Direcția Județeană pentru Sport Vrancea împreună cu Agenția Națională Antidrog a organizat, joi, simpozionul „Sport Curat”. La manifestare, care a avut loc la sediul DJS Vrancea, au participat diectorul instituției gazdă, prof. Petre Plopeanu, Cristina Stanciu și Daniel Nica, consilieri ai ANA, conducători de cluburi sportive, profesori și antrenori focșăneni. Au fost relevate, cu acest prilej, efectele devastatoare ale consumului de droguri asupra sănătății sportivilor, dar consecințele la care aceștia se expun în plan sportiv. Pentru protejarea lor în fața tentației de a consuma substanțe interzise, specialiștii Agenției efectuează controale antidoping care includ planificarea repartizării testărilor, recoltarea și manipularea probelor biologice, analiza de laborator, gestionarea probelor, audierile și apelurile. Testarea poate fi efectuată oriunde și oricând, iar sportivii sunt datori să se supună procedurilor. Prezența unor substanțe interzise în proba biologică și traficarea unor asemenea substanțe precum și refuzul sportivilor de a se supune controlului antidoping atrag după sine pedepse grave prin care cei vinovați sunt suspendați, pe diferite perioade, din viața sportivă. Participanților la simpozion le-au oferite materiale de specialitate, foarte utile în activitatea de prevenire pe care o desfășoară cu sportivii pe care îi pregătesc.
Petru TABAN
Simpozion
- de Redacția SDV
Cele mai citite

Ultramaraton de Vrancea pentru Romania !
12 iulie 2025

CSM Adjud a jucat bine, dar nu a luat punct de la Tg. Secuiesc !
28 septembrie 2024
4 foto

FC PANCIU – OTELUL II GALATI 0 – 0
3 aprilie 2012
1 foto

Galeria a suferit ca echipa a pierdut, galeria amendata ca a protestat !
29 septembrie 2024




