Titlul se decide la Cluj! Universitatea va încerca să oprească pe CFR, în ultima etapă a campionatului, din drumul spre titlu. Cel puțin așa au declarat conducătorii formației. A reușit să bată Steaua, Rapid, de ce nu ar repeta isprava cu concitadina aflata la o victorie de titlu. Presiunea psihică va fi pe aspiranta la titlu. Va exista, însă, o presiune a orașului pe universitari care ar putea fi acuzați – în situația în care le-ar reuși intenția – ca au jucat pentru București, nu pentru Cluj. În mod normal, CFR nu are cum să nu câștige jocul cu o formație retrogradată și să ducă, după foarte multă vreme, titlul în provincie. Cum, însă, teoretic, nici un meci nu este de dinainte decis, orice este posibil. Inclusiv ca Dumnezeu sa-l asculte pe Gigi Becali și să-i împlinească visul. În derbiul cu Dinamo, a fost ocupat cu ploaia. De aceea, câinii, slobozi, au zburdat în voie și au mușcat de două ori, prin Bratu și Dănciulescu salvându-și imaginea de formație de prim rang în România. Dinamoviștii au arătat duminică seara că, în actuala ediție de campionat, au fost lipsiți de motivație, nu de valoare. Rivalitatea cu Steaua i-a făcut să-și aducă aminte că au un blazon de apărat și i-a scos din letargia în care s-au aflat o bună bucată de vreme. Declarațiile jucătorilor și ale conducătorilor clubului, făcute imediat după meciul cu Steaua, arătau viziuni diferite față de consecințele victoriei în fața rivalilor dintotdeauna. Fotbaliștii sperau ca victoria lor să îi ajute pe clujeni să câștige titlul, ca un gest de răzbunare după umilința de a nu se afla în lupta pentru primul loc și de apreciere pentru fostul lor antrenor, Ioan Andone. Conducătorii oscilau între preferința pentru Steaua și o oarecare susținere pentru CFR. Tribunele, însă, cele care le-au cerut anul trecut jucătorilor să dea jocul clujenilor, au jubilat îndelung de bucurie că steliștii au pierdut întâlnirea și titlul în Ștefan cel Mare. A fost o răzbunare ce nu va fi deplină decât dacă, miercuri, la Cluj, ceferiștii nu câștigă meciul cu Universitatea.
Petrică BUTUC
Totuși, e Clujul!
- de Redacția SDV
Cele mai citite

Ultramaraton de Vrancea pentru Romania !
12 iulie 2025

CSM Adjud a jucat bine, dar nu a luat punct de la Tg. Secuiesc !
28 septembrie 2024
4 foto

FC PANCIU – OTELUL II GALATI 0 – 0
3 aprilie 2012
1 foto

Galeria a suferit ca echipa a pierdut, galeria amendata ca a protestat !
29 septembrie 2024




