miercuri, 11 noiembrie 2026

Test de valoare pentru oaspeți!

Test de valoare pentru oaspeți!

Futsal de Vrancea

Test de valoare pentru oaspeți!

City us Târgu Mureș – CSM 2007 Focșani, joi, de la ora 16.00

Focșănenii vor avea joi, de la ora 16.00, o întâlnire de grad zero cu cea mai bună formație de futsal a țării. Este al doilea joc extrem de dificil al focșănenilor în începutul campionatului. După meciul de joi, CSM 2007 poate spune că a trecut de cel mai greu hop al turului, cu două deplasări la echipele care au terminat pe locurile unu și trei în trecuta ediție de campionat. Duminică seara jucătorii antrenați de Petrache Gurguiatu și Orlando Șerbănică au reușit o prestație de senzație la Odorheiu Secuiesc, doar ghinionul și imprecizia la finalizare oprindu-i să câștige! Joi se vor confrunta cu un adversar și mai valoros. City us nu-i mai are în lot pe internaționalii Molomfălean și Gherman, însă și-a adus doi jucători cu mare experiență competițională – braziliano-portughezul Ferreira Gomes Filho Murilo și brazilianul Jose Airton Setubal Junior “Viola”. Formația din Târgu Mureș s-a întărit, astfel, pentru pentru Liga I, dar mai cu seamă pentru UEFA Futsal Cup, a cărei grupă de Main Rond este programată chir la ea acasă, între 27-30 septembrie. În prima etapă, la Chiajna, City us nu i-a folosit pe nou veniții în lot, dar este foarte posibil ca debutul lor să fie făcut în meciul cu CSM 2007. Borș, Ungureanu, Săraru, Chivu, Curteanu Popa, Ilaș, chiar Sergiu Sava sunt, însă jucători cu mare experiență, cu valoare confirmată în multe partide din prima ligă, iar ceilalți componenți ai lotului focșănean au arătat că se integrează în jocul echipei și că se poate conta pe ei.

          Istoria întâlnirilor dintre focșăneni și târg mureșeni reține și o victorie a CSM 2007 pe terenul City us! Va fi pentru oaspeți un test de valoare, dar orice este posibil, joi, în uvertura celei de a doua etape a campionatului!

          Meciul va fi condus de : A1: Andrei Ionita (București); A2: Marian Ivănescu (București); R: Mihai Alexandru Kiuță (Brașov). Observator, Constantin Vasilica (București – București)

Rezultatele primei etape

CFF CLUJANA Cluj-Napoca – Spicom Sfantu Gheorghe       4 – 7          

UNITED Galați – CS DAVA Deva   4 – 1

ACS Odorheiu Secuiesc – CSM 2007 Focșani      7 – 7  

CS Inter Teliu Brasov – C.S. KSE Targu Secuiesc         2 – 12                   

CS CONCORDIA Chiajna – AS CITY US Târgu Mureș        1 – 4          

Clasament

1. KSE Targu Secuiesc         1          1          0          0          12-2     10        3

2. Spicom Sfantu Gheorghe             1          1          0          0          7-4       3          3

3. CITY US Târgu Mureș    1          1          0          0          4-1       3          3

4. UNITED Galați                 1          1          0          0          4-1       3          3

5. CSM Focșani 2007            1          0          1          0          7-7       0          1

6. ACS Odorheiu Secuiesc    1          0          1          0          7-7       0          1

7. CLUJANA Cluj-Napoca 1          0          0          1          4-7       -3         0

8. DAVA Deva                      1          0          0          1          1-4       -3         0

9. CONCORDIA Chiajna    1          0          0          1          1-4       -3         0

10. Inter Teliu Brasov           1          0          0          1          2-12     -10       0

 

Programul etapei a II-a

AS CITY US Târgu Mureș – CSM Focșani 2007         

CS DAVA Deva – CFF CLUJANA Cluj-Napoca         

CS CONCORDIA Chiajna – CS UNITED Galați          

Spicom Sfantu Gheorghe – CS Inter Teliu Brasov        

C.S. KSE Targu Secuiesc – ACS Odorheiu Secuiesc

Petrică BUTUC

Scroll to Top