Ediția tocmai încheiată a Campionatului European a avut, în turneul final, trei soliste care s-au exprimat pe rând – Turcia, Rusia, Spania. Pentru primele două, poezia s-a terminat în confruntarea cu, până la urmă, cele mai consistente formații ale europeanului, finalistele de duminică seara, Germania și Spania. Turcii și rușii au lăsat o impresie excepțională și regretul multora de a nu-i fi văzut într-o confruntare directă. Nemții au fost o formație pragmatică, precisă, cu fotbaliști valoroși care, în alte condiții decât cele din finală, ar fi devenit campioni. Au făcut o semifinală foarte bună trecînd în extremis de frumoasa echipă a Turciei, dar în ultimul act al piesei au clacat în fața Spaniei. Ibericii au alcătuit formația cea mai încântătoare, au jucat, cel puțin în finală, un fotbal cu mari artiști ai balonului rotund și s-au impus fără drept de replică. Chiar dacă adversarii din finală nu le-ar fi recunoscut superioritatea, marea lor demonstrație de măiestrie a fost mai convingătoare decât orice declarații ulterioare întâlnirii. Ei au arătat ce valoare are forța grupului omogen ca valoare, voință de a cîștiga și inteligență. Dominarea pe care au exercitat-o asupra nemților a fost omagiul adus de ei fotbalului spectacol, fotbalului ca idee de sport, jucat fără încrâncenare, zâmbind nu a superioritate, ci a bucurie. Ce se va întâmpla cu această frumoasă formație a Spaniei e greu de anticipat. Poate nu va mai juca niciodată ca la Turneul final, poate se va impune și la mondiale. Va rămâne, însă, pentru multă vreme în amintirea iubitorilor de fotbal imaginea unei echipe care, de ar fi fost singura de la Turneul final, tot ar fi justificat organizarea întrecerii pentru că a întruchipat esența jocului de fotbal.
Petrică BUTUC
miercuri, 11 noiembrie 2026
