miercuri, 11 noiembrie 2026

Punct. Și de la capăt!

Formația României nu a trecut de Olanda în grupa de la Turneul final așa cum o făcuse în cea de calificare. De vină au fost condițiile în care a avut loc partida de marți seara. Olandezii erau calificați, românii se aflau în fața unei foarte mari performanțe. Pe teren s-au confruntat detașarea primilor cu precipitarea celorlalți. În timp ce jucătorii Olandei se jucau cu mingea, Chivu si compania comiteau gafă după gafă. Ei au greșit în acest meci mai multe pase decât în toată campania de calificare. Parcă atunci se vedeau pentru prima oară. Nu au existat relații de joc, singurul vârf a fost complet izolat. Dacă ar fi să calificăm maniera de joc a echipei României, ar trebui să o numim năuceală. Jucători cu mare valoare și experiență internațională au fost complet depășiți de importanța meciului. Mutu nu a existat, Chivu a greșit de mai multe ori și nu a fost mintea limpede la mijlocul terenului, apărarea s-a jucat cu focul în câteva rânduri și s-a ars de două ori, chiar dacă Lobonț și-a arătat și de această dată clasa incontestabilă. Paradoxal, nu Olanda a generat această stare de lucruri, ci atmosfera de suficiență creată în jurul echipei României care, pentru a nu contrazice estimările supraoptimiste, s-a văzut obligată să joace cu sufletul la gură. Dacă privim cu detașare ceea ce s-a întâmplat în câmpul de joc, vom constata că olandezii nu s-au dat la o parte, dar nici nu au jucat cu răutate, pentru puncte. Ba, chiar, a părut că nu aveau nimic împotrivă ca alde Mutu să le dea gol, cu condiția să fie în stare să o facă. Înainte de toate, să șuteze pe poartă. Când au văzut că minunea nu se întâmplă, s-au luat în serios și au înscris, onorându-și statutul de favoriți și de fotbaliști profesioniști. României nu i-a rămas decât să fie mulțumită cu ceea ce a obținut într-o grupă extrem de dificilă, cu regretul că nu a jucat la câștig meciul cu Olanda. Urmează preliminariile Campionatului Mondial. Pițurcă are de luat de la capăt programul calificării și de pregătit o performanță, cel puțin egală cu cea de la Europene. Are și lotul necesar, are și priceperea dovedită până acum.
Petrică BUTUC

Scroll to Top