doar să genereze basmul de adormit publicul.
Pentru că domnul Președinte Mircea Sandu ocolește răspunderea vorbind mereu de autofinanțare, aș dori să să fac cunoscut publicului următoarele lucruri: Federația Română de Fotbal este o instituție de utilitate publică și interes național care folosește simbolurile României și care ar trebui să se afle în slujba societății românești, dând socoteală pentru activitatea sa. Autofinanțarea nu trebuie să fie echivalată cu risipa irațională și bunul-plac decizional. FRF nu ia bani de la stat nu din mărinimie, ci pentru a evita controalele Curții de Conturi întrucât, dincolo de eternul subiect al antrenorului echipei naționale, Federația Română de Fotbal înseamnă contracte de achiziții, contracte de mentenanță și servicii, contracte pentru construcții, contracte pentru transport internațional, contracte de cazare și logistică etc. Nimeni nu știe cu cine sunt încheiate și cu ce costuri. Nimeni nu știe cu adevărat care este amploarea dezastrului de la FRF și cât de mult ar ar fi putut face un manager inteligent pentru această instituție, dacă „epoca de aur” Sandu ar fi apus din timp. Cât vom mai suporta mizeria și jaful? Asta depinde doar de noi și de aceea vă invit să promovăm împreună schimbarea totală.”
redactia@sportuldevrancea.ro
