Un om de un calm deosebit, foarte ordonat, foarte gospodar, gata oricând să-ți sară în ajutor, cu un sfat, cu o vorbă bună și chiar să pună mâna pe ceva ca să te ajute! Era un foarte bun organizator, cu un spirit foarte dezvoltat al managementului și marketingului sportiv. Era un foarte bun selecționer, având un „feeling” asupra materiei prime a unui copil atunci când venea la tenis și știa foarte bine cum trebuie să șlefuiască talentul pentru obținerea de performanțe.
A fost unul dintre cei mai buni antrenori de tenis pentru copii și juniori din România. A fost cel care l-a descoperit pe cel mai bun tenismen al Vrancei, Adrian Voinea.
A fost președintele Tenis Promotion Vrancea, șeful secției de tenis din cadrul CS Unirea Focșani, președintele Asociației Județene de Tenis, inițiatorul și organizatorul Vrancea Țiriac Trophy, a fost omul GEORGE BUCUROIU.
Rămâne o bază de tenis de invidiat, sportivi foarte buni, un turneu cu greutate, un foișor unde nu am mai apucat să facem o emisiune de sport de televiziune și mulți prieteni, o familie îndurerată.
Îmi sună mereu în ureche modul de adresare: „Domnu’ Viorel!” Îți impunea un respect deosebit, care te furnica! L-am respectat mereu ca fiind un profesionist, un om care și-a clădit cu multă trudă cartea de vizită, cunoscută și apreciată în România și în străinătate!
GEORGE BUCUROIU A TERMINAT PREA REPEDE ULTIMUL SET ȘI MECI! ODIHNEȘTE-TE ÎN PACE, DOMNU’ GEORGE!
viorel.paizan@sportuldevrancea.ro








