Doamna profesoară Maria Rusan s-a născut pe 28 ianuarie 1954, în zodia Vărsătorului, în comuna Coșeiu, județul Sălaj, lângă Gurăslăul istoric al lui Mihai Viteazu. A avut doi
părinți minunați, Ioan și Maria și are trei frați pe care îi iubește enorm de mult: Ioan, Nicolae și Vasile. Școala primară a făcut-o în patru școli, pentru că părinții lucrau în construcții
(făceau hidroizolații) și se tot plimbau prin țară. Așa se face că a făcut clasele I și a II-a la Borzești, cu doamnele Stamate și Susanu, clasele a III-a și a IV- a la Galați cu doamna Pavel
pe care a iubit-o foarte mult. Pe învățătoarea de la clasa a treia nu o mai ține minte, probabil nu a avut de ce!
Gimnaziul și liceul le-a urmat la „Mihail Kogălniceanu” în Galați, unde a avut norocul să-l aibă diriginte timp de 8 ani, pe domnul Cioarec M., profesor de geografie care avea mult har.
Profesor de educație fizică și sport l-a avut pe Stan S., Dumnezeu să-l odihnească!
În prezent este profesoară la Colegiul Național Unirea din Focșani, iar de la sfârșitul anului 2007, este și prima directoare a Academiei Olimpice Române, filiala Vrancea.
În continuare vă prezentăm interviul cu doamna profesoară Maria Rusan, în exclusivitate pentru Sportul de Vrancea, dat la doar o zi de la sărbătorirea zilei de naștere, prilej cu care i-am
urat și noi multă sănătate și La mulți ani!
Este Maria Rusan primul profesor de educație fizică din familie?
Da, sunt primul profesor de educație fizică din familie, dar nu ultimul. Băiatul cel mic al fratelui meu cel mare este profesor de educație fizică la Liceul de Arte din Cluj, iar băiatul
fratelui meu cel mic se pregătește și el aceeași meserie.
Care au fost jucăriile preferate din copilărie?
Având trei frați m-am jucat cu mingea (fotbal) cu ei și am alergat pe toate coclaurile. Singura mea păpușă a fost una de cârpe făcută de mama, pe când aveam 2 – 3 ani!
Fiecare copil a iubit mai mult anumite jocuri în perioada copilăriei! Au fost printre ele și jocurile cu mingea?
Da, numai jocurile cu mingea: fotbal, „nouă pietre” și un fel de oină, în spatele blocului, cu toți copii din cartier.
În clasele primare ați făcut educația fizică? Mai țineți minte orele de sport ale doamnei învățătoare?
Sigur că am făcut! Mai ales că în clasele a III-a și a IV-a am avut sală de sport și învățătoarele respectau cu sfințenie orarul clasei.
Ați prins ore de educație fizică ca elevă cu trei și chiar patru teme! Ce amintiri păstrați de la acele lecții?
Așa este! Tematica orelor era foarte variată, iar acestea aveau o densitate foarte mare-eram fleașcă după fiecare oră și cu o poftă de viață nemaipomenită.
Era „apetitul” tinerei generații a copilăriei mai mare pentru sport decât cel al generației de azi?
Fără discuție! Scutiți medical? Nu existau, decât dacă cineva era realmente bolnav, bolnav. Și țineți cont că aveam obligația să avem un anume echipament, din care nu lipseau celebrii
„chiloți tetra” negri, în loc de șort.
A avut profesorul de sport din gimnaziu o influență asupra viitoarei cariere profesionale?
Da, dar în mai mare măsura „anturajul” de la bloc. Eram 5 fete în primele 7 la echipa CSS Galați ( inclusiv celebrele surori Lăcustă).
Când a început sportul de performanță pentru Maria Rusan și cu ce?
A început în clasa a VI-a spre a VII-a când antrenorul Bostos Eleftenis m-a văzut, spectatoare, pe marginea terenului de handbal și m-a întrebat dacă nu vreau să intru și eu pe teren.
La răspunsul meu afirmativ, m-a trimis în poartă și acolo am rămas pentru că am dat dovada unor reflexe deosebite.
