miercuri, 11 noiembrie 2026

Rugby

Profesorul de la Liceul cu Program Sportiv Focșani, domnul Ion Viorel a fost numit director regional de dezvoltare în cadrul Comitetului Moldova Sud. Numirea a fost făcută într-o ședință cu delegații echipelor din Moldova, ce a avut loc la Hotelul Solar, miercuri dimineața. La aceasta a luat parte vicepreședintele Federației Române de Rugby, focșănenaul Victor Istrate și directorul de dezvoltare din FRR, Florin Matei. Cu această ocazie a fost stabilit programul returului campionatelor de la juniori II, III și IV. Încercarea unor delegați de a amâna debutul returului a fost contracarată de Ion Viorel, care a arătat un fax de la Federație prin care se impune terminarea returului până pe 12 aprilie, pentru a avea timp să se desfășoare și turneele semifinale și finale. LPS Focșani joacă la juniori III, acolo unde se află pe primul loc și nu poate rata accederea la faza următoarea. Mai mari Federației fac toate demersurile așa încât rugby-ul să fie inclus și în programul Olimpiadei Sportului Școlar, acolo unde se află deja fotbalul, voleiul, baschetul și handbalul. Rezultatele naționalei din ultimul timp și înfrângerea din Georgia au nemulțumit pe cei de la Federației. Vicepreedintele Victor Istrate a considerat că rezultate proaste vin atunci când zona Moldovei nu dă măcar 70 la sută dintre jucători la națională. La ședință au luat parte reprezentanții a zece orașe din Moldova, respectiv Iași, Pașcani, Suceava, Gura Humorului, Tecuci, Bârlad, Galați, Brăila, Buzău, Focșani. S-a discutat și posibilitatea ca în sezonul viitor să fie formate campionate regionale la juniori I și II, pentru ca și echipele care nu au bani să se înscrie în superliga națională să poată avea activitate.

(redactia@sportuldevrancea.ro)

Scroll to Top