miercuri, 11 noiembrie 2026

S-a terminat campionatul

Steaua e campioană! Gigi Becali zice că faptul se datorează sută la sută lui Dumnezeu. Noi credem că meritul trebuie, totuși, împărțit. O parte, arbitrilor, ce au validat, de-a lungul returului, o mulțime de goluri mincinoase pentru noii campioni – care în urma unor faulturi, care din offside. Ori au anulat goluri valabile ale adversarilor Stelei. O altă parte, revine jucătorilor steliști ca și lui Lăcătuș care a băgat adrenalină în elevii săi, motivându-i să se bată până la ultima secundă a meciului. Partea cea mai consistentă din merit revine jucătorilor CFR Cluj care au risipit cu o inconștiență condamnabilă – din perspectivă ardeleană – zestrea de puncte care, la reluarea campionatului, îi recomanda drept campioni cu anticipație. Fotbaliștii antrenați de Andone au revenit, însă din vacanța de iarnă vlăguiți, fără chef de muncă, fără știința jocului ce le adusese în tur un număr impresionant de puncte câștigate pe teren, fără grație divină. Dacă toate acestea poartă numele de Dumnezeu – blasfemiator, oricum, nu doar în sâmbăta Paștelui – atunci Gigi Becali are dreptate. Divinitatea l-a ajutat să-și vadă echipa campioană. A venit momentul ca Omul Crucii să afle că Dumnezeu nu joacă decât în campionatul românesc. Nu are legitimație și pentru Liga Campionilor. Acolo, regulile le face altcineva! Chiar și în Ligă arbitrii mai fură, dar o fac în favoarea granzilor Europei – dacă și când o comit. Steaua nu-i pe lista lor de preferințe. Așa că Gigi Becali ar trebui să-și lărgească aria de investigații pentru a găsi alt susținător decât cel care i-a făcut campioană echipa în România. Poate să-și întărească lotul, pentru ca formația pe care o patronează să devină competitivă la acel nivel. Altminteri, este limpede: campionatul din România a fost câștigat de Steaua, cu două etape înainte de final. Doar o minune mai poate schimba lucrurile astfel încât steliștii să piardă titlul pe care îl au acum în mână. Se cuvine, deci, să felicităm campionii și să le urăm ca în Ligă să facă mai mult decât în ediția precedentă.
Petrică BUTUC

Scroll to Top