Cum a început cariera în handbal? Primul antrenor, primele colege de echipă?
Am răspuns deja la această întrebare. Am anticipat-o după cum se vede !!!
Postul din echipă l-ați ales sau a fost alegerea antrenorului?
A fost alegerea antrenorului și a avut intuiție, nu ?
Cele mai importante momente din cariera handbalistică?
Cele mai frumoase momente din cariera mea handbalistică au fost cele de la echipa națională de junioare și apoi de tineret, când făceam antrenamente specifice cu marele portar pe care
l-a avut România, atât la handbal în „11” cât și la cel în „7”- Mihai Red. Era un antrenor extraordinar, care ne punea la o muncă de „Sisif”, pe care noi n-o percepem fizic pentru că,
atunci când lucram, d-lui ne încânta cu povești și întâmplări din țările exotice pe care le-a vizitat și cu sfaturi de viața pe care le-am urmat, în mare parte și…n-a fost rău deloc.
Facultatea de educație fizică a fost o desăvârșire a dragostei pentru sport?
Cu certitudine, da. Sunt unul dintre oamenii care au ajuns, fără falsă modestie, la locul potrivit.
Cariera sportivă s-a împletit cu studiile universitare! Care sunt profesorii din facultate pe care îi mai țineți minte și acum?
Toți profesorii mei de la facultate au fost modele pentru mine și fiecare, mi-a marcat viața și felul lui, în mod pozitiv. Îi țin minte pe toți dar, în mod deosebit vreau să amintesc pe d-nii
profesori: Florin Balaiș și Cezar Nica (aceștia mi-au fost, pe rând și antrenori la echipă), d-l profesor Manolescu D., de la care știu și acum teoria și metodica, d-na profesoara Nica M.,
care ne pisa (benefic!!!) cu terminologia, d-l profesor Crișan Doru la atletism, ș.a.m.d.
Cele mai frumoase amintiri (sportive și nu numai) din viața de studentă?
Nu pot să nu-mi amintesc de „Universiada” de la Cluj, când am luat locul I cu echipa de handbal, de orele de armată( am fost prima promoție care a făcut armata), la care ne distram
copios, exasperându-ne locotenenta, de cursul de schi din anul I, când ne-am închegat ca și colectiv, de serile muzicale în care ne încânta colegul nostru Vasile Șeicaru etc.
Care a fost parcursul de la absolvire până la „stația finală”, Colegiul Național Unirea?
Ardeleancă fiind prin obârșie, mi-am dorit tot timpul să mă întorc în Ardealul meu drag, astfel încât mi-am luat repartiție intr-o școala de 10 ani, undeva lângă Bistrița, în plină câmpie
a Transilvaniei. Am stat 1 an acolo, iar în anul următor mi-am luat transferul după soț în Vrancea la școala „Unirea” Odobești, unde am activat 11 ani. Din septembrie 1990, am luat
concursul pentru postul de la „Unirea” (nume predestinat mie, nu?), de unde sper să-mi ajute bunul Dumnezeu să ies și la pensie.
Ați avut mai mulți colegi de catedră ! Care au fost și câteva cuvinte despre fiecare în parte!
Trebuie sa încep cu domnul profesor Cuconoiu Nicolaie. Eram aproape un copil când am venit la Odobești. Coco a fost și este un exemplu pentru mine și am să-l respect până la capăt. Au
fost apoi d-nii Popescu Marian și inegalabilul dascăl Oprea Panait. Îmi plec capul cu pioșenie atunci când vorbesc despre d-lui. Cred că încă nu-l egalează nici unul dintre noi. Am venit apoi
la „Unirea”, unde i-am avut colegi pe domnul Marin Stoian, jovial și gata oricând să demonstreze elemente de gimnastică și pe veșnic tânărul Dumitrescu Gheorghe, cel care ne ajută pe toți cei
din catedră, ori de câte ori avem nevoie. Și uite așa am ajuns decana de vârstă a categoriei unde îi am colegi pe dragii mei…prieteni Carmen Grosu și Viorel Paizan.
Care este cel mai reprezentativ rezultat la competițiile sportive școlare la care ați participat?
Sunt două. Primul dintre ele, acum mulți ani, pe vremea când eram la Odobești și am luat locul I la județ cu echipa de fotbal cu care nu am ajuns la finala pe țară deoarece am jucat
finala pe zonă cu echipa din Constanța și fiind singura femeie dintre profesorii-antrenori, s-a crezut de cuviința că nu se face ca eu ( de fapt echipa) să mergem mai departe. Al doilea
rezultat de excepție a fost calificarea la finala pe țară cu echipa de baschet băieți a Liceului „Unirea” în 1997 (am luat locul V) după o finală de „groază”, la Botoșani cu echipa gazdă. A
fost greu, dar incredibil de frumos!
Ce părere aveți despre protocolul încheiat cu privire la trei ore obligatorii de educație fizică și sport pe săptămână și predarea la clasele I – IV cu profesori de specialitate din
anul școlar 2008-2009 ?
Mi se pare cea mai înțeleaptă decizie pe care a luat-o onor ministerul (MEC)- În sfârșit cei mici se și mișcă, nu fac numai română și matematică! Pentru ceilalți, 3 ore înseamnă
SĂNĂTATE curată. Dacă se mai decongestionează materia la unele obiecte și elevii vor face destulă mișcare, cu siguranță vom avea o națiune mai sănătoasă și mental și fizic. Sper ca cele 3
ore să nu fie doar o…cacealma.
Ani de-a rândul Olimpiada Sportului Școlar s-a desfășurat, când cu elevi legitimați, când cu elevi nelegitimați! Care este părerea d-voastră despre această competiție școlară?
Părerea mea este că toți elevii care învață la o școală trebuie să aibă posibilitatea s-o reprezinte, fie că sunt sau nu legitimați. Legitimarea este opțiunea lor (și bravo lor!) dar asta nu
înseamnă că trebuie frustrați de mândria de a-și reprezenta școala.
Anul acesta aveți o echipă de baschet băieți care poate aduce chiar un premiu național!
Într-adevăr, am o echipă foarte bună în care doi dintre titulari sunt componenți ai echipelor naționale la categoriile lor de vârstă. Sper în șansa lor chiar dacă, probabil, voi întâlni echipe
cu toți jucătorii legitimați. Vom vedea!
Cum comentați faptul că până la urmă, profesoarele de educație fizică au „spart gheața” și începând de anul trecut, la Inspectoratul Școlar o avem ca inspectoare de specialitate pe
doamna Vica Mincă?
Fac abstracție de faptul că d-na inspectoare Vica Mincă este prietena mea de mulți ani și spun cu mâna pe inimă că mi se pare cea mai potrivită alegere(asta în ciuda unor voci care susțin
contrariul-să fie…invidia de vină). Este o femeie puternică, o foarte bună profesionistă și DEȘTEAPTĂĂĂĂ! Este suficient, da ?
Anul 2007 v-a adus și o nouă funcție, respectiv funcția de directoare Academiei Olimpice Române, filiala Vrancea!
Da, m-a surprins în mod plăcut propunerea colegilor mei și promit să fac tot ce pot astfel încât să nu fie o simplă…funcție onorifică!
Care sunt obiectivele pe care l-ați stabilit pentru anul 2008?
Pentru acest an ne-am propus să răspândim în școli materiale de propagandă despre olimpism, să organizăm, în perioada mai-iunie, „săptămâna olimpică” în care să se desfășoare diferite
probe sportive (pe care le vom stabili ulterior), o expoziție de desene „Olimpismul în imaginația copiilor” și câteva dezbateri despre olimpism, mai ales că avem an olimpic și un reprezentant
din județ care participă la acest grandios eveniment: Alin Moldoveanu, tiristul care a plecat de pe băncile acestei școli(Unirea).
Unde va avea sediul AOR Vrancea?
Recomandarea COSR este să avem sediu propriu. Nu știu de unde vom avea bani să închiriem ceva, dar deocamdată, prin bunăvoința d-lui director al DJTS, Plopeanu Petrică, ne
desfășurăm activitatea în sediul acesteia.
Suntem în anul Jocurilor Olimpice de le Beijing? Care este potențialul României la această ediție?
Având în vedere ultimele rezultate din gimnastică și atletism, în afară de canotaj, sunt puține speranțe. Noi, cu toți, sperăm ca sportivii să ne contrazică și să ne bucure cu multe medalii
olimpice. Doamne-ajută!
Sunteți profesor metodist și ați fost pe la mai multe școli din județ din mediul rural! Care este părerea d-voastră despre educația fizică de la țară?
Avem colegi, majoritatea tineri, care se străduiau să facă ceva la catedră. Dar condițiile în care își desfășoară activitatea sunt…de groază! Mă și gândeam: „Doamne, dacă mă iei și mă
lași aici, ce mă fac eu ?”. Îi admir pe cei care din…nimic vor să facă ceva! Și unii chiar reușesc. Dacă n-o să se învârtească bani, pentru a reface ceva în acest sens, mulți vor da bir cu
fugiții. Cred că s-a cam dus vremea sportului de maidan. Oare are cineva urechi să audă și ochi să vadă? Copii din mediul rural trebuie să aibă șanse egale cu cei din oraș care au săli și
terenuri de sport!
Pentru un profesor de educație fizică, excursiile și drumețiile sunt trecute în fișa postului! Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le păstrați și care sunt cele mai interesante locuri
pe care le-ați văzut?
Vă dați seama că în aproape 32 de ani de carieră am fost în nenumărate drumeții, excursii, expediții și tabere cu elevii. Fiecare dintre ele mi-a lăsat în amintire amintiri de neuitat. Am
fost de la munte până la mare și chiar peste hotare. Peste tot sunt locuri frumoase dar că zona Sibiului și Bucovina nu-s altele-n lume.
În vacanța intersemestrială veți face o excursie în Austria sub forma unei tabere de schi!
Abia aștept să plec cu un număr de 10 elevi. Sper să avem zăpadă ca să-i pot învăța să schieze. Mergem în Alpii Dolomiți și sunt convinsă că vom vedea lucruri deosebite.
Pe 28 ianuarie ați sărbătorit ziua de naștere! La mulți ani! Ce v-ați pus în gând?
Mi-am pus o dorință! Să-mi dea Dumnezeu sănătate să pot să muncesc la fel ca până acum, putere să rezist emoțional la competiții și să-mi vad scumpii nepoți mari, mari, mari!
Aveți doi nepoței care fac sport! Vă va moșteni din punct de vedere al carierei unul dintre ei?
Da, să-mi trăiască! Sunt ca și copiii mei și mai mult de atât! Nu știu dacă mă va moșteni unul dintre ei dar, cu certitudine, le place mișcarea! Sper ca Tedi să devină un bun karateca, să
joace mereu tenis, măcar din plăcere, să schieze și el și Marina, care la patru ani pare a fi o sportivă în devenire. Oricum asta o va hotărî Dumnezeu și părinții lor.
Ce părere aveți despre primul și singurul ziar 100% de sport din județul Vrancea, Sportul de Vrancea ?
Este ziarul la care lucrează colegul meu și foști elevi de-ai mei deci, părerea nu poate fi decât foarte bună „Ce naște din „Unirea”, presă mănâncă”!
La sfărșitul anului 2007, ziarul Sportul de Vrancea v-a acordat un premiu special pentru întreaga activitate!
Mulțumesc mult! Sunt mândră de el, dar nu știu dacă îl meritam!
În final un mesaj pentru toți cititorii Sportului de Vrancea !
Dați-vă copiii să facă sport și faceți sport și dumneavoastră oameni buni. Nu sunt vorbe-n vânt: „minte sănătoasă într-un corp sănătos”! Cele 10 legi ale unei vieți sănătoase, spune
fiecare dintre ele, să mergem, să alergăm, să ne întrecem și să gândim pozitiv. Deci mișcați-vă fraților! Ziarului „Sportul de Vrancea”- la cât mai multe numere (fără număr….) și sănătate
tuturor celor care scriu în el.
viorel.paizan@sportuldevrancea.ro
